Lc 15,1-3.11-32
Parabola Fiului Risipitor
Catehismul Bisericii Catolice la numărul 1866 ne spune că sunt păcatele capitale, pe care experiența creștină le-a distins urmându-i pe Sfântul Ioan Cassian și pe Sfântul Grigore cel Mare. Sunt numite „capitale” pentru că generează alte păcate, alte vicii. Ele sunt: trufia, avariția, invidia, mânia, necurăția, lăcomia și lenea.
Un preot catolic pe nume Clyde A. Bonar, într-una din reflexiile sale asupra acestei parabole din evanghelia de astăzi a fiului risipitor, a spus că cei doi fii au comis toate cele șapte păcate capitale:
Primul este mândria. Părinți în trecut se bazau pe copii lor ca să aibă grijă de ei la bătrânețe. Era datoria fiului (Sir 3,12). Însă fiul mai tânăr nu dă deloc de înțeles că ar promite să aibă grijă de tatăl său la bătrânețe. Ceea ce era important pentru el era partea sa de avere. Iar acesta era un păcat al mândriei care este necumpătare centrată-pe-sine, aroganță combinată cu egoism și un strigăt puternic al voinței-de-sine.
Al doilea este avariția. Fiul mai tânăr a risipit ceea ce tatăl lor adunase din greu ca să adune. Irosirea bunurilor și păstrarea bogățiilor sunt două rele ale avariției. De asemenea, și noi cădem în ele ori de câte ori iubim să avem lucruri și iubim să le avem doar de dragul de a le avea.
Al treilea este invidia. Fiul mai mare ar fi trebuit să țină minte ceea ce este scris în cartea lui Ben Sirah (30,24), că Gelozia și mânia împuținează zilele și preocuparea aduce bătrânețea înainte de vreme. Însă oare era el gelos fiindcă tatăl său îl preferase pe fratele lui mai mic, sau fiindcă dorea ca el să fi fost cel care să se fi distrat pe bani tatălui și să îi risipească pe femeii de moravuri ușoare?
Al patrulea este mânia. Cuvintele fiului mai mare au fost acest fiu al tău, ceea ce ne arată supărarea și mânia care a revărsat-o în fața tatălui său cu o bosumflare egocentrică. El dorea ca acesta să se răzbune și nu să îi de-a o petrecere. El e plin de mânie și tot la fel și noi, cât de des nu ne supărăm.
Al cincilea e necurăția. La versetul 30, fiul mai bătrân îl acuză pe fratele lui că a irosit bani și moștenirea tatălui lor cu prostituatele. În necurăție și noi dorim să ne satisfacem plăcerile sexuale și tocmai asta e ceea ce a făcut fiul cel mai mic.
Al șaselea este lăcomia. Lăcomia indică un interes crescut în mâncare. Isaac de Nineveh a crezut că atunci când stomacului îi este foame, gândurile necurate pot pătrunde în suflet. Noi ar trebui să mâncăm doar atunci când ne este foame fapt care e bun și pentru viața spirituală să ne oprim când ne mai este doar puțin foame. Iar la păcatul lăcomiei ar trebui să ne așteptăm de la fiul cel mai mic fiindcă lăcomia și necurăția merg mereu împreună.
Al șaptelea este lenea. Fiul cel mai mic se plânsese că nimeni nu i-a dat nimic. De ce așteaptă ca cineva să îi de-a ceva? Acesta este tocmai un păcat al lenei, al descurajării, al încetinirii minții, a sentimentelor și a duhului. Leneșul nu are nici o dorință fundamentală de a schimba modul în care își duce viața.
Rezumându-le pe toate vom observa că fiul cel mai tânăr a comis cinci păcate capitale din cele șapte, adică mândria, avariția, necurăția, lăcomia și lenea, iar tatăl lui tot i-a spus Eu tot te iubesc. Însă fiul cel mai mare a săvârșit doar două din cele șapte păcate capitale, adică invidia, mânia și chiar și mândria, iar tatăl i-a spus și lui la fel, Eu tot te iubesc. Iubirea sa e egală și la fel de puternică pentru ambii fii.
Fiecare dintre noi este chemat să reflecte la propriile noastre păcate. Ar trebui să ne întrebăm pe noi înșine, cărui fiu semănăm mai mult, cel mai mic sau cel mai mare? Dar mai ales să nu uităm niciodată că Dumnezeu ne oferă iertarea prin sacramentul Reconcilierii. Ține de noi să acceptăm harul pe care Dumnezeu ni-l oferă. Amin
