In 15,18-21
În textul evangheliei de astăzi vom vedea cum Isus ne avertizează că Dacă lumea vă urăşte, să ştiţi că pe mine m-a urât înainte de voi! … Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi;. Ce dorește oare Isus să spună prin lumea? Lumea în sfânta Scriptură se referea la societatea de oameni care era ostilă față de Dumnezeu și se opunea lui. Când Isus vorbește de persecuție, el face referință și la suferința și la persecuția de care vor avea parte discipoli lui, de pe mâna iudeilor și a romanilor, în această muncă de proclamare a învățăturilor sale. Lumea care îl respinge pe Isus tot aceea va fi și aceea care îi va respinge și pe discipoli săi. Isus nu lasă deloc o cale de mijloc pentru discipoli săi dar mai ales pentru noi toți. Ori suntem cu el ori suntem împotriva lui, ori pentru împărăția luminii ori pentru împărăția întunericului.

Tendința principală din noi e ca în momentul în care experimentăm durere și suferință și diferite disconforturi, să scăpăm imediat de ele. Dacă avem parte de dureri de cap, luam imediat o pastilă. Sau când avem diverse dureri, suferințe și discomforturi îl întrebăm pe Domnul¸ De ce eu Doamne? Cineva a spus la un moment dat că În toată dreptatea, dacă adresăm întrebarea De ce eu? în ceea ce privește poverile noastre, atunci ar trebui să și mulțumim pentru binecuvântările deja primite! Primim cu bucurie 100 de zile în perfectă sănătate, însă când apare o zi de dureri și suferință, aruncăm imediat la gunoi cele 100 de zile și întrebăm, De ce eu? De ce eu am făcut pană la cauciuc ori mi sa stricat mașina. Acceptăm cu bucurie momentele în care întreaga familie e reîntregită de sărbători, însă când se separă și ne confruntăm cu singurătatea, imediat adresăm aceiași întrebare. Cât de des spunem De ce mie? Și de câte ori am mulțumit pentru binecuvântările primite? În loc să fim triști pentru ceea ce nu avem nu mai bine am fi mereu bucuroși pentru tot ceea ce avem acum?
 
								
 
															 
															 
									