Dumnezeule Tată, de la care își trage numele orice familie în cer şi pe pământ, îți oferim aceste cereri ale noastre, încrezători fiind în grija ta nesfârșită față de fiecare dintre noi. Să spunem împreună:
R. Ascultă-ne Doamne!
- Ca lideri Bisericii și statele să dorească să protejeze demnitatea drepturilor familiilor, mai ales a celor care trăiesc în sărăcie și fără casă. R.
- Ca părinți să aprecieze „sfera lor de influență” asupra copii lor și să fie mereu atenți că tineri uneori își închid urechile la sfat dar și le deschid la exemplu. R.
- Multe familii care sunt despărțite unul de altul, din cauza rănilor înțelese greșit sau a resentimentelor, să își găsească calea spre rezolvarea diferențelor și să se împace cât mai repede. R.
- Ca oameni bătrâni și cei care suferă de boli terminale să fie îngrijiți cu respect și compasiune de către familiile și asistenți lor. R.
- Ca familiile creștine să îi susțină pe cei care i-au în considerare vocația la preoție sau la viața consacrată. R.
- Ca familiile care sunt îndoliate de pierderea unui părinte sau a unui copil să găsească speranță în înviere și în acceptare în această durere a absenței. R.
Tată ceresc, te rugăm să înzestrezi familiile noastre și comunitatea noastră parohială de credință, cu seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le putem schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le putem și înțelepciunea de a cunoaște diferența. Prin Cristos Domnul Nostru. Amin