Mc 8,22-26
Mulți dintre noi se bucură pe deplin de sănătate și de simțurile proprii, de exemplu, de abilitatea de a te bucura de soare, de florile din jurul nostru, de zâmbetul unui prieten ca și de abilitatea noastră de a asculta muzică sau de vocea liniștitoare a unei persoane dragi. Helen Keller, născută în 1880, a pierdut ambele simțuri din cauza unei boli, pe când avea numai nouă luni. Datorită acestor circumstanțe, Helen a crescut într-o lume izolată, nefiind capabilă să comunice, să învețe sau chiar să se descurce singură în multe situații. Însă, la un moment dat, a dat de o persoană, de o înfăptuitoare de miracole, în persoana unei profesoare răbdătoare, pe nume Anne Sulllivan, care a descoperit moduri în care să comunice cu Helen prin atingere. Ba chiar a învățat-o pe Helen cum să vorbească până la un anumit nivel. Datorită faptului că Helen a învățat atât de bine, a 
fost capabilă să meargă la Liceu pe care l-a și absolvit în 1904, fiind prima persoană surdă și oarbă care a dobândit o diplomă de Liceu. Ea și profesoara ei, au călătorit în multe țări, dând lecții de promovare a școlii pentru cei orbi și surzi, astfel dând speranța unei vieții mai bune multor altora care se aflau în aceiași situație.
Miracolul dobândit de această profesoară, pentru Helen, nu a fost una ieșită din comun, ca cea pe care o vom auzi în textul evangheliei de astăzi. În viețile noastre, majoritatea miracolelor nu sunt uimitoare, ci sunt rezultatul unei munci grele, a cooperări eforturilor răbdătoare a profesorilor, doctorilor și a celor dragi și cu ajutorul rugăciunii. Poate că le primi de-a gata, însă noi tot va trebui să mulțumim pentru darul de a vedea și de a auzi, și pentru darul oamenilor care ne iubesc. Poate că nu suntem orbi din punct de vedere spiritual la iubirea pe care Dumnezeu o are față de noi însă tot va trebui să ne asigurăm că credința noastră devine mai puternică.
