In 12, 24-26

În textul evangheliei de astăzi îl vom auzi pe Isus vorbindu-ne despre glorificarea Fiului Omului dar mai ales ale celui care îl urmează cu adevărat pe Isus. După cum au făcut și cei 103 martiri din coreea pe care îi comemorăm astăzi. Martiri care în frunte cu preotul lor Andrei Kim și un mare apostol laic pe nume Paul Hasang, au sfințit cu sângele lor prețios de martiri începuturile cu totul excepționale ale Bisericii din Coreea.

Înainte de toate de ținut minte e faptul că, în Coreea, credința creștină a pătruns abia în Imagine similarăsecolul al XVII-lea. După o absență destul de mare, câțiva misionari francezi au reușit să pătrundă în Corea, unde au găsit o comunitate puternică și ferventă, întemeiată și condusă numai de laici, până în anul 1836. Din această comunitate au provenit toți cei 103 martiri pe care îi comemorăm astăzi. Printre acești martiri, pe lângă preotul Andrei Kim se aflau numeroși bărbați, femei, căsătoriți sau nu, bătrâni, tineri și copii.

Ceea ce se dorește ca noi să facem astăzi e urmarea exmplului acestor martiri, care nu au pregetat în a-și da viața, când a venit vorba de mărturisirea credinței creștine. Care au dat dovadă de o credință și o speranță imensă, în Isus Cristos, atunci când viața lor a devenit grea. Astfel și noi, va trebui să e mărturisim credința oriunde ne-am afla și să nu dăm înapoi când cineva ne întreabă. Să mărturisim și noi asemenea lor, că Isus Cristos este și Domnul nostru și nu doar al lor.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?