Duminica a 32-a de peste an (C) – 1

2Mac 7,1-2.9-14

2Tes 2,16-3,5

Lc 20,27-38

Există cinci etape prin care trece orice persoană când are de-a face cu moartea cuiva drag, ori a unui prieten apropiat, etape care sunt asemănătoare cu cele ale durerii, adică negarea, mânia, negocierea, depresia și acceptarea, conform unui mare psiholog pe nume Elisabeth Kubler-Ross în cartea ei intitulată, Despre moarte și muribunzi.

Prima etapă e șocul. Prima reacție a unei persoane căruia i se spune că cineva drag lui a murit este Nu!

A doua etapă e negarea. Suntem o societate ce neagă moartea și care încă speră că nu e adevărată. Folosim termeni precum, a trecut dincolo, în loc de mort.

A treia etapă e mânia. Odată ce acceptăm că moartea cu adevărat a avut loc, mânia de obicei izbucnește, însă de cele mai mult ori această mânie e îndreptată împotriva lui Dumnezeu, a doctorilor, a medicinei în general, a altor membri ai familiei, a lumii ori chiar asupra a noi înșine.

A patra etapă e doliul, tristețea. De obicei aceasta e și cea mai lungă fază care se poate întinde pe câte luni ori chiar ani de zile. Poate fi caracterizată de sentimentul de depresie, vină continuă, boală fizică, singurătate, panică și momente de plâns din senin.

A cincea etapă e recuperarea sau acceptarea. La acest moment suntem recuperați și în sfârșit ne continuăm viețile.

Însă Isus ne spune în textul evangheliei de astăzi că cei care vor învia din morți sunt numiți copii ai lui Dumnezeu. Că ei vor trăi veșnic fiindcă sunt copii ai lui Dumnezeu. Copii lui Dumnezeu nu mai pot muri fiindcă sunt asemenea îngerilor. De a spus Isus asta? Fiindcă cu toate că majoritatea evreilor credeau în existența unei vieți după moarte, tot exista o anumită parte, saducei care nu credeau în învierea morților. Spre deosebire de farisei, aceștia nu credeau în nemurire, în îngeri și în duhurile rele. Ei au venit la Isus cu o întrebare capcană prin care urmăreau să facă din înviere un lucru ridicol. Isus însă le-a sus că Dumnezeu este Dumnezeul celor vii. În cartea Exodului, la capitolul 3 versetul 6 putem citit că în momentul în care Dumnezeu își manifestase prezența lui Moise, în tufișul arzând, Domnul i-a spus că Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Abrahám, Dumnezeul lui Isáac și Dumnezeul lui Iacób. El arată că patriarhi care au murit cu sute de ani în urmă încă erau vii în Dumnezeu și că el este prietenul lor. Într-un final, Isus le dovedește că această înviere nu e ridicolă fiindcă el însuși a dovedit-o în momentul în care a înviat din morți. S-a întors pentru a ne spune că viața veșnică e minunată și că există viață după moarte datorită învierii.

În timpul perioadei Conciliului I din Vatican, Biserica nu permitea ca trupurile moarte să fie incinerate ci să fie îngropate în cimitire. Iar asta fiindcă credem că este același trup cu care se intră în viața veșnică, însă mai presus de toate fiindcă respectăm trupul uman în care a locuit Dumnezeu. Cuvântul cimitir provine din cuvântul grecesc koimeterion ori latinescul coemeterium care traduse înseamnă a dormi, mai exact loc de dormit, sau după cum spunem noi la locurile în care dormim, dormitor.

Sunt sigur că fiecare dintre noi crede în înviere. Că fiecare va fi înviat la sfârșitul vieților noastre pe pământ și că acesta este și motivul pentru care participăm cu toți, acum, la această sfântă Liturghie. Dacă nu ar exista speranța în înviere, atunci nu ar mai fi nevoie ca noi să fim buni cu ceilalți sau să facem binele, să iubim ori să slujim. Dacă nu ar exista speranța în înviere, nu ar mai nevoie să ne sacrificăm sau să ne oferim viețile de dragul lui Dumnezeu și a altor oameni. După cum am avut ocazia să auzim și în prima lectură de la această sfântă Liturghie luată din a doua carte a Macabeilor, în care am auzit despre martiriul unei mame și a celor șapte fii ai ei. Cum fiecare dintre ei a fost dispus să moară pentru legea lui Moise fiindcă credeau că în momentul în care va suna ultima trâmbiță, Regele Universului îi va învia la viața fără de sfârșit. Cei drepți au fost gata să moară decât să comită vrun păcat, s-au încrezut în Domnul Dumnezeu că îi va învia din nou cu trupurile lor inițiale. De ce credință incredibilă au dat dovadă acești martiri când se aflau față în față cu moartea! Dacă există o înviere, atunci nu ar mai fi nevoie ca noi să ne rugăm, să mergem la sfânta Liturghie Duminica, să muncim pentru pace și dreptate, să ne alăturăm diverselor activități religioase de la biserică, să primim sacramentele și multe altele.

