Mal 3,19-20a
2Tes 3,7-12
Lc 21,5-19
Thomas Alva Edison, marele inventator, obișnuia să spună că Geniul e 1% inspirație și 99% transpirație. Cu toți știm, sau aflăm acum, că el a făcut aproximativ 18 000 de experimente înainte să perfecționeze ceea ce noi numim acum bec.
A devenit mare prin munca sa neobosită și prin rezistența sa incredibilă, sau altfel spus pentru hărnicia și perseverența sa. Unii dintre noi au tendința de a inversa acest slogan al lui Thomas Edison prin dorința noastră față de lucrurile instante. Astfel, în loc de 99% transpirație și 1% inspirație, mai degrabă dorim să fie invers, 1% transpirație și 99% inspirație.
Și totuși, Isus în textul evangheliei de astăzi, ne avertizează că Prin statornicia voastră vă veți mântui sufletele” (v. 19). Această afirmație scoate în evidență alte două lucruri importante, în primul rând nevoia de răbdare și în al doilea rând mântuirea sufletului. În primul rând, e absolut necesar să răbdăm dacă dorești să ai parte de al doilea, de mântuirea sufletului.
De ce e absolut necesar să îndurăm, să răbdăm pentru a avea parte de mântuire? Înainte de toate să ținem minte faptul că îndurarea ori răbdarea este o virtute mai degrabă activă decât una pasivă pentru noi creștini. Îndurarea e construită și e bine să o avem fiindcă ne va ajuta împotriva ispitei de a păcătui și apatiei, totul printr-o viață de rugăciune, precum rozariul și meditarea asupra sfintei Scripturi, a liturgiei Duminicale și a recitării breviarului dar și a harurilor primite prin Botez și întărite prin puterea Duhului Sfânt din cadrul Mirului.
Lecturile de la această sfântă Liturghie răspund tocmai acestei întrebări prin a ne învăța importanța răbdării, a rezistenței. În prima lectură de la această sfântă Liturghie am auzit despre necesitatea răbdării în dreptate. Iar asta fiindcă făcători de rele vor fi înlăturați de pe fața pământului. Însă cei care îl primesc pe cel preaînalt, pe Domnul vor învia cu el, vor fi sanctificați cu el și vor fi purtați de el spre un loc sigur în care nu li se vor întâmpla nimic rău iar acest loc sigur este cerul, raiul, locul în care Domnul domnește veșnic.
În cea de-a doua lectură de la această sfântă Liturghie am auzit despre necesitatea îndurării prin imitarea sfinților. Am auzit cuvintele destul de dure ale sfântului apostol Paul adresate celor care nu reușesc să imite sfinți. El le-a spus că dacă nu doresc să muncească atunci nici să nu mănânce (v. 10). De ce nu erau unii dispuși să muncească? Unii dintre credincioși credeau că Isus trebuia să se întoarcă în orice clipă pentru a-și stabili împărăția pe pământ. Așa că, de ce să mai muncească? Însă asta e complet greșit, fiindcă conform sfântului apostol Paul, a trăi în lene după cum făceau ei, însemna ocuparea timpului cu mici discuții, cu bârfe, zvonuri, erezii, calomnii, și toate aceste lucruri ce duceau spre lipsă de armonie și spre diviziune. Așa că fiecare creștin, ori de câte ori e capabil să facă aceasta, trebuie să se susțină pe el însuși și să nu trăiască de pe venitul ori de pe bogăția altora.
Sfântul apostol Paul, în prima sa scrisoare către Corinteni, la capitolul 1 versetul 2 ne oferă trei caracteristici ale sfanților. În primul rând, să și ei sunt oameni asemenea nouă. Și ei au fost făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Că și ei au trup și suflet. Că și ei au fost făcuți trup și sânge. Că și ei aveau nevoie de tot ceea ce aveau nevoie toate celelalte ființe umane. În al doilea rând, asemenea oricărui dintre noi, și ei au fost ispitiți. Și ei sunt ispitiți să facă răul și să rămână indiferenți față de angajamentul lor față de Dumnezeu. În al treilea rând, ceea ce îi face diferiți de noi e faptul că sfinți sunt alături de Dumnezeu mereu. Sfinți au acces la puterea lui Dumnezeu și nu a lor proprie. În cazul nostru, uneori, și noi suntem alături însă nu de Dumnezeu ci de noi înșine.
