Is 50,4-7
Fil 2,6-11
Lc 22,14-23,56
Într-o bună zi, trei preoți, diferiți, dintre care, unul era pasionist mai exact din ordinul Sfântului Paul al Crucii, altul era franciscan iar ultimul era diecezan, discutau întrei ei care din ei se aseamănă cel mai mult cu Isus. Așa că cel Pasionist s-a dus într-un magazin. Când doamnele din acel magazin l-au văzut, toate au început să strige, Ooo, Smiley, este aici!, așa că preotul acesta pasionist a picat testul și întrecerea cu ceilalți doi. Apoi a venit rândul preotului franciscan, care a intrat într-un alt magazin, însă la fel ca și în cazul celuilalt preot, doamnele de acolo au început să strige Ooo, Buzdugan e aici! Iar franciscanul a pierdut și el întrecerea. Acum a venit rândul preotului diecezan să dovedească că el este cu adevărat asemenea lui Isus Cristos. Așa că s-a dus la o berărie iar apoi la recepția unui hotel, unde au început să strige când l-au văzut intrând, Oh, Isuse al meu, te-ai întors! Așa că preotul diecezan a ieșit victorios.
Astăzi, celebrăm și marcăm începutul săptămânii sfinte, sărbătoare care mai este numită și intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, sau altfel cunoscut ca Duminica Floriilor, iar în cadrul Bisericii ca Duminica Patimilor. Discipoli și mulțimea l-au aclamat pe Isus ca regele care vine în numele Domnului. Scenă despre care am auzit în cadrul evangheliei citite la începutul sfintei Liturghii, de afară. Era o atmosferă de sărbătoare, mulți oameni strigau, Osana! și îl aclamau ca pe un rege. Însă, pe de altă parte, această mulțime era și frustrată din cauza acestei așteptări în Isus, ca fiind Mesia care îi va elibera din legăturile sclaviei. Isus, în loc să intre călare pe un cal, asemenea tuturor regilor, cal care simboliza forța fizică, victoria în bătălie, el a intrat călare pe un măgar, măgar care simbolizează slujirea umilă, care e un simbol al păcii. Cu alte cuvinte, prin intrarea călare pe un măgar, Isus dorește să transmită un mesaj de pace, mesaj provenit de la Dumnezeu pentru poporul său. În această scenă, episod evanghelic, Isus se află în centrul atenției.
Duminica Floriilor reprezintă și toate acele momente importante, celebrări esențiale ale credinței noastre, a fiecăruia dintre noi, precum botezul nostru, momentul în care l-am primit pe Duhul Sfânt în cadrul Mirului, ori pe Cristos în prima sfântă împărtășanie, căsătoria, hirotonirea ca preoți, pelerinajele, zilele de naștere și multe altele asemenea. Cu toți dorim să fim părtași ai unei celebrări. Cu toți suntem mândri de credința noastră. Însă, în momentul în care această credință trebuie să se transpună în acțiuni, în fapte, când ea trebuie pusă în practică, precum seminarii de formare, muncă voluntară, diferite contribuții și altele asemenea, în acele momente doar câțiva dintre noi sunt dispuși să își asume acest risc de împărtășire.
Isus a fost primit ca osana datorită activității sale publice, pe parcursul acelor trei ani de zile, datorită vindecării bolnavilor, a hrănirii miraculoase dar mai ales a tuturor miracolelor pe care Cristos le-a făcut pentru ei. Toate aceste favoruri fizice și materiale, nu au făcut nimic altceva decât să mărească entuziasmul mulțimii atât de mult încât toți acei oameni doreau ca Isus să fie regele lor. Cu alte cuvinte, ei erau fani lui iar Isus era idolul lor. Însă, în momentul în care Isus le-a distrus visul politic al fanilor lui, de preluare violentă a puterii, fan-clubul lui Isus s-a împrăștiat, s-a desființat și au devenit cu toți, cei care l-au crucificat. Oameni care până acum l-au adorat, acum au ajuns să îl huiduie.
