Is 11,1-10
Rom 15,4-9
Mt 3,1-12
O sursă necunoscută spune că Dacă amânăm căința pe o altă zi, vom avea o zi în plus pentru care să ne căim, și o zi în minus în care nu ne-am căit.
Cu toți știm cât de dificil este să admitem că am greșit. Avem atât de multe motive pentru care să spunem și multe justificări pentru care să acoperim ceea ce am comis. Ne acoperim păcatele prin justificarea lor pentru a le face să arate bine. Motivul pentru această ne-acceptare ar putea fi faptul că spunem că suntem păcătoși prin urmare comitem destul de des greșeli iar ultimul lucru pe care dorim să îl facem e să o și admitem. Problema constă în faptul că sfânta Scriptură spune, Cel care își ascunde păcatul nu va prospera.
Așa că întrebarea e, ce vom face acum? Ceea ce trebuie să facem e să ne căim. Un mare sfânt a spus la un moment dat, Nu există sfințenie fără pocăință pentru că ne naștem în păcat și singura cale de a merge spre sfințenie e numai prin pocăință. Cuvintele pocăință, căință sunt menționate de peste 100 de ori în Biblie. Au fost multe înțelegeri greșite și confuzii de-a lungul timpului în privința acestui cuvânt, a ceea ce înseamnă el. Acest cuvânt se referă și la o schimbare a inimii și a minții, cu ajutorul lui Dumnezeu și sub conducerea Duhului spre Dumnezeu în ceea ce privește păcatul. Cuvântul grecesc pentru căință este metanoia. Metanoia este un termen biblic care înseamnă ori presupune o schimbare completă a inimii care întoarce persoana de la păcat pentru al sluji pe adevăratul Dumnezeu dar și pentru a trăi diferit pentru tot restul vieții.
Privind la textul evangheliei de astăzi vom vedea cum acesta ne vorbește despre schimbare și despre adevărata convertire. Sfântul Ioan Botezătorul începe cu o interdicție strică, Convertiți-vă, căci Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Iar în timpul acestor patru săptămâni de Advent ni se spune că trebuie să ne pregătim pe noi înșine pentru venirea lui Cristos de la Crăciun prin reînnoirea vieților noastre. În plus, Ioan Botezătorul ne mai vorbește și despre pregătirea căii Domnului prin a face drepte cărările lui.
Dacă privim la adevărata natură a pocăinței vom observa că sunt trei lucruri care ies în evidență în timp ce Dumnezeu își revarsă harul său asupra noastră:
Primul dintre ele e convingerea în care păcatul este admis. Va trebui să ne vedem pe noi înșine ca pierduți, ruinați, vinovați, disperați, cei mai răi păcătoși care nu mai au speranță ori ajutor, condamnați deja la iad. În pocăință, noi nu doar că ne vedem păcătoși ci recunoaștem faptul că am păcătuit împotriva Dumnezeului celui drept și sfânt. Mesajul sfântului apostol Paul este următorul, să se convertească la Dumnezeu şi să creadă în Domnul nostru Isus. (Fap 20,21)
Al doilea e căința în care păcatul este urât. Când ne imaginăm pe noi înșine cum apărem în fața lui Dumnezeu, vom vedea cum suntem duși într-un loc în care există durere evlavioasă față de păcatele noastre și ură pentru toate. A urî păcatul înseamnă al iubi pe Dumnezeu. În adevărata pocăință nu există nimic altceva decât dorința de a scăpa de consecințele păcatului, însă a scăpa de păcatul însuși fiindcă nu îi place lui Dumnezeu.
Al treilea este Convertirea în care păcatul este abandonat. Pocăința implică părăsirea păcatului. De menționat e faptul că nu e de ajuns să te întorci de la păcat ci trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu pentru mântuire.
Prin urmare, bazându-ne pe reflexia pe care tocmai am menționat-o, vă invit în continuare să privim la ceea ce ar trebui să însemne cu adevărat pocăința pentru noi. În acest sens, voi împrumuta câteva din reflecțiile unui mare predicator, dintr-una din cărțile sale de omilii intitulată Îndrumări omiletice, în care spunea că adevărata pocăința implică mai multe aspecte.
