Marţi din săptămâna a 5-a din Postul Mare

marți, 5 aprilie 2022

Marți din săptămâna a 5-a din Postul Mare

Ss. Vincenţiu Ferrer, pr. *; Irina, m.

Culoare:  violet
Psaltire
:   I

Liturghie proprie
prefaţă pentru Patimile Domnului I

Num 21,4-9
Ps 101
In 8,21-30

Ant. la intrare               Ps 26,14

Aşteaptă-l pe Domnul, fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!

Rugăciunea Zilei

Te rugăm, Dumnezeule, dăruieşte-ne tuturor supunere statornică faţă de voinţa ta, pentru ca, în zilele noastre, poporul care îţi slujeşte să crească şi în număr, şi în sfinţenie. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Oricine este muşcat şi va privi spre şarpele din bronz va trăi.

Citire din cartea Numerilor 21,4-9
În zilele acelea, evreii au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edom. Poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum. 5 A vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: “Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici apă şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană mizerabilă”. 6 Atunci Domnul a trimis împotriva poporului şerpi veninoşi: au muşcat poporul şi a murit multă lume în Israel. 7 Poporul a venit la Moise şi i-a zis: “Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului ca să îndepărteze de la noi şerpii!” Şi Moise s-a rugat pentru popor. 8 Domnul i-a zis lui Moise: “Fă-ţi un şarpe şi pune-l pe un stâlp; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi”. 9 Moise a făcut un şarpe din bronz şi l-a pus pe un stâlp. Când şarpele muşca pe cineva şi acesta privea spre şarpele din bronz, trăia.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 101(102),2-3.16-18.19-21 (R.: 2)
R.: Doamne, ascultă rugăciunea mea, şi strigarea mea să vină la tine!

2 Doamne, ascultă rugăciunea mea
şi strigarea mea să ajungă la tine!
3 Nu-ţi întoarce faţa de la mine în ziua strâmtorării mele;
pleacă-ţi urechea spre mine
în ziua în care te chem, grăbeşte-te să-mi răspunzi! R.

16 Toate popoarele se vor teme de numele Domnului
şi toţi regii pământului, de mărirea sa,
17 pentru că Domnul a reconstruit Sionul
şi s-a arătat în gloria lui.
18 El ia aminte la rugăciunea celor lipsiţi
şi nu dispreţuieşte rugăciunile lor. R.

19 Aceasta să se scrie pentru generaţiile viitoare
şi poporul care se va naşte îl va lăuda pe Domnul;
20 pentru că el a privit din înălţimi, din sanctuarul său;
Domnul s-a uitat din cer asupra pământului,
21 ca să asculte suspinul celor închişi
şi pentru a-i elibera pe cei condamnaţi la moarte. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE           

Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu, Cristos este semănătorul. Oricine îl află rămâne pe vecie.

EVANGHELIA

Când îl veţi fi înălţat pe Fiul Omului, atunci veţi înţelege că eu sunt.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 8,21-30
În acel timp, Isus le-a zis din nou fariseilor: “Eu mă duc şi mă veţi căuta, dar voi veţi muri în păcatul vostru. Unde mă duc eu, voi nu puteţi veni”. 22 Deci ziceau iudeii: “Oare se va sinucide, că spune «Unde mă duc eu, voi nu puteţi veni»?” 23 Dar el le-a zis: “Voi sunteţi de jos, eu sunt de sus; voi sunteţi din lumea aceasta, eu nu sunt din lumea aceasta. 24 V-am spus că veţi muri în păcatele voastre pentru că, dacă nu veţi crede că eu sunt, veţi muri în păcatele voastre”. 25 Atunci i-au zis: “Tu cine eşti?” Isus le-a zis: “Ceea ce vă spun de la început. 26 Am multe de spus şi de judecat cu privire la voi, însă cel care m-a trimis este adevărat, iar eu spun lumii ceea ce am auzit de la el”. 27 Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl. 28 Aşadar, Isus le-a zis: “Când îl veţi fi înălţat pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că eu sunt şi că nu fac nimic de la mine, ci vorbesc ceea ce m-a învăţat Tatăl. 29 Iar cel care m-a trimis este cu mine; nu m-a lăsat singur, pentru că eu fac întotdeauna ceea ce îi place”. 30 Spunând acestea, mulţi au crezut în el.

Cuvântul Domnului

Rugăciunea credincioși

Fraților preaiubiți, odată cu înaintarea în acest Post Mare, ne apropiem tot mai mult de comemorarea pătimirii și a morții, dar mai ales de celebrarea învierii lui Isus. Să spunem împreună:

 R. Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm ca crucea lui Isus Cristos să fie un semn al speranței, vieții și iubirii pentru toți cei care privesc la ea. R.
  • Ne rugăm ca creștini să mediteze mai mult asupra misterului morții lui Cristos prin care noi dobândim viața veșnică. R.
  • Ne rugăm ca cei care sunt morți în păcatele lor să primească milostivirea lui Dumnezeu, pentru ca astfel să ajungă din nou la viață. R.
  • Ne rugăm ca poporul suferind al Ucrainei precum și poporul de bună credință al Rusiei să găsească solidaritate în dorința lor comună de pace. R.
  • Ne rugăm ca sfântul Vincențiu Ferrer, care a slujit Biserica ca misionar și sfătuitor papal în timpul marei schisme, să mijlocească pentru cei care îl critică pe papa Francisc și condamnă alegerea sa. R.

