Is 52,13-53,12
Evr 4,14-16;5,7-9
In 18,1-19,42
Dumnezeu a suferit moartea umană
Astăzi, în această zi atât de întunecată, vă invit să medităm asupra ultimelor cuvinte ale lui Isus. Sfânta Scriptură ne-a transmis șapte ultime afirmații ale lui Isus, sau Ultimele șapte cuvinte. Iar astăzi vă invit să luați fiecare din aceste fraze și să meditați asupra lor. Să căutați sensul spiritual mai profund pentru viața voastră.
„Tată, iartă-i căci nu știu ce fac!” (Lc 23.43)
Iertarea lui Isus față de ceilalți a fost radicală și la un nivel la care nu mai fusese până atunci. Pe când atârna pe cruce și îndura cruzimea celorlalți, Isus a rostit cuvinte de iertare. El i-a iertat cu toate că era chiar atunci persecutat.
Ba mai mult, Isus era conștient de faptul că cei care l-au răstignit nu au fost complet responsabili. Ei cu siguranță nu știau ce fac. Iar această conștientizare umilă a lui Isus ne arată profunda sa milostivire gingașă. Ne revelează că El nu a murit supărat, plin de mânie sau resentimente, ci a făcut acest sacrificiu de bunăvoie.
Putem noi să spunem aceste cuvinte? Ne putem aminti acum de acele persoane care ne-au rănit ca să ne putem ruga la Tatăl ca să îi ierte? Va trebui să lăsăm judecata la Dumnezeu și să oferim milostivirea și iertarea noastră.
„Adevăr îţi spun, astăzi vei fi cu mine în paradis!” (Lc 23,43)
De ce alinare a avut parte tâlharul cel bun când a auzit aceste cuvinte din partea lui Isus. Cred că avusese parte numai de disperare în viața, inclusiv până în acea clipă în care s-a aflat lângă Isus pe cruce. Ce har minunat, să fii chiar lângă Mântuitorul lumii, și să fii părtași la suferințele lui Cristos într-un mod atât de real. Iar acest om a fost privilegiat să fie printre primi care a primit acest dar al mântuirii câștigată de Isus pe cruce.
Isus ne oferă tuturor aceiași asigurare. El oferă mânuirea fiecăruia dintre noi chiar începând de astăzi. Iar el ne-o oferă chiar în mijlocul suferințelor și a păcatelor noastre. Îl putem noi auzi cum ne oferă acest dar al milostivirii sale? Îl putem noi auzi cum ne invită să ne facem părtași de darul vieții sale veșnice? Să îl lăsăm să ne adreseze această invitație și să lăsăm viața veșnică a paradisului să începe să aibă loc mai profund astăzi în sufletele noastre.
„Femeie, iată-l pe fiul tău!” (In 19,26)
Ce dar! Acum, când Cristos moare pe cruce, el o încredințează pe propria sa mamă lui Ioan. Iar prin asta, el o încredințează fiecăruia dintre noi. Propria noastră unire cu Isus ne face un membru al familiei sale, adică fi și fiice a propriei sale mame. Preasfânta noastră mamă Maria a acceptata ceastă responsabilitate cu mare bucurie. Ea ne îmbrățișează și ne ține pe toți aproape.
O acceptăm noi pe mama lui Isus ca propria noastră mamă spirituală? Ne-am consacrat noi pe deplin ei? Dacă vom face asta atunci noi ne vom plasa sub mantia ei protectoare și plină de iubire.
„Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” (Mt 27,46)
Isus nu a fost abandonat ci El s-a și-a permis lui însuși să simtă și să aibă parte de experiența acestei pierderi complete a Tatălui în natura sa umană. El a simțit această experiență profundă de disperare. El și-a permis lui însuși să cunoască și să aibă parte de experiența efectelor păcatului. Prin urmare, El știe foarte bine ce simțim atunci când ne aflăm în disperare. El știe cum ne simțim. Iar el e acolo pentru noi în acele ispite și ne ajută să trecem dincolo de orice disperare spre totala credință și încredere în Tatăl ceresc.