Primul aspect este regretul sau părerea de rău pentru un motiv întemeiat și corect. Aceasta înseamnă că acceptăm cu onestitate greșelile pe care le-am făcut. Nu există un alt motiv pentru care să regretăm decât iubirea. Regretăm că am făcut ceva anume împotriva lui Dumnezeu, care este bun și atotiubitor. Însă cineva a spus că există zece lucruri pe care nu le vei regreta niciodată, adică: a arăta un pic de blândețe față de o persoană bătrână, distrugerea unei scrisori ori mesaj scris la mânie, a oferi scuze care să îți salveze o prietenie, a opri un scandal care a distrus o reputație, a ajuta un băiat sau o fată pentru a se găsi pe sine însăși, a-ți rezerva timp pentru a arăta puțină păsare părinților, prietenilor, fraților și surorilor, abținerea de la bârfă când toți ceilalți din jurul tău o fac, refuzul de a face ceva ce e greșit deși toți ceilalți o fac deja, a trăi în concordanță cu convingerile tale, acceptarea judecății lui Dumnezeu în privința a toate.
Al doilea aspect este reparația ori restaurarea. Asta înseamnă că noi suntem dispuși și capabili să facem reparație pentru daunele sau răul pe care l-am cauzat prin păcatul nostru. Îl acceptăm fără a raționaliza, justifica sau proiecta păcatul pe care l-am comis, și fără învinovățirea altora pentru că l-am făcut. În acest caz pentru nedreptatea pe care am făcut-o împotriva aproapelui nostru, va trebui să facem reparație ori să restituim, ori să plătim daunele create.
Al treilea aspect este reconcilierea, sau împăcarea. Asta înseamnă că relațiile distruse sau înstrăinate trebuie reîntregite sau re-legate. Înseamnă că ne-am întors la Dumnezeu care este Tatăl nostru și la fiecare din frați și surorile noastre. Reconcilierea este și o schimbare în mai bine a relației dintre două sau mai multe persoane. Din punct de vedere teologic aceasta face referință la schimbarea relației dintre Dumnezeu și om. În mod normal suntem fii ai mâniei (Ef 2,3), și nu suntem în dușmănie cu Dumnezeu (Ef 2, 11-15), însă… am fost reconciliați cu Dumnezeu prin moartea Fiului său (Rom 5, 10). Datorită morții lui Isus, relația creștină cu Dumnezeu a fost schimbată în mai bine.
Al patrulea aspect este reînnoirea. Asta înseamnă că există o schimbare în noi ce se reflectă și în comportamentul nostru. Cu alte cuvinte, aceasta este convertirea care efectiv înseamnă o schimbare de direcție sau o întoarcere de la păcat și îndreptarea spre Dumnezeu. Iar această întoarcere este un proces nesfârșit în curs de desfășurare.
Acum, după ce am trecut prin aceste patru aspecte, observăm că trebuie să ne reînnoim și să devenim agenți ai reînnoiri pentru ceilalți. Iar asta fiindcă adevărata pocăință duce la adevărata convertire iar adevărata convertirea duce mult rod. Asemenea următoarei povestioare. Nu cu mulți ani în urmă un ziar publicase următoarea povestioara despre un bărbat din America care se întorsese la credința în Isus Cristos. Însă ceea ce făcea din această poveste oarecum obișnuită nu era convertirea sa ci faptul că datorită acestei credințe descoperite de curând în Cristos, acesta a mărturisit un jaf de la bancă la care participase pe când el avea doar 19 ani. Din cauza perioadei lungi și a lipsei de probe acesta nu a fost condamnat însă tot a rămas cu credința în relația sa cu Cristos care cerea o mărturisire. Ba chiar sa oferit voluntar în repararea părții sale din bani pierduți și furați.
Așa că întrebarea la care vă invit să reflectăm astăzi este, cum dau eu mărturie acasă, soțului sau soției mele, copiilor mei, celor de la locul de muncă, ori din parohia mea? Înțeleg eu că exemplul meu este unul puternic? Amin
