Cateheză pentru copii – Duminica a 5-a din Postul Mare (C) – Milostivire și iubire

Introducere

Bun venit tuturor la o nouă cateheză. Cu fiecare an care trece, fiecare dintre noi devine tot mai critic cu el însuși, dar mai ales cu cei din jurul lor. Adică încetează să vă mai mulțumească modul prezent de a fi, de a se îmbrăca, de a se comporta, de a vorbi și altele asemenea, și doriți mai mult, altfel, o schimbare. Însă nu așa stă treaba și când vine vorba de Tatăl nostru ceresc, de Dumnezeu, fiindcă el ne cunoaște foarte bine, atât de bine încât nu privește la noi cu aceiași judecată și critică pe care noi o avem față de noi și față de cei din jurul nostru. Ci în schimb, Dumnezeu privește la noi cu milostivire și cu iubire.

 

Scurtă activitate

 

Obiectiv

Înțelegerea diferenței dintre modul în care ne privim și în care ar trebui să ne privim.

 

Materiale

  • Una sau mai multe lupe care să mărească.
  • Obiecte pe care să le studiați cu lupele
  • O oglindă de mână

 

Instrucțiuni

  • Arătați copiilor lupa sau sticla care mărește imaginea și rugații să vă descrie ce aveți în mână și la ce folosește.
  • Împărțiți-le lupele și materialele ce trebuie privite.
  • Permiteți-le copiilor să privească și să de distreze analizând acele lucruri.
  • După care întrebații: Ce se întâmplă atunci când folosim lupa pentru a privi asupra acelor obiecte?
  • R: Lucrurile mici par mult mai mari decât sunt.

 

Evanghelia

 

În textul evangheliei de astăzi (Duminica a 5-a din Postul Mare – 3 aprilie 2022) vom vedea cum o femeie care comise un păcat teribil a fost adusă la Isus. Cei care au adus-o pe această femeie la Isus se așteptau ca Isus să considere fapta ei ca fiind un păcat atât de mare încât să nu poată fi iertat deloc. Ei credeau că această femeie ar trebui pedepsită cu moartea prin pietruire. Dar haideți să vedem mai exact ce s-a întâmplat de fapt:

În acel timp, Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar în zori a venit din nou la templu şi tot poporul venea la el, iar el, fiind aşezat, îi învăţa. 3 Cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter şi, punând-o la mijloc, 4 i-au zis: „Învăţătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. 5 Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le batem cu pietre. Dar tu, ce zici?” 6 Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze. Dar Isus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. 7 Întrucât continuau să-l întrebe, s-a ridicat şi le-a spus: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!” 8 Şi, aplecându-se din nou, scria pe pământ. 9 Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. El a rămas singur, iar femeia era în mijloc. 10 Isus s-a ridicat şi i-a spus: „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?” 11 Ea i-a zis: „Nimeni, Doamne”. Isus i-a spus: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!”

 

Discuții asupra evangheliei

Ce le-a spus Isus oamenilor care au adus-o pe femeie acuzând-o că au prins-o în adulter?

R: Că persoana care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea.

Ce au făcut în acel moment cei care o acuzau și mulțimea?

R: Cu toți au plecat fără să facă nimic.

Ce i-a spus apoi Isus femeii?

R: Că nici el nu o condamnă; că ea ar trebui să plece și să nu mai păcătuiască.

Uneori când stăm și privim la alți oameni, ba chiar și atunci când privim la noi înșine, deseori observăm toate greșelile, oricât de mici ar fi ele. Ne privim pe noi și pe ceilalți ca și cum ne-am uita prin acele lupe.

Însă aș dori să vă întreb un alt lucru care ar fi diferența dacă noi am privi la noi înșine și la ceilalți folosindu-ne de asta (arătați-le oglinda).

 

Concluzie

 

Cu toți știm sau aflăm acum că Dumnezeu chiar ne cunoaște pe toți. Că el cunoaște absolut totul la noi. Și totuși Isus ne arată că Dumnezeu nu privește la noi cu acele lupe cu care noi am privit la început la diverse lucruri; el nu scoate în evidență greșelile și păcatele noastre. Dumnezeu ne vede pe fiecare dintre noi complet și cu adevărat, ca atunci când ne privim în oglindă. Dumnezeu iartă păcatele noastre pentru ca noi să putem deveni oameni pe care el dorește ca noi să fim.

 

Rugăciune de încheiere

 

În încheiere să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darul milostivirii și a iertării sale. Să spunem cu toți împreună: Act de căință…

 

Ateliere și jocuri

 

  1. AtelierMielul lui Dumnezeu

 

Obiectiv

Conștientizarea copiilor a legăturii pe care o avem cu milostivirea și iertarea lui Dumnezeu de la sfânta Liturghie.

 

Scopul

Copii vor deveni mult mai familiari cu ideea că sunt multe locuri în cadrul sfintei Liturghii în care noi îi cerem și putem primi milostivirea și iertarea lui Dumnezeu.

 

Materiale

  • Imprimați pe hârtie un model pe miel pe care să îl taie copii
  • Pixuri sau creioane
  • Lipici
  • Bile de vată
  • Foarfece

 

Instrucțiuni

  • Citiți-le rugăciunea Mielul lui Dumnezeu, exact așa cum se rostește în ritul Împărtășaniei din cadrul sfintei Liturghii.
  • Încurajații pe copii să răspundă miluiește-ne pe noi și dă-ne nouă pacea, așa cum trebuie.
  • Spuneți-le copiilor că noi rostim această rugăciune înainte de a merge să primim sfânta Împărtășanie.
  • Distribuiți-le modele de miei pentru tăiat.
  • După ce au terminat de tăiat miei, rugații să se gândească la ceva ce dorește să împărtășească cu Dumnezeu, însă ceva de care îi pare rău, și să le scrie pe trupul mielului tăiat.
  • Apoi dați-le bilele de vată și rugații să le lipească pe miel pentru a acoperi textul scris de ei.
  • Amintiți-le copiilor că iertarea lui Dumnezeu este completă și pentru totdeauna.
  • Ca încheiere repetați din nou rugăciunea Mielul lui Dumnezeu.

 

Indicii

  • Cărțile de colorat pot fi surse foarte bune de imagini de miei.

 

Atenție

  • Rugații pe copii să scrie în tăcere dar mai ales fără să împărtășească cu ceilalți.

 

Durată: 25 minute

 

  1. Joc Omul principial

 

Obiectiv

A dezvolta capacitatea de a asculta si a participa.

 

Materiale

  • Nici unul

 

Instrucțiuni

  • Rugați participanții să se așeze în cerc si să aleagă o literă a alfabetului.
  • Animatorul trebuie să stea în centrul cercului si să compună o povestire despre un om principial.
  • În timpul povestirii, animatorul arată la cineva din participanți care va trebui să spună un cuvânt care se începe cu litera numită.

Spre exemplu:

Animatorul: Am un unchi, se numește Mihai. Este un om foarte principial. El dorește

ca în viața lui totul să se înceapă cu litera P. Numele soției…

Participantul: Maria!

Animatorul: mâncarea cea mai iubită a Mariei

Participantul: macaroane

Animatorul: odată unchiul meu a plecat în …

Participantul: Moscova

  • Primul care greșește, sau se gândește mai mult de 5 secunde, trece în centru. Acesta continuă povestirea.

 

Mulțumesc pentru atenție și răbdare!

O zi frumoasă tuturor!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?