Duminica a 28-a de peste an (B) – 3

Înţ 7,7-11
Evr 4,12-13
Mc 10,17-30

Vă puteți imagina faptul că pentru oricine din timpul lui Isus să îl întâlnești pe Isus în persoană era un privilegiu imens și un adevărat har. Sunt sigur că tuturor celor prezenți aici le-ar plăcea să aibă privilegiul de a fi în Palestina în acea zi în care Isus l-a întâlnit pe acel om care l-a întrebat ce trebuie să facă pentru a moșteni viața veșnică, după cum am auzit în textul evangheliei de astăzi (v.17). Cu siguranță și nouă ne-ar fi plăcut să ne întâlnim cu Isus și să vorbim cu el. Citim în evanghelii că atât de mulți oameni l-au întâlnit pe Isus și au plecat complet transformați. Atât de mulți oameni care l-au întâlnit pe Isus au fost vindecați de bolile lor. Atât de mulți oameni care l-au întâlnit pe Isus au plecat fericiți. Însă în evanghelia de astăzi un om l-a întâlnit pe Isus și a plecat trist (v.22). Acesta e singurul loc din evanghelii, în care cineva care a fost chemat de Isus a plecat trist. Această întâlnire dintre acel om și Isus avea atât de mult potențial și totuși s-a încheiat atât de tragic.

Ce e cel mai tulburător e faptul că noi putem vedea aspecte de ale noastre personale în acest om, de unde apare și întrebarea, Plecam noi triști sau fericiți după ce îl întâlnim pe Isus în multele moduri în care îl întâlnim? De aceea în continuare vă invit să privim împreună la lucrurile pe care le avem în comun cu acest om:

  • Omul a fost o persoană spirituală. El l-a întrebat pe Isus ce ar trebui să facă pentru a moșteni viața veșnică. El a fost cu adevărat interesat să fie tot mai aproape de Dumnezeu. El păstrase toate poruncile încă din tinerețea sa. Asemenea acestui om și noi căutăm să fim tot mai aproape de Dumnezeu și dorim să moștenim viața veșnică.
  • Isus a privit fix la acest om și era plin de iubire față de el. Unii exegeți cred că evanghelistul Marcu a dorit ca noi să înțelegem că Isus l-a îmbrățișat pe acel om. Însă știm sigur că Isus ne iubește enorm pe fiecare dintre noi. Isus apreciază eforturile noastre de a discerne ceea cere de la noi. Isus apreciază eforturile noastre de a-l iubi pe Dumnezeu mai presus de toate și de a-l iubi pe aproapele ca pe noi înșine.
  • Omul deja ducea o viață bună însă Isus avea mult mai multe în minte pentru el. Isus știa că el era capabil să atingă o sfințenie mult mai înaltă motiv și pentru care Isus l-a invitat să își mărească scopul, Un singur lucru îți lipsește (v.21). Omul avea toți bani de care avea nevoie însă tot îi lipsea un singur lucru. Tuturor ne lipsește un singur lucru dacă nu chiar mai multe lucruri pentru a atinge o sfințenie mult mai mare și de a fi tot mai aproape de Dumnezeu.
  • Apoi Isus i-a oferit omului provocarea pe care el nu era dispus să o accepte; mergi, vinde tot ce ai iar apoi vino și urmează-mă.

Mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă! (v.21).

Tânărul nu a fost dispus să facă acest sacrificiu așa că a plecat trist. Acum putem vedea cu toți că el de fapt nu era atât de aproape de Dumnezeu precum ne-am imaginat inițial. El asculta și se supunea tuturor regulilor însă inima sa încă nu era centrată doar pe Dumnezeu. Tot ceea ce era exterior le îndeplinea cum trebuie însă în interior, în inima sa, Dumnezeu tot nu avea primul loc. Acest fapt mi-a amintit de un alt pasaj evanghelic din Matei în care Isus a spus,

Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi îl va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamonei (Mt 6,24).

Omul din evanghelie este un contrast al regelui Solomon despre care am auzit vorbindu-se în prima lectură de astăzi. El spunea că a pus toată înțelepciunea sau prudența, care spunem și credem că e relația corectă cu Dumnezeu, înaintea bogățiilor. În acel moment al domniei sale, regele Solomon a avut atât exteriorul cât și inima sa centrate cum trebuie pe Dumnezeu însă mai târziu și el avea să rătăcească de pe calea adevărului și a fericirii.

