În 4,7-15

Ps 142

In 12,23-28

Creştinule, gândeşte-te bine!

Ne aflăm în anul 1871, pe timpul împresurării oraşului Paris. Maica Pronie, fondatoarea Doamnelor de ajutor, se apropie de cele din urmă clipe ale sale, când era torturată de groaznice suferinţe. Pătruns de gândul celor morţi, bătăile inimii sale au fost toate numai pentru sărmanele suflete pe care războiul le transporta din timp în veşnicie.

Tunetele groaznice ale artileriei păreau un ecou al Purgatorului, care cerea milă de la cei în viaţă şi când loviturile erau mai puternice şi mai numeroase, striga: „Dumnezeul meu, câte suflete în această clipă se prezintă înaintea ta? Isuse al meu ai milă! Apoi îndată adăuga: Eu nu pot să mă mai gândesc la altceva decât numai la sufletele ce trec în veşnicie. Cel puţin acesta este un adevăr şi ce adevăr” Creştinule, gândeşte-te bine!

În textul evangheliei de astăzi, l-am auzit pe Isus spunând, dacă bobul de grâu, căzut în pământ, nu moare, rămâne singur, iar dacă moare, aduce mult rod. Ce dorește oare Isus să ne transmită oare, astăzi, când ne aflăm în acest ceas de durere, de trecere la cele veșnice a surorii/ a fratelui nostru răposat__________, prin aceste cuvinte? Răspunsul cel mai simplu e cel pe care ni l-a oferit și Maica Pronie, când aceasta se afla pe patul de moarte, adică Creștinule, gândeșete-te bine!

Așa că întrebarea e, la ce să ne gândim bine? Răspunsul la această întrebare ni l-a oferit Isus prin acest îndemn, prin această învățătură a sa de astăzi. Să ne gândim bine, ce anume dorim să facem, să rămânem în viață dar singuri, sau să murim și să aducem mult rod? Și le vom lua pe rând.

Imagine similarăÎn primul rând, Isus a spus, dacă bobul de grâu, căzut în pământ nu moare, rămâne singur. Modul prin care putem realiza această performanță e cel mai simplu, cel mai ușor de realizat. E acela de a face în continuare ceea ce am făcut și până acum, acela de a refuza să ne jertfim puțin timp liber pentru a participa Duminica, măcar, la o sfântă Liturghie așa cum trebuie, de a refuza să ajutăm pe cel de lângă noi care se află într-o adevărată nevoie, acela de a refuza să adresăm un cuvânt bun, blând celui care are într-adevăr nevoie de el iar exemplele pot continua. Dacă continuăm pe această cale, ceea ce vom realiza e ceea ce ne-a spus Isus în textul evangheliei de astăzi, adică vom rămâne singuri, fiindcă în acel moment alegem să ne iubim viața pierzând-o totodată, pierzând-o pentru o eternitate de chin și jale în focurile gheenei.

În al doilea rând, Isus s spus apoi, dacă bobul de grâu, căzut în pământ, moare aduce mult rod. Cum putem realiza aceasta? Simplu prin a omorî păcatul din noi, prin a ucide răutatea, viața trăită în fărădelegi pentru a dobândi acele roade necesare salvării altor suflete, indiferent că acestea se află în chinurile purgatorului ori că se află încă pe acest pământ. După cum a făcut și acea maică din scurta povestioară cu care am început. Care, până și pe patul de moarte se ruga lui Isus, să aibă milă de toate acele suflete care se duc în purgator, care au preferat să își iubească viața sau să o piardă pentru o cauză greșită. Să urmăm exemplul ei și să alegem să îl slujim pe Isus, și pe Dumnezeu Tatăl, să îl urmăm pe Isus, pentru a putea obține toate harurile și darurile pe care el are să ni le ofere, pentru a obține toate aceste roade bogate, multe, atât de necesare sufletelor din jurul nostru, care au nevoie de ajutor, care au nevoie să realizeze și să vadă că dacă aleg să își iubească viața vor rămâne singuri, vor suferi o eternitate.

Cu alte cuvinte, ceea ce va trebui noi să facem astăzi e să ne rugăm lui Isus, mai întâi pentru sora/fratele nostru răposat___________, ca să aibă milă de el/ea, și să îi ierte toate greșelile pe care le-a făcut în această lume, și să îl/o primească în odihna veșnică a paradisului. Să ne rugăm lui Cristos să ne ajute să alegem să ne pierdem viața, pentru a câștiga toate acele haruri și daruri atât de necesare sufletelor care au nevoie de ele, de rugăciunea noastră, de ajutorul și mijlocirea noastră la bunul Dumnezeu, pentru ca și ele să se bucure de fericirea veșnică a celor sfinți. Amin

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?