Doamne Dumnezeul nostru, primește această jertfă de iubire a noastră, din moment ce tu ești stânca noastră, fortăreața noastră, Mântuitorul nostru, adăpostul dar mai ales ajutorul nostru. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Asupra Darurilor
Îţi oferim, Doamne, jertfa de împăcare şi te rugăm, ca, în îndurarea ta, să ne ierţi păcatele şi să ne călăuzeşti inimile şovăitoare pe calea cea dreaptă. Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtășanie                In 12,32

„Când voi fi înălţat de la pământ, îi voi atrage pe toţi la mine”, spune Domnul.

După Împărtășanie

Dumnezeule atotputernic, dă-ne, te rugăm, harul să luămparte cu evlavie şi statornicie la tainele dumnezeieşti, şi astfel, să ne învrednicim a ne apropia necontenit de bunurile împărăţiei tale. Prin Cristos, Domnul nostru.

Marți din săptămâna a 5-a din Postul Mare – 4

In 8,21-30

Controversă cu iudeii

Un autor necunoscut a spus că Nu ceea ce mănâncă omul ci ceea ce digeră e ceea ce îl face puternic; nu ceea ce câștigă ci ceea ce economisește e ceea ce îl face bogat; nu ceea ce citim ci ceea ce ne amintim e ceea ce ne face învățați; nu ceea ce predicăm ci ceea ce punem în practică e ceea ce ne face creștini.

În textul evangheliei de astăzi, l-am auzit pe Isus spunând, Nu fac nimic de la mine, ci vorbesc ceea ce m-a învățat Tatăl….pentru că eu fac întotdeauna ceea ce îi place (v. 28,29). Prin aceste cuvinte Isus se folosește de imaginea unui ambasador. Că el este ambasadorul Tatălui în lume și pentru noi. Un ambasador este autorizat să reprezinte țara sa. El vorbește, nu în numele lui ci în numele celui care l-a trimis, având datoria și responsabilitatea de a interpreta voia celui care îl trimite plin de încredere, celor cărora este trimis. Cristos, este ambasadorul Tatălui, care se potrivește acestei imagini, a ambasadorului fiindcă proclamă faptele adevărului și promisiunile lui. El ne îndeamnă, pe noi păcătoși să primim reconcilierea lui Dumnezeu și mesajul său, vestea sa cea bună a împărăției. Figura ambasadorului ilustrează autoritatea pe care o are Cristos dar și faptul că el este fidel față de misiunea sa, față de misiunea unui care a fost trimis de către Tatăl.

Noi Creștini suntem ambasadori lui Cristos sau cei care au fost trimiși de el pentru a vorbi și pentru a face în numele lui. Noi spunem și facem, însă nu pentru propriul nostru bine, ci pentru creșterea împărăției lui Dumnezeu, aici pe pământ, astfel încât Dumnezeu să poată fi cunoscut de către toți. Și vă voi relata o poveste adevărată care sper să vă ofere o mică scânteie din modul în care ar trebui să fie și să arate un ambasador. Însă vă rog să reflectați la această poveste comparând-o cu propriile voastre vieți creștine.

Un misionar stătea la un moment dat în avion chiar lângă un tânăr foarte bine îmbrăcat și nu după mult timp de la decolare au și început să vorbească. Misionarul l-a întrebat cu ce se ocupă. Acesta i-a răspuns că Sunt mare în afaceriȘi eu, i-a răspuns misionarul. După acest răspuns acel tânăr a și spus că Eu acopăr întreaga Americă cu afacerea mea. Bine, a spus misionarul, eu am călătorit în întreaga lume, care e în legătură cu mine. Tânărul însă nu s-a lăsat și a spus, Sunt în parteneriat cu tatăl meu. El este milionar. Misionarul a zâmbit și a spus, Și eu sunt în parteneriat cu tatăl meu. El e multimilionar. Tânărul a continuat, Avem reprezentanți în majoritatea statelor. Misionarul însă i-a spus, Noi avem reprezentanți în aproape toate țările din lume. După aceasta tânărul a privit spre misionar și i-a spus, Ce fel de afacere ai până la urmă? Când misionarul a explicat, tânărul a spus, Domnule, tu nu ești doar într-o afacere mare, tu ești în cea mai mare afacere. Da, iubiți credincioși, noi avem o afacere mare de făcut și de realizat, iar această afacere este afacerea lui Dumnezeu a vieții veșnice care ne este oferită tuturor alături de îndrumarea și ajutorul său.

Cu alte cuvinte, trebuie ca puternica prezență a credinței noastre să fie una publică fiindcă credința nu e ceva ce trebuie să fie sau să rămână privată, în particular. Viețile bine trăite sunt exemplele potrivite pe care un bun creștin le poate oferi. În trecut, atât de mulți creștini au murit pentru credința lor. Ei au plătit prețul final pentru angajamentele lor. Și nu doar asta, viețile sfântului Francisc de Assisi, Martin Luther King Jr. și a sfintei Maici Tereza de Calcutta, au inspirat creștini să își riște viețile pentru a putea schimba oameni și societatea. În zilele noastre, mii dacă nu chiar milioane de creștini împărtășesc în tăcere faptele lor egoiste de credință ce marchează viețile lor ca ucenici ai lui Cristos.

În încheiere vă invit să reflectăm împreună la cuvintele ce provin de la Sheldon Van Auken din cartea sa intitulată Milostivirea severă. Și spunea, cel mai bun argument pentru creștinism sunt creștini: bucuria lor, siguranța lor, împlinirea lor. Însă cel mai puternic argument împotriva creștinilor sunt tot creștini: când se cred drepți și cu o mulțumire satisfăcătoare. Când sunt înguști si represivi, în acele momente creștinismul suferă o mie de morți. Amin

Alte teme de predici sau cateheze

  1. Isus „înălțat”.
  2. Creștinul „înălțat”.
  3. Viața în Duh.
  4. Mântuirea ca dar.
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?