Cred că întrebarea care ne apare tuturor în minte acum e, Oare ce vrea să însemne pentru mine acea poruncă pe care Isus i-a adresat-o acelui om? Oare Isus îmi cere și mie să merg, să dau, să vin și să îl urmez? Îl înțelegem sau vedem noi pe Isus ca pe o persoană radicală, care cere efectiv să renunțăm la tot, sau mai e o altă cale în care trebuie să înțelegem ceea ce Isus cere de la noi cei care ascultăm acest text evanghelic de astăzi? Haide-ți să privim la unele moduri diferite în care această poruncă a lui Isus a fost urmată sau e urmată astăzi.

  1. În Biserica primară, chiar în primi ani ce au urmat Rusaliilor această învățătură a lui Isus era trăită radical. Știm din Faptele Apostolilor că Biserica primară din Ierusalim și-a vândut toate bunurile și nu a ținut nimic pentru ei înșiși ci împărtășea totul la comun. E destul de dificil să știm câți ani au trăit aceștia cu această formă radicală de viață în Ierusalim însă știm că nu a continuat pentru mulți ani.
  2. Isus chiar cheamă unii oameni la renunțarea radicală a tot ceea ce au, după cum a făcut și cu acel om din evanghelia de astăzi. Ne putem gândi la acele congregații care au și acel vot al sărăciei. Fiecare congregație religioasă are propriile ei voturi însă majoritatea au aceste trei voturi care sunt comune, adică sărăcia, castitatea și ascultarea. Preoți și persoanele consacrate care fac acest vot al sărăciei nu au bunuri materiale care să le permită să fie și mai dedicați lui Dumnezeu ci congregația religioasă e cea care le oferă și are grijă de toate nevoile lor fizice și trecătoare. Unii din sfinți au fost chemați să fie un adevărat exemplu al acestui vot al sărăciei precum sfântul Francisc de Assisi.
  3. Preoți diecezani, cum sunt eu avem doar două voturi, cel al celibatului și al ascultării. Chiar dacă nu avem votul de sărăcie noi tot încercăm să ducem o viață simplă și să nu trăim într-un mod care să fie un obstacol în urmarea lui Isus. Acesta e și modul în care majoritatea oamenilor care citesc evanghelia de astăzi o înțeleg și o aplică la viețile lor personale. Nu vindem nimic dar nici nu dorim ca nimic din ceea ce avem sau deținem să fi un obstacol în relația noastră cu Dumnezeu. Dorim să avem inima centrată ferm pe Dumnezeu. Nu dorim să fim un sclav al mamonei ci dorim să îl punem pe Dumnezeu pe primul loc în viețile noastre. Atunci când avem mai mult decât avem nevoie în mod natural dorim să îi ajutăm pe cei care sunt în nevoie. Catehismul Bisericii Catolice la numărul 2404 spune în această privință: “În folosirea bunurilor, omul nu trebuie niciodată să considere lucrurile exterioare pe care le posedă în mod legitim ca fiind numai ale lui, ci ca fiind și comune, în sensul că trebuie să-i fie de folos nu numai lui, ci și altora”. Proprietatea asupra unui bun face din deținătorul lui un administrator al Providenței pentru a-l face să rodească și a împărtăși binefacerile lui cu alții, și în primul rând cu cei apropiați.
  4. Nu trebuie să vedem această poruncă a lui Isus dată acestui om, de a merge, vinde, veni și de a-l urma, ca aplicându-se doar la bani. Fiindcă acel lucru care ne-ar putea lipsi ar putea fi complet altul. Ne-ar putea lipsi unele dintre virtuți. Poate că suntem mândri sau egoiști sau dedați plăcerilor iar astfel de lipsește umilința, sau altruismul ori curăția inimii. În slujirea mea preoțească am descoperi că mulți oameni știu cu adevărat care este acea virtute care le lipsește sau la care mai trebuie să crească. Mulți oameni nu sunt orbi la ei înșiși însă sunt destul de sensibili încât să fie conștienți de modul în care pot crește în sfințenie. Sunt sigur că și noi știm care e acel lucru care ne lipsește în viața noastră și de modul în care Domnul ne provoacă să creștem în urmarea sa. Cea de-a doua lectură de astăzi, luată din scrisoarea către Evrei ne spune, Cuvântul lui Dumnezeu judecă sentimentele şi gândurile inimii. Şi nu este nicio creatură ascunsă înaintea lui (v.12-13).

În încheiere vă invit să nu uitați faptul că atunci când vom răspunde provocării lui Isus, Isus ne promite, după cum i-a promis și omului din evanghelia de astăzi, comori în cer (v.21). Isus dorește tot ce e mai bun pentru noi iar dacă acceptăm această provocare a sa, indiferent de care ar fi ea, putem fi siguri că ne va aduce numai fericire. De aceea va trebui să facem tot ceea ce Domnul cere de la noi, va trebui să îl urmăm pentru ca să avem o comoară în ceruri. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2020/06/header-final-2.jpg);background-size: initial;background-position: center top;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}