Înţ 7,7-11
Evr 4,12-13
Mc 10,17-30
Într-o zi, un fermier al cărei ferme era aproape de pădure, a prins într-o zi o maimuță. Din cauza aceasta, restul maimuțelor au început atace din când în când acea fermă și să mănânce porumbul. Însă fermierul, la un moment dat, i-a venit o idee foarte ingenioasă asupra modului în care să le prindă pe acele maimuțe. A pus miez de nuci de cocos prăjite prin anumite nuci de cocos bune, pe care le-a plasat în anumite locuri strategice. Din moment ce maimuțele nu puteau rezista să nu ia miezul de nuca de cocos prăjită din interiorul nucii de cocos, datorită aromei sale irezistibile, maimuțele își băgau mâna în gaură pentru a lua hrana, pentru a le mânca. Stă în natura maimuței ca ea să nu de-a drumul la ceea ce a prins cu mâna, la ceea ce are în mână. Așa că mâinile lor țineau ceva în mână înăuntru, și nu îi dădea drumul. În acel moment, fermierul venea și prindea maimuțele după care le omora, pentru a scăpa definitiv de ele.
În textul evangheliei de astăzi, un tânăr fuge la Isus, îngenunchează în fața lui și plin de entuziasm îi spune, Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Iar Isus îi răspunde că trebuie să păstreze poruncile, menționând în același timp doar șase dintre ele. Surprinzător e faptul că omul susține că el mereu a păstrat aceste porunci. Însă el nu era satisfăcut, mulțumit, doar cu cele 10 porunci ca ghid al său în viață. El tot insista să cunoască mai mult asupra a ceea ce trebuie să facă pentru a dobândi viața veșnică. Isus îi spune că următorul pas include două lucruri, primul e acela de a vinde tot ceea ce are iar al doilea e de a da toți bani obținuți celor săraci. Cererea, porunca era aceea de a da, renunța, de a se detașa de toate bunurile lumești pentru a se dedica complet lui Cristos.
Tânărul a plecat de acolo întristat fiindcă era foarte bogat. Nu avea cum să accepte propunerea lui Cristos de a renunța și de a se detașa de lucrurile materiale. Trist e faptul că tănârul iubea mai mult ceea ce avea decât iubirea pe care o avea față de Cristos. El se iubea, pe sine însuși, mai mult decât îl iubea pe Dumnezeu. El iubea mai mult lucrurile acestei lumi decât lucrurile cerului. Orice persoană care pune lucrurile înaintea altora, pe sine mai presus de Dumnezeu sau lucrurile lumești înaintea vieții veșnice, îi întoarce spatele lui Isus.
Isus ne cheamă astăzi, pe toți de la tot ceea ce e lumesc și de la tot ceea ce cuprinde ea pentru a ne îndrepta spre Dumnezeu dar mai ales pentru a-l urma pe el fără șovăire, cu inima întreagă. Pentru a putea răspunde cu inima întreagă la această chemare unele lucruri vor trebui lăsate în urmă pentru a-i putea face loc lui Dumnezeu în lăcașul inimii și a minții noastre. Asta e ceea ce numim noi a renunța sau detașamentul de bunurile materiale și urmarea Domnului după propriile sale condiții. Catehismul Bisericii Catolice la numărul 2544, spune că Isus le cere ucenicilor săi să-l prefere faţă de tot şi de toţi şi le propune „să se lepede de tot ce au” (Lc 14, 33), de dragul lui şi al Evangheliei. Cu puţin timp înainte de pătimirea lui, le-a dat-o ca exemplu pe văduva săracă din Ierusalim, care, din sărăcia ei, a dat tot ce avea pentru trai. Porunca dezlipirii de bogăţii e obligatorie pentru a intra în Împărăţia cerurilor.
Trist e că, noi toți, suntem mult prea atașați de bunurile acestei lumii de aceea va trebuii să renunțăm la egoismul nostru și să scăpăm de lucrurile noastre, și abia atunci vom fi capabili să îl urmăm pe Isus ca adevărați discipoli ai săi.
Așa că apare întrebarea, ce însemnă de fapt, a renunța sau a te detașa pentru a-l urma pe Domnul după condițiile sale? Ei bine, evident e faptul că implică renunțarea la tot ceea ce e rău în viețile noastre. Acesta este primul pas, pas care nu este negociabil. După cum și Domnul nostru i-a spus acelui tânăr, Cunoşti poruncile: «Să nu ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înşeli! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!…Păstrează-le. Un lucru e clar, că în lumea noastră modernă, acest fapt ar putea să nu fie chiar atât de evident. La urma urmei, cu toți suntem figuri publice, persoane publice ce iubesc să se numească pe ei înșiși Creștini, care în zi de Duminică merg pe stradă cu rozariul la ei, ba chiar cu Biblia, iar în restul zilelor săptămânii, comit adulter, înșeală și săvârșesc multe alte păcate. Acesta, este un exemplu foarte bun asupra a ceea ce înseamnă să mergem la Domnul după condițiile noastre proprii. O practică foarte periculoasă, de care, unii își vor da seama abia la judecata finală.
A-l urma pe Domnul după condițiile sale implică mult mai mult decât a renunța la rău, după cum își dăduse seama și tânărul bogat din evanghelia de astăzi. Uneori ar putea implica și renunțarea la lucruri care sunt bune. Mulți dintre voi sunteți părinți. De accea ve-ți și înțelege aceasta foarte bine. Gândiți-vă la toate acele momente, sau sau pauze personale, sau de relaxare, toate lucrurile bune, la care ați renunțat de-a lungul anilor de dragul copiilor voștri. Ca mamă sau tată, și ca discipol al lui Cristos, aceasta este o cerință importantă pentru voi, de a face acest sacrificiu.
Mulți dintre noi spun că îl urmăm pe Domnul fiindcă ne trăim credința în Cristos, și fiindcă cunoaștem poruncile. Că nu omorâm pe nimeni. Că nu săvârșim adulter. Că nu furăm. Că nu mărturisim fals. Că nu înșelăm. Că îl cinsitim pe tatăl și pe mama noastră. Că împărtășim tot ceea ce avem de prisos, de obicei, cu cei săraci. Că le dăm de mâncare și că avem grijă de cei bolnavi, că îi vizităm pe cei închiși, că îl iertăm pe aproapele noastru și multe altele asemenea. Noi trăim pentru Cristos, cu Cristos și în Cristos. Devenim o lumină puternică în această lume. Ceea ce e și foarte adevărat. Fiindcă cu toți va trebui să facem tot ceea ce dorește Dumnezeu să facem. Însă va trebui să avem grijă să rămânem buni creștini catolici și credincioși față de învățăturile bisericii, mereu, peste tot, chiar și la muncă, unde nu este întotdeauna chiar atât de ușor să le păstrăm și să le punem în practică.
În încheiere vă invit să ne întrebăm, Ce trebuie să fac eu pentru a moșteni viața veșnică? Iar prin asta nu mă refer la viața veșnică petrecută în iad. Cu toți cunoaștem și adesea mergem pe această cale atât de ușoară. Mă refer la viața veșnică ce duce spre mântuire și spre Împărăția cerurilor, spre împărăția lui Dumnezeu. Amin
