Zah 9,9-10
Rom 8,9.11-13
Mt 11,25-30
Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă! 29 Luați asupra voastră jugul meu… Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este ușoară”.
Imaginea jugului din Vechiul Testament (Ier 2,20) face referință la legea lui Moise, scrisă sau orală. Asupra a ceea ce s-a împotrivit Isus aici este interpretarea legalistă făcută de farisei. Acesta e motivul pentru care Isus a spus, Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă!.
Care sunt poverile noastre? Ne simțim împovărați din cauza cerințelor sau a așteptărilor ce vin de la ceilalți. De exemplu, povara responsabilității ce vine de la a fi un părinte, un profesor, un administrator, sau un lider. Povara de a avea un handicap, o boală, de a fi văduvă sau văduv sau despărțit. Povara de privirile celorlalți precum cea când ai grijă de un copil cu handicap, un soț bolnav sau multe alte poveri, mai ales ce vin de la practicarea muncilor grele sau de jos.
Însă întrebarea acum este, în ce mod răspundem noi sau perseverăm sau ne ocupăm de aceste poveri care sunt deja parte a vieții noastre? Conform unei mari vedete din cadrul unui interviu televizat ce i-a fost luat cu ceva timp în urmă, interviu în cadrul căruia, gazda emisiunii a întrebat-o cum de încă mai e în showbiz și cum de mai e încă actriță. Răspunsul ei a fost prietenie chiar și cu cei mici. Persoanele care le întâlnești pe drumul tău de ascensiune sunt aceleași persoane pe care le întâlnești și pe drumul de coborâre.
Un preot verbit avea o reflexie foarte frumoasă asupra acestui pasaj evanghelic de astăzi care spunea că într-o zi, într-o parohie, un tânăr băiat musulman s-a apropiat de el pentru botezul în credința catolică. Pentru acest băiat această decizie a fost una dificilă. Iar asta fiindcă el știa că angajamentul de a deveni un creștin presupunea și riscul de a fi respins de comunitatea sa. Acea parohie era formată din aproximativ 99% musulmani. Această dispoziție musulmană i-a dat curajul de a se confrunta cu noi provocări în viața sa. După un an de pregătiri intense el a primit botezul în Duminica de Paște.
Acest preot a continuat că zi de zi suntem cu toți invitați de Domnul să luăm asupra noastră jugul sau povara uceniciei și să învățăm de la el. Departe de el, eforturile noastre de a face voința lui Dumnezeu Tatăl nostru, vor fi goale. De cele mai multe ori găsim destul de greu urmarea pașilor lui fiindcă purtăm jugul nostru sculptat și modelat după lumea aceasta. Ne plângem lui Dumnezeu că este prea greu. Eșuăm în a observa că aceasta este propria noastră alegere și nu alegerea pe care ne-o oferă el. El ne asigură că jugul său este plăcut și ușor. Cel pe care ni-l oferă el este modelat după blândețea și umilința sa. Trebuie să ne punem încrederea completă în el fiindcă el cunoaște ce e mai bine pentru noi.
Dacă mă întrebați pe mine modul în care putem persevera și răspunde la aceste poveri, vă voi răspunde sub forma unei povești.
A existat la un moment dat un grup de alpiniști care s-au pus să se cațăre pe cel mai înalt vulcan. După câteva ore de cățărare ei abia ajunsese la jumătatea drumului și ușor, ușor s-au și împărțit în trei grupuri. Toți aveau să se întâlnească la cabană.
Primului grup a început să îi pară rău că s-au angajat la o călătorie atât de intensă plină cu pericole și disproporționată față de bucuria așteptată…așa că dezamăgiți și obosiți, acest grup s-au întors din drum și au plecat acasă.
Al doilea grup era fericit că se afla în aerul curat al muntelui și cu soarele bătând asupra lor. Așa că s-au întins pe iarba muntelui și abia dacă au mai mâncat Sandwich–urile pe care le adusese cu ei. Unii au izbucnit în cântece și s-au bucurat de libertatea înălțimii. Erau mulțumiți și fericiți chiar acolo. Așa că de ce să urce mai sus. Așa că au rămas acolo și nu au urcat mai sus.
Doar al treilea grup de adevărați alpiniști au fost cei care au plecat din acel loc spre cel pe care îl văzuse de pe fundul văii de pe care plecaseră. Acela era adevăratul lor scop iar ei au încordat fiecare mușchi și energie pe care o mai aveau în a obține scopul dorit. Însă când au ajuns în vârf au avut parte de experiența a ceea ce ceilalți nu au avut parte.
Cu alte cuvinte, avem de-a face cu poverile noastre în trei moduri diferite moduri de care aparține fiecare dintre noi. Grupul obosit sau cei care au renunțat să continue plăcându-le să stea jos. Viața pentru ei, este fără sens, mai ales mersul la Biserică și se implicarea. Al doilea este grupul recunoscător sau creștini pe-jumătate-copți. Îi numi pe ei ca grupul răsăritului-apus. Al treilea este grupul entuziast sau cei care muncesc din greu pentru a-și atinge țelul.
Așa că întrebarea cu care voi încheia este, noi cărui grup aparținem? Amin
