In 17,20-26
Rugăciunea lui Isus
În cartea Anecdotele lui Moody scria la un moment dat că există două modalități prin care poți fi unit cu cineva. Prima este aceea în care ești înghețat cu acea persoană, împreună într-un bloc de gheață. Iar a doua este aceea de a fi topit împreună cu acea persoană, asemenea fierului. Prin urmare singurul lucru de care avem nevoie noi creștini este de a fi uniți printr-o iubire frățească.
Textul evangheliei de astăzi ne prezintă încheierea rugăciunii lui Isus, a rugăciunii intitulată în vechime ca cea mai mare rugăciune preoțească. Scopul rugăciunii lui Isus este acela de a mijloci la Tatăl ceresc unitatea tuturor creștinilor. În special în ziua de astăzi, în aceste timpuri, în care foarte adesea vedem și simțim numeroase despărțiri, ruperi între membri familiilor, persoane care nu își mai vorbesc, vrăjmășie printre membri aceleași comunități de credință, disensiuni în societatea civilă și ostilitate între națiuni. Isus sa mai rugat și pentru unitatea membrilor trupului său, pentru biserica peregrină care într-o zi va fi una, după cum el și Tatăl una sunt. Isus a spus ca toți să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi (v.21). Ca discipoli ai săi și noi va trebui să lucrăm pentru obținerea unității creștinilor, unitate pe care noi astăzi o numim ecumenism. Conciliul al doilea din Vatican s-a preocupat intens de mișcarea ecumenică, eliberând un document special care vorbește despre aceasta 
problemă intitulat, Decret despre Ecumenism din 1964. În acest document la numărul 7 se spune că Nu există ecumenism adevărat fără convertire interioară. Într-adevăr, dorința de unitate se naște și crește din reînnoirea cugetului, din lepădarea de sine și din revărsarea liberă a iubirii. Trebuie, deci, să cerem de la Duhul dumnezeiesc harul abnegației sincere, al umilinței și blândeții în slujire, al generozității frățești față de semeni.
Pe lângă rugăciune și sfințenia inimii, conciliu ne urgentează să studiem tot ceea ce putem în privința fraților noștri despărțiri, adică doctrina lor, istoria, liturgia, psihologia, fundalul cultural și multe altele. Dar mai ales de a ne întâlni și de a discuta cu ei, dar asta numai în cazul în care suntem destul de competenți să facem acest lucru. Această rugăciune a lui Isus asupra unității tuturor creștinilor continuă să fie o mare grijă, preocupare a sfântului papă Ioan Paul al II-lea. Această mișcare pentru unitatea creștinilor trebuie să aibă la bază, în primul rând, un dialog sincer și respect adevărat unul față de altul. Caută să transforme moștenirea noastră comună cu celelalte comunității creștine, dar și de a da deoparte diferențele care există în ceea ce privește adevărul față de evanghelie. De aceea va trebuie să ne rugăm, în special astăzi pentru continuarea cu succes a acestor eforturi.
Un mare predicator a spus la un moment dat că această unitate va deveni rădăcina perfecțiunii datorită:
Mărturiei autentice. Mult mai mult decât cuvintele și miracolele pe care le vor folosi ei în slujirea evangheliei, însăși viața și persoana discipolilor va deveni mărturia lor. Ei vor trebui să devină, să fie ei înșiși semne ale mesajului pe care îl aduc, că Dumnezeu este unul, mai ales unul în opera de mântuire.
Puterii. Că în ciuda crudelor persecuții din partea imperiului Roman, mai ales a celor din primul secol de mărturie creștină, discipoli lui Cristos au reușit să se încurajeze unul pe altul în menținerea fidelității față de psalmi, imnuri, exortații și fapte mărețe de credință.
Creșterea și construirea, spunea acest predicator, unitatea în gândire, inimă și acțiune aduc pacea și progresul în toate eforturile. Amin