Însă Catehismul Bisericii Catolice ne spune la numărul 998 că Cine va învia? Toți oamenii care au murit: „Cei care au făptuit cele bune, spre învierea vieții, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândei” (In 5, 29). Sfântul apostol Paul în prima sa scrisoare către Corinteni ne spune că  cum spun unii dintre voi că nu există înviere din morți? Iar dacă nu există înviere din morți, nici Cristos nu a înviat. Însă dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră și zadarnică este credința voastră… Căci dacă morții nu învie, nici Cristos nu a înviat, iar dacă Cristos nu a înviat, credința voastră este zadarnică și voi sunteți încă în păcatele voastre, iar cei care au adormit în Cristos au pierit (1Cor 15, 12-17).

Apoi, cu câteva zile în urmă, am avut parte de două sărbători succesive, prima pe 1 noiembrie, a tuturor sfinților, sărbătoare a celor care au murit și care au dus o viață vrednică virtuoasă, și pe 2 Noiembrie o altă sărbătoare în care ne-am rugat pentru toate celelalte suflete care au murit cu păcate pe suflet.

Am dat zilele acestea de un articol dintr-un ziar în care jurnalistul a spus ceva despre aceste două sărbători. Acesta a întrebat, de ce să discriminezi? Pentru el în momentul în care o persoană moare, păcatele ei sunt iertate. Fiindcă atot-milostivului și iubitorului Dumnezeu nu îi plac discriminările dintre sufletele păcătoase și sfinți în spirit din lume. Apoi acesta a mai spus că învățăturile contradictorii că religia noastră ne învață despre un Dumnezeu milostiv și iubitor și totuși, acest Dumnezeu îi pedepsește pe păcătoși.

Nu știu de unde a scos acest jurnalist această doctrină despre milostivirea și iubirea lui Dumnezeu. Însă dacă așa ar sta lucrurile, atunci suntem liberi să facem tot ce dorim, să fim corupți, ne-onești, să ucidem oameni, să acceptăm mită și multe alte nebunii asemănătoare că oricum Dumnezeu mă va ierta când voi muri și voi intra cu siguranță în împărăția sa. Însă e complet fals și eronat. Da, Dumnezeu este milostiv și iubitor însă el este și un Dumnezeu drept. Isus însuși a spus, Și vor ieși spre învierea vieții cei care au făcut binele, iar cei care au săvârșit nelegiuire, spre învierea judecății (In 5,29).

Așa că, dacă credem în viața veșnică sau în învierea morților, atunci va trebui să facem următoarele:

În primul rând să ne asigurăm că avem o cetățenie a cerului. Iar a deveni cetățean al cerului și nu extratereștri sau străini în împărăția lui Dumnezeu este principalul nostru scop în această viață.

Am dat zilele acestea de o poveste despre un om bogat și faimos care a murit și a ajuns la porțile cerului. Ce ai făcut că să poți intra în cer?, l-a întrebat sfântul Petru. Am dat la un moment dat 1 leu la un cerșetor aflat în nevoie, a răspuns acesta.

Așa este, îngere Gabriel?, a întrebat mai departe sfântul Petru. Da, sfinte Petre, a răspuns îngerul. Sfântul Petru a continuat, Ce altceva ai mai făcut? Ei bine, am dat unui băiețel ce vindea ziare 2 lei, a continuat omul.

Și aceasta figurează aici, a replicat îngerul. Ce altceva ai mai făcut pentru ca să intri în cer?, la întrebat iar sfântul Petru. Asta e tot ce îmi amintesc, a răspuns omul.

Îngere Gabriel, ce să facem cu acest om? l-a întrebat sfântul Petru. Sfinte Petre, dă-i înapoi cei trei lei și lasă-l să meargă în iad! i-a răspuns îngerul.

În încheiere vă invit să reflectăm asupra acestor cuvinte luate din scrisoarea sfântului apostol Paul către Corinteni, Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră și zadarnică este credința voastră… iar dacă Cristos nu a înviat, credința voastră este zadarnică și voi sunteți încă în păcatele voastre, iar cei care au adormit în Cristos au pierit. Și dacă ne-am pus speranța în Cristos numai în viața aceasta, suntem cei mai [vrednici] de milă dintre toți oamenii (1Cor 15, 14.17-19). Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?