Lc 24,35-48
Emoția se vedea din plin pe chipurile a doi mineri ce au lucrat împreună, din două părți opuse ale unui munte imens. Aceștia au terminat tunelul de irigare ce avea să alimenteze cu apă câmpurile din orășelul lor. Dacă aceștia nu s-ar fi întâlnit la mijloc, cei 2-3 ani de muncă grea ar fi fost un adevărat dezastru. Cele două mănunchiuri de dinamită au fost plasate la locul lor și aprinse, apoi a urmate explozia. După explozie, când praful s-a așezat, cei doi mineri s-au văzut reciproc și au tresăltat de bucurie, apoi au fugit amândoi spre singura direcție în care se afla râul de la intrarea în tunel. A fost o ispravă, o reușită imensă.
Învierea e cea mai mare reușită, ispravă, umană din toate timpurile. Este victoria finală asupra morții și asupra păcatului, motiv pentru care este o cauză de bucurie și de recunoștință veșnică. În același timp, este și o ocazie potrivită pentru a ne căi și pentru a ne converti, care sunt și ele punctul nostru de întâlnire cu Domnul înviat. Învierea este o asigurare a iertării de păcate, care acum este posibilă, o experiență care trebuie împărtășită cu toți ceilalți. Apostoli nu doar că au avut parte de experiența de a fi iertați ci au devenit și niște misionari plini de entuziasm și curajoși. Dar noi? Am experimentat noi iertarea, ca să putem deveni misionari curajoși și plini de entuziasm asemenea apostolilor?