În textul evangheliei de astăzi, am auzit despre necesitatea de a răbda și rezista în credința noastră vie. Am auzit discursul lui Isus, ținut în jurul anului 30, în fața a jumătate din Ierusalim. În timp ce Isus vorbea despre căderea Ierusalimului și despre distrugerea templului ce a avut loc în anul 70 după Cristos. Cei care au fost prezenți au asociat acest eveniment cu sosirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ, din moment ce templul era asociat cu prezența lui Dumnezeu. Așa că dacă acesta era distrus însemna automat și sfârșitul lumii. 40 de ani mai târziu, cei care au trăit în acele momente ale anului 70, au putut vedea împlinirea profețiilor lui Isus.
Însă, în acest moment de așteptare a marelui moment ce va veni, moment care marchează sfârșitul timpului, a momentului în care Dumnezeu va domni ca Domn, noi va trebui să ne pregătim să ne ajustăm unei perioade lungi de așteptare. Va trebui să perseverăm în credința noastră vie prin a ne lua crucile și prin a le purta după cum făcuse și Isus, pentru ca și noi să putem ajunge în gloria veșnică a cerului. După cum spusese și sfântul apostol Paul, că nu trebuie să așteptăm în leneveală, să așteptă lucruri ce nu vor avea loc în momentul prezent, de față. Ci va trebui să ne continuam viețile, să fim rodnici în lucrarea Duhului Sfânt, și în timp ce așteptăm ultima întoarcere a lui Cristos, care va veni odată cu judecata finală și cu învierea trupurilor.
Însă, suntem noi pregătiți să suferim, să ne vărsăm sângele, dacă este necesar, pentru credința noastră? Creștinismul este o religie de martiri. Isus și-a vărsat de bunăvoie sângele pentru noi și ne cheamă și pe noi să fim martiri. Cuvântul martir, tradus din greacă înseamnă martor. Cartea Apocalipsului spune că Isus a fost martorul credincios….care ne-a eliberat de păcat prin sângele său (1,5). Tertulian, un avocat din secolul doi care s-a convertit în momentul în care a văzut creștini cântând în timp ce se îndreptau spre propria moarte, a exclamat, Sângele martirilor este sămânța. Sângele lor este sămânța noilor creștini, sămânța bisericii. De ce oare? Martiri sunt martori bucuriei, adevărului și libertății evangheliei, prin viața lor, prin mărturia lor dar mai ales prin sângele lor.
Unii dintre noi nu au cruci prea grele de purtat. Viețile noastre au devenit destul de bune, pline cu binecuvântări de la Domnul. Însă avem unele frați și surori ale noastre care nu au cruci chiar atât de grele de purtat. Din zi în zi, ei persistă în credința lor vie în Cristos, neștiind că datorită faptului că sunt creștini ar putea fi împușcați mâine, după cum s-a întâmplat în nenumărate cazuri în alte țări din lume în trecut. Într-adevăr crucea este extrem de grea pentru unii dintre noi. De aceea noi, restul va trebui să ne rugăm pentru ei, ca și ei să persevereze până la sfârșit, ca și ei să fie numărați printre cei care au renunțat la credința și la mântuirea lor în Isus Cristos. Cu toți vom fi bine pregătiți dacă încercăm să trăim viața noastră creștină de zi cu zi, pe deplin și bine, dacă facem tot ce ne stă în putință pentru a construi acea parte din împărăție pe care Dumnezeu așteaptă ca noi să o facem aici și acum, o împărăție de pace și dreptate, dacă zi de zi udăm semințele de iubire pe care Isus le-a plantat deja, dacă îi îndreptăm pe ceilalți spre lumina credinței pe care el deja a aprins-o, dacă acționăm ca și drojdia pe care Isus deja a pus-o în făină pentru a putea fermenta lumea cu valorile evangheliei, dacă slujim lumea ca și sare a ei la care ne-a și chemat să fim, să perseverăm lumea de orice corupție. Toate acestea înseamnă că nu putem sta jos și să nu facem nimic, și să așteptăm sfârșitul lumii. Înseamnă că trebuie să ne ținem ocupați mereu dacă dorim să grăbim venirea împărăției lui Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, va trebui să perseverăm în trăirea credinței noastre până la sfârșitul timpului, prin dreptate și prin imitarea sfinților. Să ne rugăm astfel, unul pentru celălalt, ca cu toți să răbdăm și să rezistăm până la sfârșitul timpului pentru ca, astfel, să câștigăm viața veșnică. Amin
