5 ianuarie
Culoare: alb
Psaltire: II
Liturghie proprie,
prefaţă pentru Crăciun (I, II sau III)
1In 3,11-21
Ps 99
In 1,43-51
Ant. la intrare Is 9,2
Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare; celor care locuiau în umbra morţii li s-a arătat o lumină.
Rugăciunea Zilei
LECTURA I
Am trecut de la moarte la viaţă, pentru că îi iubim pe fraţi.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 3,11-21
Preaiubiţilor, aceasta este vestea pe care aţi auzit-o de la început: să ne iubim unii pe alţii. 12 Nu cum a făcut Cain, care era de la Cel Rău, şi l-a ucis pe fratele său. Şi pentru care motiv l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său, drepte. 13 Să nu vă miraţi, fraţilor, dacă lumea vă urăşte! 14 Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă, pentru că îi iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte rămâne în moarte. 15 Oricine îl urăşte pe fratele său este un criminal şi voi ştiţi că niciun criminal nu are viaţă veşnică ce rămâne în el. 16 În aceasta am cunoscut iubirea: el şi-a dat viaţa pentru noi. La fel, şi noi suntem datori să ne dăm vieţile pentru fraţi. 17 Dacă cineva are bogăţiile lumii şi-l vede pe fratele său, care este în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum poate să rămână în acela iubirea lui Dumnezeu? 18 Copii, să nu iubim numai cu vorba sau cu limba, ci cu fapta şi adevărul! 19 Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr: ne vom linişti inima înaintea lui 20 pentru că, chiar dacă inima noastră ne acuză, Dumnezeu este mai mare decât inimile noastre şi cunoaşte toate. 21 Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne acuză, avem încredere în Dumnezeu.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 99(100),1-2.3.4.5 (R.: 1)
R.: Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului!
1 Strigaţi de bucurie către Domnul,
toţi locuitorii pământului,
2 slujiţi-i Domnului cu bucurie,
veniţi înaintea lui cu strigăte de veselie! R.
3 Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu!
El ne-a făcut, ai lui suntem,
poporul lui şi turma păşunii sale. R.
4 Intraţi pe porţile lui cu imnuri de laudă,
intraţi cu laude în casa lui!
Lăudaţi-l şi binecuvântaţi numele lui! R.
5 Căci Domnul este bun,
îndurarea lui ţine pe vecie
şi fidelitatea lui, din generaţie în generaţie. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE
(Aleluia) Ne-a strălucit o zi sfântă. Veniţi, neamuri, şi adoraţi-l pe Domnul! Astăzi a coborât pe pământ o lumină mare. (Aleluia)
EVANGHELIA
Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti regele lui Israel.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 1,43-51
În acel timp, Isus voia să plece în Galileea şi l-a găsit pe Filip. Isus i-a zis: “Urmează-mă!” 44 Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. 45 Filip l-a întâlnit pe Natanael şi i-a zis: “L-am găsit pe cel despre care au scris Moise, în Lege, şi Profeţii, pe Isus, fiul lui Iosif din Nazaret”. 46 Dar Natanael i-a zis: “Poate fi ceva bun din Nazaret?” Filip i-a zis: “Vino şi vezi!” 47 Isus l-a văzut pe Natanael venind la el şi a zis despre el: “Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie!” 48 Natanael i-a zis: “De unde mă cunoşti?” Isus i-a răspuns şi i-a zis: “Înainte de a te fi chemat Filip, te-am văzut stând sub smochin”. 49 Natanael i-a răspuns: “Rabbi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti regele lui Israel”. 50 Isus a răspuns şi i-a zis: “Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea”. 51 Şi i-a zis: “Adevăr, adevăr vă spun: veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului”.
Cuvântul Domnului
RUGĂCIUNEA CREDINCIOȘILOR
Fraților preaiubiți, în evanghelia de văzut cum Isus l-a descris pe sfântul apostol Bartolomeu ca fiind lipsit de viclenie, după care l-a și ales ca apostol al său. Să spunem împreună:
R. Ascultă-ne Doamne!
- Ne rugăm ca papa Francisc și episcopul nostru Iosif, succesori apostolilor, să învețe din integritatea sfântului Bartolomeu, cum să îl slujească pe Dumnezeu și poporul său. R.
- Ne rugăm ca Biserica să continue misiunea lui Isus de predicare a Veștii cele bune și să aducă vindecarea în viețile oamenilor. R.
- Ne rugăm ca curajul sfântului Bartolomeu, să fie o încurajare deosebită pentru cei care sunt închiși și torturați pentru credința lor creștină. R.
- Ne rugăm ca noi să nu judecăm oameni din cauza locului în care trăiesc, ci să tratăm fiecare persoană ca fiind unică, înzestrată și copil unic al lui Dumnezeu. R.
- Ne rugăm ca toți credincioși noștri răposați să aibă parte de odihna veșnică în casa Regelui Veșnic. R.
Dumnezeule, Părinte ceresc, Fiul tău a zidit sfânta Biserică pe temelia de nezdruncinat a credinței apostolice; dă-ne, te rugăm, să rămânem statornici în rugăciune și în ascultarea cuvântului tău. Prin Cristos, Domnul nostru.
