14 august – Sf. Maximilian Kolbe, pr. m.

In 15,9-17

Zelul pentru suflete și iubirea față de aproapele

Astăzi comemorăm un sfânt care a avut parte de o adevărată moarte eroică în lagărele de concentrare naziste în anul 1941. Sfântul Maximilian Kolbe s-a născut în Polonia anului 1894, urmând ca la vârsta de 16 ani să intre în ordinul Franciscan. Sfântul Maximilian Kolbe a avut o devoțiune deosebită și extrem de puternică față de preasfânta Fecioară Maria, o devoțiune care avea să îi aducă o consolare imensă în ultimele sale zile.

Hirotonit la vârsta de 24 de ani, părintele Kolbe a văzut indiferentismul religios ca fiind cea mai mortală otravă a zilelor noastre. Indiferența e o credință conform căreia toate drumurile, religioase sau, duc la fericire, la prosperitatea umană și la viața veșnică. În ciuda tuturor acestor violențe, a războiului, a suferințelor create de om din lume, care arată clar că această filozofie e complet greșită, indiferența tot continuă să fie extrem de prosperă în timpul nostru prezent.

Pentru a combate indiferența religioasă tot mai mare din prima parte a secolului 20 din Polonia, părintele Kolbe a fondat Armata Maicii Domnului, a cărui scop a fost acela de a ajuta în lupta cu cel rău, cu armele unei vieții creștine bune, a rugăciunii, a muncii, a penitenței, a devoțiunii față de preasfânta Fecioară Maria. Părintele Kolbe a pornit chiar și o revistă religioasă pe care a plasat-o sub patronajul Mariei intitulată Cavalerii Imaculatei, pentru a ajuta la răspândirea mesajului credinței.

Odată ce ostilitatea față de catolici a crescut tot mai tare dar mai ales față de cler în timpul celui de-al doilea război mondial, părintele Kolbe s-a rugat Mariei pentru ajutor și îndrumare, Ce se va întâmpla cu mine, sa rugat el. Iar Maria i-a apărut, ținând în mâinile ei două coroane, una albă și una roșie. Ea l-a întrebat dacă i-ar plăcea să le aibă pe amândouă, albă pentru curăție, și cealaltă pentru martiriu. Iar sfântul Maximilian i-a răspuns, le aleg pe amândouă.

În timpul invaziei naziste a Poloniei din anul 1939, micuțul său orășel a fost bombardat iar el și ceilalți frați ai săi au fost arestați. Apoi în anul 1941 a fost arestat și el. Fără vreun proces sau vreo sentință, părintele Kolbe a fost transportat la Auschwitz unde a reușit să spovedească oameni și să celebreze și sfânta Liturghie folosind pâine și vin obținute pe furiș. Zelul său pentru suflete și iubirea față de aproapele, l-au ajutat să își slujească colegi prizonieri cu riscul propriei sale vieți.

Într-o zi, unul dintre prizonieri a reușit să scape. Ca răzbunare pentru acest fapt, 10 oameni din grupul său trebuiau aleși să moară. Când un bărbat căsătorit evreu care avea familia sa alături de el a fost ales, părintele Kolbe a cerut ca să i se permită să se ducă el în locul lui. Ofițerul nazist uimit peste măsură a acceptat schimbul. Părintele Kolbe și ceilalți nouă oameni au fost dezbrăcați, închiși într-o celulă și lăsați să moară fără mâncare și apă. După două săptămâni, unii dintre ei, printre care și părintele Kolbe încă mai erau în viață. Așa că li s-a injectat acid iar rămășițele lor au fost aruncate într-un furnal. Acesta e rezultatul indiferenței religioase. Bărbatul evreu pe care l-a salvat părintele Kolbe a participat la canonizarea acestuia în 1982.

Moartea părintelui Kolbe nu a fost una subită, un eroism de ultim moment. Întreaga sa viață a fost o adevărată pregătire. Sfințenia lui, dorința sa arzătoare față de convertirea întregii lumi la Dumnezeu a fost fără măsură.

În încheiere să ne rugăm ca, prin mijlocirea sfântului Maximilian Kolbe, și cu ajutorul și protecția Neprihănitei, pe care el a iubit-o atât de mult, să ne rugăm ca și noi să dăm mărturie de importanța de puterea mântuitoare a credinței creștine în tot ceea ce facem. Amin