Lc 2,41-51
Astăzi avem bucuria să celebrăm una dintre cele mai îndrăgite sărbători de la noi din țară, sărbătoare care este un ultim ecou al Timpului Pascal și care urmează imediat după Solemnitatea Preasfintei Inimii a lui Isus, sărbătoare care și ea cade în a doua zi de Vineri de după sărbătoarea Rusaliilor, adică Inima neprihănită a Mariei. Noul Testament ne spune că Maria a continuat să fie și după fiul ei, chiar dacă a dispărut din paginile bibliei după evenimentele din Vinerea Mare și a Rusaliilor. Există însă diferite tradiții asupra vieții ei di acea perioadă, mai ales asupra Înălțării ei la ceruri cu trupul și cu sufletul, despre Încoronarea ei ca Regină a cerului și a Pământului. Chiar dacă o persoana fizică a Mariei a dispărut din paginile sfintei Scripturi, spiritul ei a rămas pe fiecare pagină și în fiecare capitol al Bibliei. Fiindcă ea este adevăratul model dar mai ales primul discipol al lui Isus.
O putem vedea cum Maria și-a deschis în liniște inima și casa Bisericii după ce a plecat și a părăsit Ierusalimul, lumii întregi. Ea a rămas asemenea unei grădini de trandafiri pentru discipoli lui Isus, în acele momente ale lor în care se confruntau cu lucruri neprevăzute, ne-așteptate și fără precedent. Duhul ei cel Sfânt a fost un ghid inefabil pentru credincioși și pentru oameni păcătoși.
În ultimii ani, cultul Mariei a fost puternic politizat și polarizat. Nu trebuie sa fim surprinși de asta. Religia se pretează pe ea însăși la opinii puternice și la atitudinii dure. Catolici conservatori o celebrează pe Maria ca un cruciată anti-comunistă, catolici liberali o amintesc ca o femeie tânără îndrăzneață care a călătorit la Ierusalim de la Nazaret fără sau cu un însoțitor masculin. Maria mai este cinstită și ca un campion și o regină a celor săraci peste tot în lume.
Sfântul Maximilian Maria Kolbe, martirul iubirii, care e atât de cunoscut în rândurile noastre, ale românilor, și care a fost ucis cu atâta cruzime de către naziști, a descris într-un mod minunat și particular binecuvântarea Mariei ca Neprihănită. A fost mai mult decât o stare de curăție, a fost o creștere de la o stare de har la o altă stare de har. Ca ființă umană, Maria nu avea cum să își imagineze destinul copilului ei decât asemenea oricărei alte femeii. Ea probabil că se aștepta și spera ca el să trăiască mai mult decât ea; moarte unui copil este una dintre cele mai crude dezamăgiri ale naturii. Până și stăpâni de animale văd cu proprii lor ochi că atunci când un cățeluș sau un pui de pisicuță moarte, mamele lor plâng pierderea lor. Maria a suferit enorm din cauza ostilității de care a avut parte fiul ei din momentul în care acesta a părăsit Nazaretul și a călătorit spre Ierusalim. Iar de un lucru suntem siguri, că Maria, ca mamă, nu avea cum să stea departe de fiul ei preaiubit în acea zi fatidică de Vinere Mare.
Însă pe lângă toate acestea Maria a găsit curajul de a aștepta și de a se încrede în Dumnezeu. Ceea ce avea să însemne moartea și pătimirea lui Isus, nimeni nu avea să își poată imagina măcar. Cele mai mărețe minți din istorie au rămas tăcute și amuțite în fața acestui mister.
Profetul Simeon îi dădu-se Mariei un avertisment cu mulți ani înainte spunându-i: Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn care va stârni împotrivire, ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar ţie, o sabie îţi va străpunge sufletul” (Lc 2, 34-35).
Cuvintele bătrânului Simeon au adus o alinare foarte mică și o explicație aproape inexistentă în acea zid e Vinere Sfântă, dar mai ales pentru acele ore lungi și goale și pline de durere ale zilei de Sâmbăta Sfântă. În anii ce au urmat după înviere lui Isus Cristos din morți, Maria și Biserica avea să înceapă să înțeleagă totul.
În încheiere vă invit să ne rugăm ca inimile noastre să fie la fel de curate asemenea inimii neprihănită a Mariei. Să ne rugăm ca prin acest proces de curățare și noi să devenim vrednici de a fi purtători ai Fiului lui Dumnezeu. Amin
