Gen 3,9-15.20;

Ef 1,3-6.11-12;

 Lc 1,26-38

Dragi frați și surori în Cristos, astăzi celebrăm o mare sărbătoare a Bisericii, celebrăm solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a preasfintei Fecioare Maria, Mama lui Dumnezeu. Cu această ocazie comemorăm momentul în care Maria a fost concepută fără vreo urmă a păcatului originar al omului, fiind neprihănit zămislită, ceea ce e și o dogmă a Bisericii, proclamată de papa Pius al IX-lea, cu un secol și jumătate în urmă.

Biserica prin intermediul tradiției ei sacre și a învățăturilor a arătat că Dumnezeu a oferit un privilegiu special Mariei, prin faptul că ea a fost ferită de restul omenirii, de descendenți lui Adam și ai Evei. Spre deosebire de restul bărbaților și a femeilor, încă din timpul lui Adam și al Evei, Maria a fost concepută fără vreo urmă a păcatului originar, fără semnul nesupunerii pe care l-am primit cu toți, încă din momentul în care primi noștri strămoși nu l-au ascultat pe Dumnezeu și au păcătuit împotriva lui.

În prima lectură de la această sfântă Liturghie, am putut auzi din nou momentul în care Adam și Eva au păcătuit, fiindcă nu au ascultat de porunca lui Dumnezeu și au ales să urmeze minciunile și cuvintele dulci ale diavolului, ale lui Satan, care a reușit să îi Imagini pentru immaculate conceptionconvingă să mănânce din fructul copacului cunoașterii binelui și răului, pentru ca ei să devină asemenea lui Dumnezeu. Însă, în schimb ei eu primit respingerea și condamnare de la Dumnezeu, și adevărul despre minciunile lui Satan, despre minciunile diavolului au fost respinse. Încă din acel moment, omenirea a fost pătată de păcat, de neascultarea lor, rătăcind și suferind pe pământ.

Tocmai de aceea, din cauza păcatului nostru, cu toți, întreaga omenire, are de-a face cu moartea și cu sfârșitul vieților noastre pământești. Cu toți va trebui să experimentăm moartea ca și consecință a păcatului nostru, fiindcă păcatul ne-a corupt, ne-a corupt trupurile, inimile, mințile și sufletele, întreaga noastră ființă, făcându-ne astfel nevrednici de a fi cu Dumnezeu, fiindcă el care este perfect bun, nu are cum să tolereze păcatul, nu are cum să permită păcatului să stea în prezența sa. Însă asta nu înseamnă că Dumnezeu nu ne iubește sau că ne-a abandonat sau respins. Ci înseamnă că Dumnezeu ne iubește la fel de mult precum ne-a iubit mereu.

Pe de altă parte, Dumnezeu ar fi putut, pur și simplu, să ne distrugă cu un simplu gând al minții sale. Însă nu a făcut-o. El ne-a permis să îndurăm suferința pentru păcatele noastre și pentru neascultare, însă, în același timp, el ne-a pregătit pentru mântuirea tuturor, a poporului său preaiubit, încă din acel moment al primului nostru păcat, când am căzut în păcat. În prima lectură de la această sfântă Liturghie, luată din cartea Genezei, Dumnezeu însuși a profețit că mereu va exista un conflict între descendenți omului cu forța lui Satan, a diavolului, însă Dumnezeu va triumfa într-un final.

Dumnezeu a promis că mântuirea sa va veni, și într-adevăr a menționat, că o femeia va zdrobi capul șarpelui cu piciorul ei, o profeție despre timpul mântuirii ce va veni pentru omenire. Iar prin profetul Isaia, Dumnezeu își exprimă din nou intenția destul de clar, promițând mântuirea lumii, Mântuitorul, născut din fecioară, pe care cu siguranță îl cunoaștem cu toți, promisiune ce a fost împlinită în Isus Cristos, Domnul și Mântuitorul Nostru, născut din mama sa, preasfânta Fecioară Maria.

În textul evangheliei de astăzi, îngerul Gabriel a venit la Maria, în Nazaret, pentru a-i aduce vestea cea bună a mântuirii lui Dumnezeu, promisiune ce va fi împlinită prin ea. El i-a revelat, prin arhanghel, planul mântuirii pe care de mult l-a pus în mișcare, în aplicare, că Fiul lui Dumnezeu, cuvântul divin al lui Dumnezeu însuși, va veni în această lume, prin a-și lua un trup de carne, născându-se dintr-o femeie, din Maria însăși, care a devenit o realitate prin umila ascultare a voinței lui Dumnezeu.

