Lc 9,1-6
Isus nu doar că a predicat împărăția lui Dumnezeu ci i-a provocat pe apostoli să trăiască realitatea ei. El a dorit ca ei să realizeze faptul că Dumnezeu nu și-a abandonat poporul. În propriile noastre vieți de zi cu zi, va trebui să ținem mereu minte că același Dumnezeu bun și grijuliu care a eliberat poporul evreu din Egipt, va avea grijă de toate nevoile noastre. Dumnezeu nu uită niciodată. Putem avea încredere și speranță. Dumnezeu e asemenea unei mame grijulii a cărui iubire este fidelă și dătătoare de viață. Isus nu este un avocat al imprudenței sau al prezumției. El ne provoacă să ne încredem în iubirea veșnică a lui Dumnezeu.
Apostoli au învățat să se încreadă în generozitatea comunității. Viața creștină nu este pentru cei care doresc să trăiască doar pentru ei înșiși, izolați. Suntem cu toți interdependenți. Isus și-a trimis apostoli pentru a se baza pe ospitalitatea oferită de comunitățile locale. Iar ei va trebui să se satisfacă cu ceea ce li se oferă.
Apostoli și comunitățile locale împărtășeau lucrarea pentru împărăția lui Dumnezeu. Același lucru se aplică și la creștini din ziua de astăzi. Preoți și persoanele laice vor trebui să ducă munca de iubire, împreună, de răspândire a împărăției lui Dumnezeu. Însă va trebui mereu să ținem cont de faptul că ne putem încrede în ceilalți fiindcă și Dumnezeu se încrede în noi.
Lumea adesea ne învață că trebuie să ne bazăm doar pe noi înșine și că noi trebuie să controlăm totul. Lumea ne spune că trebuie să fim suspicioși pe ceilalți, că trebuie să facem totul de unii singuri. Însă asta nu trebuie să fie cazul și cu discipoli lui Isus. Creștinul nu trebuie să se lase consumat de grijile și anxietățile lumești.