„Mie sete!” (In 19,28)
O afirmație cu adevărat plină de sens. Lui Isus i s-a făcut sete din punct de vedere fizic în acel moment, de apă pentru a se hidrata din nou. Însă mai mult i se făcuse sete din punct de vedere spiritual, pentru mântuirea tuturor sufletelor. Duhul lui Isus încă tânjește după acest dar al mântuirii. El nu contenește să ne cheme pe toți copii săi. Ii e sete de iubirea noastră.
Astăzi vă invit să meditați la aceste cuvinte ale lui Isus, Mie sete. E o sete profundă și arzătoare de iubirea noastră. Iar noi îi putem satisface setea lui Isus prin ai răspunde cu exact aceiași iubire. Să îi satisfacem setea sa din această Vinere Sfântă prin ai oferi iubirea noastră necondiționată.
„Tată, în mâinile tale încredințez sufletul meu” (Lc 23,46).
Acestea sunt cuvintele pe care trebuie să le rostim în rugăciune mai mult decât oricare altele. Acestea sunt cuvintele de totală renunțare la Dumnezeu. Rugăciunea ține doar de un singur lucru. De renunțare. De încredere. Rostiți aceste cuvinte din nou și din nou astăzi și lăsați această renunțare perfectă a lui Isus să fie și abandonarea noastră.
Renunțarea înseamnă ca Dumnezeu să fie în control. Înseamnă să renunțăm la propria noastră voință și să o alegem numai pe a lui Dumnezeu. Dar mai ales înseamnă că Dumnezeu se angajează să accepte renunțarea noastră și ne îndrumă spre planul său perfect pe care îl are în minte.
„S-a împlinit!” (In 19,29)
Interesant e de menționat faptul că Isus a spus s-a împlinit ca ultime cuvinte ale sale. Ce să însemne oare? Ce s-a împlinit?
Această afirmație spirituală a lui Isus este una care afirmă că misiunea sa de răscumpărare a întregii omenirii s-a realizat pe deplin. Face referință la jertfa sa perfectă de iubire oferită pentru fiecare dintre noi. Ce dar minunat! Dar mai ales ce jertfă a îndurat Isus pentru noi!
Suntem obișnuiți să vedem această jertfă a lui Isus de pe cruce. Adesea stăm și ne gândim la ea de fiecare dată când privim o cruce. Însă important de menționat e faptul că familiaritatea noastră cu crucea ne poate face să pierdem din privire jertfa. E ușor să pierdem din priviri ceea ce a făcut Isus pentru noi. El a realizat acest act care ne-a mântuit pe care acum ni-l oferă fiecăruia dintre noi. Să lăsăm acest act al milostivirii divine să ne pătrundă în suflete. El dorește să ne spună că jertfa sa s-a împlinit și că acum lucrează în sufletele noastre.
De aceea, astăzi, în această Vinere Sfântă, ar fi bine dacă am reuși să petrecem ziua în meditarea asupra realității jertfei lui Isus. Să încercăm să înțelegem cum a fost pentru Dumnezeu ca el însuși să sufere și să moară. Să contemplăm asupra modului în care Dumnezeu însuși, creatorul tuturor lucrurilor, să fie ucis de cei pe care i-a creat, să sufere de pe mâinile celor pe care i-a iubit cu o iubire atât de perfectă.
Această înțelegere a jertfei din iubire a lui Isus ne va permite să îl iubim așa cum ne-a iubit el. să va permite să îi iubim pe cei care ne-au rănit și care ne-au persecutat. Iar iubirea sa este totală. E de o generozitate ce depășește orice descriere a noastră.
Și voi încheia cu o scurtă rugăciune pe care ar trebui să o recităm cu toți astăzi: Domnul meu răstignit, știu că ție sete de sufletul meu. Tu ai împlinit ceea ce ai început prin moartea pe cruce pentru mântuirea mea și mântuirea lumii întregi. Ajută-mă să înțeleg iubirea ta și acceptarea ei în viața mea. Ajută-mă să iert. Ajută-mă să te invit în întunericul și păcatele mele. Ajută-mă să mă abandonez ție. Îți mulțumesc, scumpul meu Domn suferind, pentru darul prețiosului tău sânge, vărsat pentru mântuirea lumii. Isus mie sete de tine! Amin
