15 septembrie – Sf. Fecioară Maria Îndurerată – 1

In 19,25-27

Astăzi celebrăm sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria Îndurerată. Conform tradiției, Sfânta Fecioară Maria a primit șapte priviri negre în timp ce s-a alăturat fiului ei Isus Cristos, în a ne aduce mântuirea. Aceste priviri negre fac referință la cele șapte mari evenimente pline de durere din viața ei. Aceste șapte mari evenimente îndurerate sunt: profeția lui Simeon, că o sabie îi va străpunge inima. Fuga în Egipt unde a fost obligată să fugă împreună cu nou născutul copil care deja fusese obiectul unei căutări fatale. Cele trei zile în care Isus a fost pierdut, în care Maria l-a pierdut pe copilul Isus în templu timp de trei zile, trei zile pline de o durere de nedescris. Întâlnirea cu Isus de pe drumul spre Calvar, în care scurta privire din partea mântuitorului îi străpunge într-adevăr inima. Maria la picioarele crucii, unde ea l-a văzut pe Isus murind, a auzit ultimul său strigăt și a fost martoră la străpungerea coastei sale din care a ieșit sânge și apă. Isus dat jos de pe cruce, unde ea a primit în brațele ei trupul fără suflare al preaiubitului ei fiu. Iar ultima mare durere a fost înmormântarea lui Isus, unde ea a fost obligată să îl pună pe Isus în mormânt, să îl lase acolo și să se întoarcă cu fiul ei adoptiv, Ioan, la Ierusalim.

Astăzi, Preasfânta noastră fecioară Maria Îndurerată continuă să ne încurajeze, pe noi copii ei de pe pământ, să ne purtăm propriile crucii, care sunt o completare a pătimirii Domnului nostru Isus Cristos. Maria știa că fiul ei a suferit mai întâi contradicțiile vieții. Cristos este cel care a avut parte de toate aceste dureri și dificultăți omenești. înaintea noastră.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}