Lc 5,1-11
În textul evangheliei de astăzi, pe lângă marea încredere pe care sfântul apostol Petru o avea în învățătorul său, vom vedea și un alt aspect al personalității sale care rar este observat de către cei din jurul său, adică umilința sa. Sfântul Petru, care era un adevărat pescar veteran, care cunoștea comerțul precum propria sa palmă, ajunsese să fie învățat cum să pescuiască, și nu doar de oricine, ci de către un tâmplar. Simon i-a spus: “Învăţătorule, toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul tău, voi arunca năvoadele”.
Această virtute a umilințe, a decăzut foarte mult în zilele noastre. Numeroase cărți sunt publicate, zi de zi, ce provoacă la un comportament agresiv, la o pregătire intensă și la acțiuni concrete. În ciuda a toate acestea, umilința e cea care rămâne mereu la rădăcina vieții noastre creștine. Dacă căutăm să fim, să devenim cu adevărat mari, atunci va trebui să fim umili. Sfântul Augustin spusese la un moment dat că dorești să te înalți pe tine însuți? Atunci începe să te umilești. Visezi să ridici un edificiu care să ajungă la ceruri? Atunci începe prin a pune fundația umilinței. Dar mai ales după cum ne-a spus și Domnul nostru însuși Căci oricine se va înălţa va fi umilit şi oricine se va umili va fi înălţat!
