In 10,31-42
Răstignirea se apropie
Cu cât ne apropiem mai tare de săptămâna sfântă, dar mai ales de vinerea sfântă, începem să observăm ura care crește tot mai mult față de Isus. Această ură a lor față de Isus nu avea absolut nici un sens. Să-l urăști pe Isus și să dorești să arunci cu pietre în el până la moarte este o acțiune dintre cele mai iraționale. Însă, din păcate, asta e și ceea ce s-a întâmplat. Puțin câte puțin, cei care erau împotriva lui Isus au devenit tot mai îndrăzneți până în acel punct în care a sosit și ziua în care Isus și-a dat viața pentru noi și a îmbrățișat de bunăvoie propria sa moarte.
În următoarele două săptămâni e bine să ne confruntăm cu această iraționalitate și persecuție ce va urma. E bine să vedem ura atâtora și să o numim așa cum este ea. Un lucru e clar, că nu e deloc un lucru plăcut, însă asta e realitate. E lumea în care trăim. Este o realitate cu care noi va trebui să ne confruntăm în viața noastră.
Ori de câte ori ne confruntăm cu răul și cu persecuția, tot ceea ce va trebui să facem e ceea ce a făcut și Isus. El le-a confruntat fără pic de frică. El le-a confruntat cu adevăr și niciodată nu a acceptat minciunile și calomnia pe care atât de mulți le aruncau asupra lui.
Însă de un alt lucru va trebui să fim ținem minte, că cu cât de apropiem mai tare de Dumnezeu, cu atât mai mari vor fi persecuțiile și răul pe care le vom întâlni. Poate că nici asta nu va avea nici un sens in mintea noastră. Fiindcă e ușor să gândești că dacă ne apropiem mai tare de Dumnezeu și dorim sfințenia, toți cei din jurul nostru ne vor iubi și ne vor lăuda. Însă nu aceasta a fost cazul pentru Isus și nici nu va fi pentru nici unul dintre noi.
Una din cheile sfințeniei e tocmai acest lucru, ca în mijlocul persecuțiilor, suferinței, greutății și durerii, noi să fim tari în susținerea și apărarea adevărului. E foarte ușor și ispititor să începi să crezi că faci ceva greșit atunci când lucrurile nu decurg așa cum ne dorim noi. E ușor să devii confuz de minciunile și calomniile pe care lumea le aruncă asupra noastră atunci când noi apărăm binele și adevărul. Unul din lucrurile pe care Dumnezeu le dorește de la noi, în mijlocul propriilor noastre cruci, e acela de a ne purifica credința și de a reuși să stăm fermi în cuvântul și adevărul Său.
Ori de câte ori avem de-a face cu cruci sau persecuții, acestea se vor asemăna cu o lovitură primită în cap. Cu siguranță ne vom simți amețiți și vom începe să cedăm în fața panicii și a fricii. În tocmai acestea sunt momentele, mai mult decât oricare altele, în care noi va trebui să fim tari și puternici. În care va trebui să rămânem umili însă profund convinși de tot ceea ce ne-a spus și ne-a revelat Dumnezeu. Acestea ne vor mări abilitatea noastră de a ne încrede în Dumnezeu în toate lucrurile. E ușor să spui că ne încredem în Dumnezeu când viața e ușoară, e greu însă să te încrezi în El atunci când avem de-a face cu o cruce care e destul de grea.
În încheiere aș dori să vă invit să reflectăm astăzi asupra următorului lucru, că indiferent de crucea pe care am avea-o, ea este un dar de la Dumnezeu prin care el dorește să ne întărească pentru un scop mult mai mare. După cum a spus și sfântul papă Ioan Paul al II-lea de nenumărate ori în timpul pontificatului său: Nu vă temeți. Înfruntați frica și lăsați-l pe Dumnezeu să vă schimbe cu ajutorul lor. Dacă veți face asta atunci veți descoperi că cea mai mare greutate din viață se va transforma în cea mai mare binecuvântare.
Să ne rugăm astăzi Domnului ca cu cât ne apropiem mai mult de comemorarea suferințelor și morții sale, să ne ajute să ne unim crucile noastre cu a lui. Să ne ajute să vedem în greutățile noastre de zi cu zi, prezenta și puterea sa. Să ne ajute să vedem scopul pe care îl are pentru noi în mijlocul tuturor acestor încercări. Amin