Asupra Darurilor
Ant. la Împărtăşanie 1In 1,2
Viaţa s-a arătat; viaţa care era la Tatăl, ni s-a arătat nouă.
După Împărtășanie
Doamne, poporul tău este călăuzit în drumul său de feluritele ajutoare ale Providenţei tale; dăruieşte-ni-le cu bunătate şi acum, şi în viitor, pentru ca, bucurându-ne de bunurile trecătoare de care avem nevoie, să căutăm cu mai multă încredere bunurile veşnice. Prin Cristos, Domnul nostru.
5 ianuarie – 2
In 1,43-51
Chemarea lui Natanael
În autobiografia sa, Mahatma Gandhi a scris că în timpul zilelor sale de studenție citise cu seriozitate Evangheliile și chiar luase în considerare convertirea la creștinism. El credea că în învățăturile lui Isus putea găsi soluția la sistemul castelor ce dezbina și diviza India.
Așa că într-o zi de Duminică a decis să participe la o sfântă Liturghie de la o biserică din apropiere după care a vorbit cu preotul despre convertirea lui la creștinism. Când însă a intrat în sanctuar cel de la ușă a refuzat să îi ofere un scaun și i-a sugerat să se ducă și să se roage cu propriul său popor. Ghandi a părăsit biserica și nu s-a mai întors niciodată. Dacă creștini au diferențele de caste, atunci pot rămâne liniștit un Hindu. Prejudiciul acelui ușier nu doar că l-a trădat pe Cristos ci a și respins o persoane de la a se încrede în El ca Mântuitor.
În textul evangheliei de astăzi, am văzut cum Isus îl cheamă pe Filip, să fie cu el și să aibă parte de experiența lui Cristos. Filip însă nu poate ține asta pentru el, ci îi spune și lui Natanel despre Isus pentru ca și acesta să aibă parte de aceiași experiență a lui Isus. Însă Natanel e sceptic și îndoielnic, asupra faptului că Mesia poate veni din Nazaret. Poate fi ceva bun din Nazaret? l-am auzit spunând. El făcea referință la locul natal al lui Isus, Nazaret. Nazaretul era un sat vecin, un loc lipsit de importanță. Am mai tot spus și în alte ocazii, că nu trebuie să judecăm o carte după copertă. Ei bine, prejudecățile și prejudiciile adesea ne previn de la a vedea frumusețea, măreția și potențialul persoanei ce se află în fața noastră. Iar relatarea din textul evangheliei de astăzi ne arată o astfel de prejudecată, prejudiciu. Cealaltă e judecarea celorlalți în funcție de trecutul lor. Natanel a căzut într-o astfel de capcană când a rostit aceste cuvinte.
Probabil că și noi suntem asemenea lui Natanel. Îi respingem pe ceilalți sau ne distanțăm pe noi înșine de ei fiindcă ei provin din unele locuri sau funcții de care nu ne plac nouă sau găsim diferite defecte în ei. Însă Filip este diferit. În loc să se certe cu Natanel, el adoptă o strategie mai înțeleaptă prin a-l invita pe Natanel să vină și să vadă el însuși cine susține acest Isus că este. De fapt, cearta sau aceste discuții cu oameni rareori îi câștigă propriu zis la evanghelie însă o întâlnire cu Isus, prin a-i aduce la El, le poate transforma viața pentru totdeauna. Natanel a găsit în Isus mai mult decât ceea ce visase sau dorise în inima lui fiindcă Isus i-a spus un cuvânt despre cele mai profunde gânduri și dorințe ale inimii lui, fapt care l-a uimit enorm! Natanel era înfometat de cunoașterea lui Dumnezeu. El chiar dorea să îl cunoască pe Dumnezeu în mod personal. Dumnezeu a pus în inimile noastre o dorință profundă de a-l cunoaște pe cel care ne-a creat în iubire pentru iubire. Acesta este motivul pentru care sfântul Augustin de Hippona, care l-a găsit pe Dumnezeu abia după mulți ani de rătăcire în întuneric și îndoială, a exclamat cu bucurie, Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne. Şi neliniștit este sufletul meu până nu-și va afla odihna întru Tine. Natanel era exact la fel.
Isus dorește să ne reamintească astăzi, tuturor că indiferent de trecutul pe care îl avem, cu toți suntem bine primiți să îl urmăm. Este o adevărată consolare să știm că în momentul în care ne cheamă Domnul, nu ne cere astfel de calificări precum, certificate, diplome, statutul în viață, educația și altele ci doar voința noastră de a-l urma. Da, Dumnezeu nu îi cheamă doar pe cei care merită, ci mai ales pe cei care doresc. Amin
Alte teme omiletice și catehetice
- Credința lui Natanel.
- Forme de ura.
- Expresii ale iubirii.
5 ianuarie – 2
În autobiografia sa, Mahatma Gandhi a scris că în timpul zilelor sale de studenție citise cu seriozitate Evangheliile și chiar luase în considerare convertirea la creștinism....
5 ianuarie – 1
În textul evangheliei de astăzi, vom vedea cum Isus îl cheamă pe Filip, îl cheamă să fie cu el și să aibă parte de experiența lui Cristos...