Adesea oameni pot fi înguști-la-minte și foarte ușor de manipulat. Sau cum mai spune și acea vestită zicală Vox populi, Vox Dei, adică Poporul lui Dumnezeu este vocea poporului, zicală care nu e chiar atât de adevărată. Iar asta o putem observa și în cazul procesului public al lui Cristos. În care vedem clar cum poporul a fost manipulat atât de tare încât, la un moment dat au ales chiar să elibereze un criminal, pe Barabás în locul lui Cristos, despre care Pilat spusese clar că, Nu a comis nici o crimă.
De asemenea, săptămâna sfântă este și o săptămână a iubirii. Isus, în cadrul ultimei sale cine le-a transmis și i-a învățat pe apostoli această iubire după care a dat el însuși exemplu de această iubire, murind pe cruce, din iubire, pentru noi toți. Pentru ca toate păcatele noastre să poată fi iertate în veci dar mai ales pentru ca noi toți să ne putem alătura lui în gloria veșnică a cerului.
Astfel, vă invit astăzi, în prima zi a săptămânii sfinte, a Duminicii Floriilor să medităm împreună asupra acestei iubiri. După cum am mai spus și cu altă ocazie, că poporul la primit cu bucurie. Iar inima lui Isus cred că s-a bucurat enorm fiindcă ei îl aclamau în timp ce se apropia pentru a intra în Ierusalim. Sute de locuitori l-au aclamat ca Mesia și ca eliberatorul Israelului. Însă, mai târziu, exact aceiași mulțime de oameni au strigat, Răstignește-l, Răstignește-l! Însă, datorită marii sale iubirii și datorită faptului că el este inima iubirii, a acceptat până și răstignirea pentru noi.
Un mare scriitor spiritual, pe nume Henri Nouwen, are o foarte frumoasă reflexie despre iubire. Acesta spunea că dacă noi dorim să fim iubitori buni, atunci va trebui să practicăm, să punem în practică cei trei C, va trebui să fim competenți, să avem compasiune și să fim contemplativi.
Și le vom lua pe rând, în primul rând, iubirea este competentă. Adică va trebui să fim buni în tot ceea ce facem. Un preot adăugase la un moment dat că Dacă dorim să fim iubitori buni, atunci va trebui să fim băieți buni ori fetițe bune. Va trebui să fim soți buni ori soții bune, părinți buni ori copii buni, un frate bun ori o soră bună. Iubirea mai înseamnă că noi va trebui să fim buni la locul de muncă, în ceea ce facem iar asta fiindcă munca noastră trebuie să fie o muncă de iubire, de ajutare a celor din jurul nostru. Dar mai ales de a fi buni în viață!
În al doilea rând, va trebui să avem compasiune. Va trebui să avem compasiune față de toți cei care fac parte din viața noastră, mai ales cu cei care se află în nevoie. Compasiunea înseamnă să iubești, să fii preocupat de binele celorlalți și nu doar de ceea ce e bun pentru noi.
Și în ultimul rând, va trebui să fim persoane contemplative. Va trebui să ne rugăm. Însă va trebui să fim atenți că a fi un bun iubăreț nu înseamnă neapărat că trebuie să fii foarte bun la rugăciune.
Așa că, iubiți credincioși, astăzi, în Duminica Floriilor, cu toți avem în mâini ramuri verzi, ramuri pe care le vom duce la casele noastre și le vom păstra fie în altare fie la uși. Într-un final acestea se vor usca. În acel moment, ceea ce va trebui să facem, e să nu le aruncăm la gunoi, ci să le lăsăm acolo, neatinse și nemișcate, fiindcă ne reamintesc de faptul că iubirea și loialitatea noastră față de Cristos nu trebuie să se vestejească ori să se usuce, niciodată, după cum au pățit acei oameni slabi-la-minte despre care am auzit în textele evangheliilor de astăzi.
De asemenea, ceea ce mai trebuie să facem e de fi, de a da dovadă că suntem niște persoane competente în tot ceea ce facem. Că va trebui să ne rugăm pentru aceasta. Dar mai ales că va trebui să vorbim cu Dumnezeu despre a fi buni și iubitori, despre ceea ce mai trebuie să facem pentru a deveni persoane bune și iubitoare ,mereu, și nu doar când avem noi chef. Amin.
