Dt 4,1-2.6-8
Iac 1,17-18.21b-22.27
Mc 7,1-8.14-15.21-23
Un doctor pe nume Michael DeBakey a primit la un moment dat o scrisoare din partea unei fetițe în vârstă de șapte anișori pe nume Linda Griggs în care îl întreba: O inima de plastic are iubire în ea?
Doctorul DeBakey i-a scris înapoi acestei fetițe spunându-i: da, o inima de plastic are iubire în ea, o iubire imensă. Iubirea dintr-o inima de plastic e iubirea multor oameni care îi iubesc pe ceilalți oameni și nu doresc ca ei să moară. Așa că aceste persoane lucrează toată ziua și adesea și toată noaptea pentru a construi o inimă care să îi facă pe ceilalți oameni să trăiască.
Inima, în biblie, este cel mai intim loc în care se poate găsi cunoștințele ființei umane, precum sentimentele, emoțiile și deciziile. De exemplu, în cartea profetului Ieremia putem citi: Le voi da o inimă ca să știe că eu sunt Domnul: ei vor fi poporul meu, iar eu voi fi Dumnezeul lor, căci se vor întoarce la mine din toată inima lor (Ier 24,7). Inima mai este și locul gândurilor bune și ale celor rele (Mc 7,21; Lc 6,45), dar și instrument al credinței (Rom 10,10), însă poate fi și scaunul înțelepciunii (1Rg 3,12). Nu doar acestea, ci în inimă se găsește întreaga personalitate a persoanei și adevărata sursă din care decurg defectele persoanei.
Am putu vedea adineaori cum Cristos, în textul evangheliei pe care tocmai l-am citit îl citează pe profetul Isaia în acel moment în care a început să îi critice de ipocrizie pe cărturari și farisei. Acest popor mă cinstește cu buzele, însă inima lor este departe de mine (v.6). Isus îi critică pentru că fac lucrurile contrar cu ceea ce învață. Zelul lor pentru legea lui Dumnezeu era doar unul al buzelor. Cine avea să ducă poverile pe care ei le impuneau? Era poporul iar ei nici măcar nu se oboseau să ridice aceste poveri pe care le puneau pe umeri celorlalți. Ba chiar le-a și spus Isus că ceea ce este în exterior nu îl face pe un om să fie bun sau rău. Ci ceea ce provine din inimă. Că ceea ce e în interior e ceea ce contează cu adevărat. Ce e în interior e ceea ce face un om să fie bun sau rău.
Dacă mergem și mai în profunzime, orice discrepanță care ar exista între inima persoanei și acțiunile sale exterioare face ca orice acțiune bună să devină complet lipsită de sens. De exemplu, Judecăm o familie ca fiind o familie bună dacă ei stau bine din punct de vedere material. Dacă locuiesc într-o casă frumoasă, dacă au mașini scumpe și dacă își permit să călătorească în afara țării în vacanțe. Mai niciodată nu măsurăm bunătatea unei familii după iubirea care există între soț și soție sau între părinți și copii. Adesea ajungem să spunem că e frumos când un soț îi dă soției lui o brățară scumpă de ziua ei. Însă nu realizăm faptul că e mult mai important ca el să o țină de mână pe soția lui când vin împreună la Biserică.
Un alt exemplu ar putea fi sărbătorile, cum a fost sărbătoarea hramului de duminica trecută. Cu toți iubim enorm de mult sărbătorile mai ales pentru mesele cât mai pline cu bunătăți și diverse mâncăruri nespus de gustoase. Însă, cel mai adesea, sărbătoarea sfintei Liturghii este umbrită și dată deoparte de aceste mese festine cu ocazia sărbătorii.
O femeie înaintată în vârstă îi spusese la un moment dat unui preot, Când ajungi la bătrânețe începi să realizezi că sunt alte lucruri mult mai importante în viață. Că nu sunt acele lucruri pe care le poți cumpăra. Ci e iubirea oamenilor din jurul tău. Nepoți mei au venit în vizită la mine Duminica trecută iar acel fapt a fost mult mai important decât toate bunurile materiale pe care le dăm copiilor noștri când cresc. Unul din cei patru fii ai noștri este preot iar una dintre fiice e călugăriță, iar alți trei copii sunt căsătoriți și avem în total șapte nepoți. Ei sunt mult mai importanți decât orice altceva din lume. Însă preot i-a spus bătrânei, Însă e cam trist uneori, că trebuie să așteptăm să îmbătrânim să ne dăm seama că inimile de aur sunt mult mai importante decât vasele de aur. Ceea ce e adevărat.
Un mare predicator adresase la un moment dat o întrebare Aveți o inimă împietrită, conservată? O inimă împietrită este o inimă închisă în care nu intră nimeni și din care nu iese nici o fărâmă de iubire. O inimă care nu are cum să fie rănită. O inimă foarte bine conservată. O inimă împietrită nu are parte de crize, de deranjamente, nu are viață dar mai ales nu are iubire. Cum ne putem da seama dacă avem o inimă împietrită? Simplu, dacă l-am dat afara din ea pe Dumnezeu. Dacă respingem iubirea ce vine la alți. Dacă suntem plini de ură, vină, durere, mândrie și alte mizerii asemenea. Dacă ne aflăm în această situație, ceea ce avem nevoie e un ciocan cu care să spargem, cu care să deschidem această inimă. Iar acest ciocan, instrument este Dumnezeu. De aceea va trebui să îi permitem să intre în inimile noastre.
Isus Cristos ne amintește tuturor astăzi că inimile noastre și nu stomacul nostru e cel care are nevoie de veghere iar asta fiindcă dacă permitem înclinațiilor inimii noastre, vom ajunge să fim întinați, pătați. Isus nu e preocupat de conținutul stomacului nostru. Ceea ce contează e conținutul inimii noastre. O mulțime de lucruri necurate ar putea intra în interiorul nostru și nu ne pot murdări fiindcă inima nu le acceptă. După cum spusese un alt preot: Uneori poate că am văzut ceva extrem de obscen, poate am fost expuși la o mulțime de corupție, poate că am auzit o mulțime de bârfe, poate că am fost subiecții urii. Aceste ocazii poate că ne distrag și fac să apară în noi o mulțime de sentimente sau ispite. Însă atâta timp cât noi nu le acceptăm sau nu le primim în inima noastră, ei nu au nici o putere asupra noastră, nu ne pot întina.
Dumnezeu ne-a dat tuturor o singură inimă fiindcă inima noastră trebuie să aparțină lui Dumnezeu. Însă mulți dintre noi sunt nefericiți fiindcă avem inimi împărțite și minți împărțite. De aceea va trebui să facem tot ce ne stă în putință ca inima noastră să aparțină lui Dumnezeu, fiindcă dacă facem asta atunci vom fi cu adevărat fericiți. Amin
