Mt 7,1-5
Judecarea celorlalți
O anumită fabulă intitulată Cele două sacoșe, fabulă ce a fost scrisă de Aesop, care a trăit între ani 620-560 înainte de Cristos, spună că: Conform unei tradiții antice, fiecare om se naște în lume cu două sacoșe care îi stau atârnate de umeri, una în față și una în spate, iar ambele sunt pline cu greșeli și cu vină. Însă cea din față e plină cu greșelile aproapelui tău, iar cea din spate cu propriile tale greșeli. Prin urmare, oameni sunt orbi la propriile lor greșeli însă niciodată nu pierd din priviri greșelile aproapelui lor. Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi are tendința de a-i judeca pe cei din jurul nostru sau de a dori să fim critici însă nimănui nu-i place să fie și el judecat și criticat de ceilalți în același mod. Acesta e motivul pentru care judecata celorlalți e atât de progresivă, chiar și printre noi creștini.
În textul evangheliei de astăzi, l-am auzit pe Isus spunând: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi,…De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu observi bârna din ochiul tău? (v1.3). Acesta este un sfat simplu adresat oamenilor care par să găsească o anumită plăcere în a găsi greșelile și care nu pot să înlăture această atitudine de judecată nemotivată față de toți ceilalți.
Însă, aceasta înseamnă că noi va trebui să tăcem în fața binelui sau a răului? De aceea va trebui să facem diferența între a judeca fapta unei persoane și în a judeca persoana însăși. Judecarea faptei unei persoane e ceea ce va trebui să facem pentru a putea face ca acea persoană să realizeze consecințele sociale ale faptelor lui. Scopul judecății este acela de a corecta din moment ce până și Isus ne-a învățat corecția fraternă ca fiind o responsabilitate socială. Însă să avem grijă să nu ne folosim de criticarea faptelor unei persoane pentru a putea evita gafele noastre proprii.
Judecarea persoanei, care mai în toate cazurile este o acțiune rea, este ceea ce ne spune Isus, în textul evangheliei de astăzi, să evităm. Iar asta fiindcă ochiul omului are tendința de a vedea mai întâi răul și abia apoi binele. Dacă judecăm o persoană ca fiind rea, în acel moment sunt două aspecte pe care nu le cunoaștem, în primul rând nu știm cât de tare a încercat acea persoană să nu păcătuiască. Iar în al doilea rând noi nu avem cum să privim în interiorul acelei persoane dar mai ales, nu cunoaștem toate aspectele problemei. De asemenea, nu avem cum să știm, dacă noi, în aceleași circumstanțe, cum am fi reacționat.
Am dat zilele acestea de o reflexie foarte frumoasă intitulată Numai Dumnezeu știe. Autorul a spus că noi uneori îi criticăm pe ceilalți pe nedrept. Noi nu cunoaștem toate circumstanțele sau motivele lor. Numai Dumnezeu, care e conștient de toate faptele, este capabil să îi judece pe oameni pe drept. John Wesley a spus la un moment dat despre un om căruia îi lipsea cu desăvârșire respectul fiindcă îl considera un om avar și lacom. Într-o bună zi, când această persoană a contribuit doar cu un mic cadou la o operă de caritate Wesley l-a criticat în mod deschis.
După acest incident, omul s-a dus la Wesley în privat și i-a spus că de câteva săptămâni trăiește numai cu păstârnac și cu apă. I-a spus că înainte de convertirea sa, cheltuia enorm de mulți bani. Acum, această economie drastică și prin a nu cumpăra nimic pentru sine el de fapt își plătea datoriile la creditori lui: Cristos făcuse din el un om onest, a spus el, iar cu toate aceste datorii de plătit, pot să ofer doar acel mic cadou pe care l-ai văzut. Trebuie mai întâi să rezolv cu aproapele meu pământesc pentru a le arăta de ceea ce poate face harul lui Dumnezeu în inima unui om care la un moment dat a fost neonest. Wesley după aceea și-a cerut scuze față de acel om și a cerut iertarea sa.
Dumnezeu ne-a oferit sacramentul reconcilierii și nu al condamnării. Sfântul apostol Paul scrisese: Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, neținând cont de păcatele lor şi punând în noi cuvântul reconcilierii (2Cor 5,19). Amin
