31 mai – Vizita sfintei Fecioare Maria – 2

Lc 1,39-56

Vizita Mariei la Elisabeta

Astăzi celebrăm sărbătoarea Vizitei sfintei Fecioare Maria la verișoara ei Elisabeta. Presupunând că BunaVestire a avut loc pe 25 martie, Maria a plecat apoi din Nazaret pentru a-și vizita verișoara Elisabeta fiindcă prezența ei și chiar prezența lui Isus din pântecul ei, conform voinței lui Dumnezeu, avea să fie o sursă de haruri imense pentru sfântul Ioan, premergătorul lui Isus. Sfânta Elisabeta era însărcinată de șase luni și avea nevoie neapărat de atenția, ajutorul, slujirea și îngrijirea Mariei din moment ce ea însăși era la o vârstă destul de înaintată. Mintea Maria încă era setată pe ajutarea celorlalți și punerea ei în practică, chiar dacă încă nu fusese scrise cuvintele apostolului Paul: Iubirea să fie fără ipocrizie…întreceți-vă în a vă stima unii pe alții….Luați parte la trebuințele sfinților! Practicați ospitalitatea! (Rom 12,9-13).

Inițial sărbătoarea a fost celebrată numai de Franciscani la sfatul sfântului Bonaventura din 2 iunie, începând din 1263 până în prezent. Însă această sărbătoarea a fost extinsă la întreaga Biserică abia în 1389. Ulterior ea a fost transferată în ziua de 21 mai ca rezultat al gândirii logice și punerii acestei sărbători între cea a BuneiVestiri din 25 martie și a Nașterii lui Ioan Botezătorul din 24 iunie, totul pentru a se conforma evangheliei.

Sărbătoarea a fost instituită oficial în ziua de 9 noiembrie 1389 de papa Bonifaciu al IX-lea care decretase că această sărbătoare a Vizitei Sfintei Fecioare ar trebui extinsă la întreaga Biserică în speranța că Isus și mama sa va vizita Biserica și va pune capăt Marii Schisme ce avea loc.

Această schisma a fost cunoscută ca Schisma de vest. Noul Dicționar Catolic a spus despre Schisma de Vest că „Cauza așa numitei Schisme de vest a fost reședința temporară a papei la Avignon în Franța, care a început în 1309 cu Clement al V-lea. Acest exil din Cetatea Eternă a întâlnit opoziții vehemente, mai ales în Italia unde oameni doreau ca să se reîntoarcă suveranul lor pontif. Într-un final, în 1376 papa Grigore al XI-lea și-a restabilit reședința în Roma, iar în ziua de 1378, următoarea reședință a vicarului al lui Cristos a fost subiectul principal din acel conclav. Cardinali s-au întâlnit în Cetatea Sfântă și l-au ales pe Urban al VI-lea, un italian. Nemulțumirea generală, mai ales din partea cardinalilor francezi, și neînțelegerile ce priveau validitatea alegerii au dus la un al doilea conclav la Fondi în ziua de 20 septembrie și a rezultat cu alegerea unui Francez care și-a luat numele de Clement al VII, care imediat și-a stabilit reședința la Avignon. Amândoi susțineau că erau succesori legitimi, așa că Biserica de Vest imediat s-a divizat în două zone, fiecare susținând o parte sau pe cealaltă.

Nu a fost nici o schismă, fiindcă majoritatea oamenilor doreau unitatea sub un singur cap și nu doreau nici o revoltă împotriva autorității papale. Peste tot credincioși se confruntau cu problema: care e adevăratul papă? Până și sfinți și teologi erau divizați asupra problemei. Din păcate, conduși de politică și de dorințe umane, aceste susțineri papale s-au lăsat cu excomunicări reciproce, și cu conducători seculari divizați care la rândul lor au interzis oamenilor lor să se supună celuilalt. Această neînțelegere a durat timp de 40 de ani (1378-1417). O încercare de rezolvare a avut loc la Conciliul din Pisa (1409), însă acest Conciliu a rezultat cu un al treilea susținător, iar schisma s-a terminat abia la conciliul din Constance (1414-1418), care l-a depus pe cel din Pisa, adică Ioan al XXIII-lea, a primit abdicarea celui Roman, Grigore al XII-lea, și l-a eliberat din funcție pe cel de la Avignon, pe Benedict al XIII-lea, fiind într-un final ales un alt papă, Martin al V-lea”.

După cum noi reflectăm asupra vizitei Mariei pentru a mijloci pentru noi la Fiul ei Isus, tot la fel ar trebui să o și imităm în imensul ei dar al iubirii, prezenței, iubirii providențiale, și a chemării comuniuni cu Dumnezeu în această viață și în următoarea. După cum spusese cineva că prin mijlocirea Mariei, fie ca noi să fim deschiși revărsării harului lui Dumnezeu cu aceiași dorință la fel de arzătoare care să ne de-a nouă bucuria proclamării întregii lumii, Sufletul meu îl preamărește pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, (v.47).

În această sărbătoare a Vizitei Fecioarei Maria putem vedea și o dimensiune misionară. În momentul în care vom realiza că darul lui Dumnezeu e în noi atunci vom și simți o bucurie profundă și abundentă. Următoarea mișcare e aceea de a o împărtăși cu ceilalți. În această împărtășire noi experimentăm mai mult din misterul bunătății lui Dumnezeu și îl vom lăuda automat pe Domnul în timp ce inimile noastre vor experimenta plinătatea bucuriei.

Vizita Mariei ne reamintește și de faptele de milostivire trupească la care și Biserica ne cheamă să le facem, precum vizitarea bolnavilor, a celor închiși și a celor care au nevoie de noi. Vizita Mariei ne impune să fim ospitalieri și primitori față de cei aflați în nevoie. A fi ospitalier, înseamnă să îl faci să se simtă ca acasă.

Să cerem astăzi lui Isus și mamei sale să continue să viziteze Biserica sa pentru ca și noi să înflorim ca o floare aromatică spre mai marea glorie a lui Dumnezeu. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}