Iar acum, vă invit să unim toate acestea de motivul celebrării de astăzi, a solemnității Neprihănitei Zămisliri a preasfintei Fecioare Maria. De ce este Maria atât de specială? Fiindcă Dumnezeu a pregătit-o să fie parte a planului său de mântuire a poporului său, în timp ce ea avea să devină cea care îl va purta pe Mesia, Domnul și Mântuitorul lumii, după cum menționase și arhanghelul Gabriel, Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu.

Pentru acest rol special, Dumnezeu este cu siguranță capabil să ofere o excepție Mariei alături de întreaga omenire, că numai ea singură, a fost concepută și născută de părinți ei fără vreo pată a păcatului originar al omului. Iar acest har special este legat de rolul ei jucat în mântuirea noastră, ca cea care l-a purtat pe Dumnezeu în interiorul ei. Pentru a putea înțelege aceasta mai bine, va trebui să ținem cont de faptul că Maria este Noua Arcă, purtătoarea noului legământ a lui Dumnezeu.

Vechea arcă a alianței a fost construită de Moise din metale prețioase și din materiale, fiind împodobită să fie vrednică de a purta legea lui Dumnezeu și alianța sa, arca ajungând astfel să reprezinte prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului său, atât de tare încât era sfântă și nimeni nu o putea atinge fără să moară instantaneu, după cum se și întâmplase într-o anumită ocazie în care un preot a atins arca din greșeală, și a căzut la pământ mort.

Iată de ce arca trebuia să fie cărată cu două bare la capetele cărora se aflau patru oameni. Dacă această arcă a fost făcută de mâini omenești, sculptată și proiectată de om, în care se afla două table de piatră ce conțineau cele zece porunci, fiind considerate sfinte și prețioase, cu atât mai mult, noua arcă, ce a purtat noul legământ trebuia să fie sfântă, curată și prețioasă.

În acest fel a pregătit-o Dumnezeu pe Maria, care avea să fie mama lui Dumnezeu, făcând-o curată și sfântă, curată de orice pată a păcatului originar. Această Nouă Arcă este cu atât mai prețioasă, mai uimitoare decât vechea arcă, cu cât Maria, asemenea tuturor bărbaților și femeilor, a fost modelată și proiectată de Domnul Dumnezeul nostru. Ea a purtat în interiorul ei, timp de nouă luni, pe nimeni altul decât pe Domnul însuși, Stăpânul Universului, care s-a întrupat de bunăvoie în trup omenesc, de carne, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

Iată de ce astăzi, întreaga Biserică universală se bucură împreună, celebrând acest minunat mister al Neprihănitei Zămisliri a preasfintei Fecioare Maria, fiindcă prin Maria, înfrângerea finală a celui rău, și forțele sale au fost făcute o realitate, după cum promisiunea mântuirii lui Dumnezeu a fost împlinită în totalitate. Ba mai mult, în Maria, diavolul a întâlnit un mare inamic, care mereu îi strică planul.

Iată de ce Maria, este și cea mai mare dintre toți sfinți lui Dumnezeu, iată de ce ea este atât de apropiată de Fiul ei în ceruri. Ea este, Regina Mamă a cerului, un apropiat sfătuitor al Fiului ei, fiind mereu activă în a încerca să îi ajute pe cei credincioși lui Dumnezeu și pe cei care se întorc la el. Maria a apărut pe pământ de mai multe ori, în diferite locuri și în diferite moduri, apelând mereu la noi, îndemnându-ne să ne convertim, să ne întoarcem de la păcat.

 Prin exemplul ei de ascultare față de voința lui Dumnezeu, mergând plină de credință pe calea sa, în întreaga ei viață, Maria a devenit un mare exemplu pentru fiecare dintre noi, asupra cum trebuie să ne purtăm și să acționăm de-a lungul vieții noastre, în ascultare față de Dumnezeu. Într-un final, prin reînnoirea ascultării noastre, și prin a crede în Mântuitorul, Domnul nostru Isus Cristos, vom fi salvați și mântuiți de păcatele noastre.

De aceea, vă invit ca astăzi în special să urmăm exemplul Mariei, Mama lui Dumnezeu, zămislită fără de păcat, dedicându-ne pe noi înșine din nou lui Dumnezeu. Să abandonăm căile noastre păcătoase și să ne punem încrederea în Dumnezeu de acum încolo, dorind să trăim mereu conform cuvintelor lui Dumnezeu. Fie ca Domnul să fie mereu cu noi toți, și fie care mama noastră Maria să mijlocească pentru noi păcătoși, ca noi să ne putem găsi calea spre Dumnezeu și spre mântuirea sa. Amin.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05, 06, 07, 08,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?