Ez 34,11-16
Rom 5,5-11
Lc 15,3-7
Iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat. Într-adevăr, pe când eram încă neputincioși, Cristos a murit la timpul hotărât pentru cei nelegiuiți (Rom 5,5-6).
A existat în urmă cu câțiva ani o femeie care avusese parte de o operație chirurgicală la inima. Ea fusese binecuvântată cu un auz foarte ascuțit și clinket-ul continuu al valvei metalice de la inima ei o tot îngrijorau și deranja. Ea se temea că nepoți ei nu vor mai dori să se odihnească la pieptul ei atunci când îi vor auzi acel sunet ciudat din piept. Un preot însă, căruia această femeie i-a spus toate neliniștile ei i-a sugerat să le spună copiilor că e sunetul iubirii ei pentru ei. Și așa a și făcut!
În ciuda imaginilor care parcă deja sunt învechite, unele din ele destul de neîngrijite, prin Preasfânta Inimă a lui Isus noi celebrăm un mister extrem de frumos dar mai ales sacru. Celebrăm grija personală a lui Dumnezeu față de fiecare dintre noi. După ce am suferit alături de mântuitorul trauma pătimirii și a morții sale din Vinerea Mare, după ce am celebrat Ziua glorioasă a învierii sale alături de alte milioane de creștini alături bineînțeles de îngeri și sfinți din ceruri, de sufletele devotate, după ce am celebrat cu bucurie sărbătoarea Trupului și Sângelui lui Isus, acum ne putem și noi odihni capurile pe pieptul lui Isus, pentru ca asemenea discipolului preaiubit să îi ascultăm și noi inima sa preasfântă.
În prima lectură de astăzi am putut auzi cum profetul Ezechiel ne-a spus că: Așa cum se îngrijește un păstor de turmă în ziua când este în mijlocul turmei sale împrăștiate, tot așa mă voi îngriji eu de turma mea și o voi salva din toate locurile unde a fost împrăștiată în ziua înnorată și întunecată (Ez 34,12-13).
Unii dintre noi, care din nefericire am avut parte de neglijența unuia sau a ambilor părinți, sau care am avut parte la școală de profesori care ne ignorau fiindcă dădeau atenție numai unor elevi mai străluciți, cu care, spuneau ei, aveau cu cine discuta, care poate credem chiar și acum că Dumnezeu este prea ocupat pentru a ne observa și pe noi. Care poate că spunem: Dumnezeu are alte lucruri mult mai importante de făcut.
Tuturor acestora doresc să le spun că Dumnezeul vostru este mea mic. Dumnezeul nostru are o inimă care cuprinde întregul Univers; însă ochiul lui este mereu ațintit asupra vrăbiuței.
Există desigur și o provocare cuprinsă în această invitație de astăzi de a veni să ascultăm inima preasfântă a lui Isus. Întrebarea e, sunt eu dispus să fiu alinat în dezamăgirea mea, în traumele și suferințele mele? Sau mă leg de abordarea stoică, ridicându-mă deasupra emoțiilor umane, disprețuind compania maselor înghesuite și a gunoiului mizerabil. Stoicismul arată bine de la distanță. Uniformitatea lui este curată și clară, purtarea lui este dreaptă și gata de orice. Însă dacă te apropii descoperim dependențele de țigări, alcool, mânie și ură. Dacă imaginea Preasfintei Inimii a lui Isus este una slabă și amețitoare, măcar ea nu e una batjocoritoare.
Pe cât de greu ne-ar putea fi, fiecare dintre noi trebuie să admită că are nevoie de alinare. Poate că nu o merităm, poate că nu am câștigat-o, însă noi tot o vom primi de la Cel care îl revarsă pe Duhul Sfânt în inimile noastre.
Sfântul apostol Paul a reflectat și el la acest mister al alinării la începutul celei de-a doua scrisori către Corinteni, care a urmat imediat după scrisoarea sa de lacrimi. Și spunea că:
Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în orice necaz al nostru ca să putem și noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu. Căci după cum prisosesc pătimirile lui Cristos în noi, tot la fel prin Cristos prisosește și mângâierea noastră (2Cor, 1, 3-5).
Sfântul apostol Paul a fost capabil să aline, să mângâie fiindcă el însuși fusese mângâiat. Și Isus ne mângâie în orice necaz la nostru fiindcă preasfânta noastră mamă Maria l-a mângâiat și pe el pe drumul spre Calvar, iar Tatăl l-a preamărit prin înviere.
În încheiere vă invit ca în această zi călduroasă de Vineri, să aducem lui Dumnezeu mulțumirile noastre pentru traumele pentru care am supraviețuit, pentru asigurările pe care le-am primit, și pentru slujirea noastră gingașă unul față de celălalt. Amin
