Search
Close this search box.

11 iulie – Sfântul Benedict, abate – 3

Mt 19,27-29

Sfântul protector împotriva satanei

Cu siguranță sunt mulți dintre care au deja acasă, sau care poate și-au cumpărat singuri ori care chiar au primit de la o persoană sau alta un medalion sau chiar un breloc sau o cruce care să aibă impregnată în ea acea medalie a Sfântului Benedict. Acestea de obicei vin însoțite cu o iconiță pe care e scrisă și o rugăciune sfântului Benedict, pe care îl sărbătorim astăzi, pe care ar trebui să o recităm zi de zi, ca protecție de cel rău.

Dacă stăm să privim la această medalie a sfântului Benedict, vom putea observa că pe o parte a ei, e chiar el cu crucea în mâna dreaptă iar o Regula sfântă în mâna stângă. La baza imaginii, lângă picioarele sfântului Benedict, se află un corb, iar pe cealaltă parte e un potir sau pahar din care iese un șarpe, iar deasupra potirului este scris Crux Sancti Patris Benedicti, care tradus înseamnă Crucea sfântului părinte Benedict. Pe marginile din jurul medaliei se află cuvintele: Ejus in obitu nostro presentia muniamur” care tradus înseamnă „La moartea noastră să ne apere cu prezenţa sa”.

Pe partea opusă medaliei se află o cruce care are inserate pe ea inițialele următoarelor cuvinte: CSSML – Crux sancta sit mihi lux, precum și NDSMD – Non draco sit mihi dux care traduse înseamnă: Crucea sfântă să-mi fie lumină – Șarpele să nu-mi fie stăpân.

Apoi dacă ne uităm pe marginile din jurul crucii de pe medalia sfântului Benedict vom observa alte inițiale care provin și ele de la o serie de alte cuvinte, adică: V.R.S. Vade retro Satana! – N.S.M.V. Nunquam suade mihi vana! – S.M.Q.L. Sunt mala quae libas – I.V.B. Ipse venena bibas care traduse înseamnă: „Înapoia mea, Satană!” – „Niciodată să nu mă înșeli cu deșertăciuni! – „Sunt rele cele pe care le răspândești” – „Bea-ţi singur otrăvurile!”

Isus însuși a fost cel care ne-a învățat să ne rugăm pentru această eliberare de cel rău și de toate cursele lui tocmai în rugăciunea Tatăl Nostru.

Promisiunile care sunt atașate acestei medalii a sfântului Benedict sunt următoarele:

  1. Distrugerea vrăjilor și a altor influențe diabolice și bântuitoare.
  2. Ocrotirea asupra persoanelor ispitite, înșelate sau chinuite de duhuri necurate.
  3. Obținerea convertirii păcătoșilor la credință, mai ales atunci când se află în pericol de moarte.
  4. Rol de armură împotriva ispitelor.
  5. Distruge efectele otrăvirii.
  6. Asigură o naștere la timp și sănătoasă a copiilor.
  7. Oferă protecție împotriva furtunilor și a fulgerelor.
  8. Slujește ca un remediu eficace ale tuturor afecțiunilor trupului și ca mijloc de protecție împotriva tuturor bolilor contagioase.

Nu există însă menționată nicăieri cum ar trebui purtată sau dusă asupra noastră această medalie a sfântului Benedict. Ea poate fi purtată la un lănțișor în jurul gâtului, atașată de un rozariu, păstrată într-un buzunar sau poșetă ori geantă, sau chiar la mașină sau acasă. Adesea aceste medalii mai sunt puse la fundația unei case sau a unei clădiri, pe pereți hambarelor sau a adăposturilor, sau la locul de muncă. Singura regulă importantă a acestei medalii a sfântului Benedict e ca ea să fie binecuvântată cum se cuvine.

Scopul folosirii medaliei în orice formă de mai sus este acela de a atrage binecuvântarea lui Dumnezeu și protecția sa divină asupra noastră, oriunde ne-am afla, asupra caselor noastre și a tuturor bunurilor noastre, dar mai ales prin mijlocirea sfântului Benedict. Prin folosirea conștientă și plină de devotament a medaliei, ea devine o constantă rugăciune și reamintire de a ne folosi de demnitatea noastră de ucenici ai lui Cristos.

Medalia sfântului Benedict poate sluji ca o reamintire continuă a nevoii noastre de a ne lua crucea zi de zi și să îl urmăm pe adevăratul Rege, pe Cristos Domnul nostru și să ne îndepărtăm de la înșelăciunile celui rău.

Sfântul Benedict a fost pentru numeroși creștini, un protector sfânt împotriva celui rău și a faptelor sale rele. Să ne rugăm ca și noi să avem parte de ajutorul lui și de mijlocirea sa constantă. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?