25 iulie – Sf. Iacob cel Mare, ap. – 4

Mt 20,20-28

Astăzi celebrăm sărbătoarea sfântului apostol Iacob cel Mare, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Isus. Iacob era fiul lui Zebedeu, un pescar din Galileea, și al Salomeei, o femeie foarte pioasă. Sfântul Iacob era fratele mai mare al sfântului Ioan evanghelistul.

Sfântul Iacob era numit și Cel Mare, fiindcă îl urma pe Domnul Isus Cristos dinainte-a celuilalt apostol cu același nume, pe care l-am sărbătorit pe data de 3 mai, fiind și primul apostol martirizat.

Sfântul Iacob cel Mare și fratele său sfântul Ioan pescuiau cu tatăl lor Zebedeu în momentul în care Isus i-a invitat să îl urmeze în slujirea sa (Mt 4,19). Chiar atunci și acolo, ei l-au părăsit pe tatăl lor și s-au dus după Isus.

Ei doi sunt acei apostoli care au mai fost denumiți ca fii tunetului, de către Isus tocmai datorită temperamentului lor impulsiv. În momentul în care acea cetate samariteană nu l-au primit pe Isus, cei doi frați i-au sugerat lui Isus să cheme foc din ceruri care să consume acea cetate ca răzbunare. Isus însă i-a certate pentru atitudinea lor răzbunătoare.

Iacob a fost ales să fie unul dintre cei 12 apostoli, dându-i-se misiunea de a răspândi vestea cea bună a Domnului și autoritatea de a vindeca și de a alunga diavoli. El a fost și unul dintre cei trei mai apropiați prieteni ai lui Cristos, ceilalți doi fiind Petru și Ioan.

Apoi cererea mamei sfântului Iacob cel Mare și a lui Ioan i-a mâniat pe ceilalți 10 apostoli însă Isus s-a folosit de această oportunitate pentru a-i învăța că pentru a putea fi cel mai mare dintre toți acea persoană trebuie mai întâi să fie slujitorul tuturor.

Sfântul Iacob cel Mare a fost primul apostol care a murit ca martir. În timpul persecuției regelui Irod Agripa, în anul 44. Se spune că cel care l-a prins și arestat pe Iacob a fost atât de impresionat de curajul său încât s-a convertit, fiind executat împreună cu apostolul Iacob.

Cu toate că sfântul Iacob a fost martirizat în Israel, înaintea martiriului său, a pornit într-o călătorie de evanghelizare mult mai departe de Marea Galiei, tocmai până în Spania de astăzi. Acesta e și motivul pentru care, după martiriul său, relicvele sale au fost aduse în Spania pentru venerație; loc în care se află chiar și în ziua de astăzi.

De-a lungul celor 2000 de ani, mii și mii de creștini au făcut acel pelerinaj la relicvele sfântului Iacob din Catedrala Santiago de Compostela din Spania. Cu siguranță am auzit cu toți de faimoasele pelerinaje de pe renumitul drum Via Compostela, faimosul drum al sfântului Iacob. Ba chiar există și un film în care joacă Martin Sheen intitulat The Way – Calea, care e destul de bine făcut tocmai pe acest drum.

Pelerinajele sunt bune pentru suflet. Iar la noi în dieceza avem câteva locuri, pe care le cunoaștem cu toți, în care putem să mergem într-un pelerinaj, și din care tot ne vom întoarce plin de haruri și cu multe binecuvântări.

Pelerinajele spre astfel de locuri ne reamintesc de întreaga noastră viață creștină, care se aseamănă enorm cu un pelerinaj. Iar bucuriile și suferințele pelerinajelor ne reamintesc de străduința noastră de a fi asemenea lui Isus în slujirea lui Dumnezeu, slujire care e plină atât de bucurii cât și de suferințe.

De asemenea pelerinajele ne pot reporni zelul de a trăi și de a răspândi evanghelia.

Astăzi, celebrăm sărbătoarea sfântului Iacob cel Mare, sărbătoare care ne îndeamnă să ne dorim cu toți un loc în împărăția Tatălui. De aceea va trebui să urmăm exemplul sfântului Iacob care de bunăvoie a lăsat totul și l-a urmat pe Isus în răspândirea veștii cele bune a Domnului și de convertire a păcătoșilor. Astfel, va trebui să ne reamintim mereu că în ciuda tuturor slăbiciunilor noastre, Isus ne iubește. Amin

 Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}#main-content .dfd-content-wrap {margin: 0px;} #main-content .dfd-content-wrap > article {padding: 0px;}@media only screen and (min-width: 1101px) {#layout.dfd-portfolio-loop > .row.full-width > .blog-section.no-sidebars,#layout.dfd-gallery-loop > .row.full-width > .blog-section.no-sidebars {padding: 0 0px;}#layout.dfd-portfolio-loop > .row.full-width > .blog-section.no-sidebars > #main-content > .dfd-content-wrap:first-child,#layout.dfd-gallery-loop > .row.full-width > .blog-section.no-sidebars > #main-content > .dfd-content-wrap:first-child {border-top: 0px solid transparent; border-bottom: 0px solid transparent;}#layout.dfd-portfolio-loop > .row.full-width #right-sidebar,#layout.dfd-gallery-loop > .row.full-width #right-sidebar {padding-top: 0px;padding-bottom: 0px;}#layout.dfd-portfolio-loop > .row.full-width > .blog-section.no-sidebars .sort-panel,#layout.dfd-gallery-loop > .row.full-width > .blog-section.no-sidebars .sort-panel {margin-left: -0px;margin-right: -0px;}}#layout .dfd-content-wrap.layout-side-image,#layout > .row.full-width .dfd-content-wrap.layout-side-image {margin-left: 0;margin-right: 0;}