Fap 2,42-47
1Pt 1,3-9
In 20,19-31
Un om și un frizer discutau la un moment dat despre existența lui Dumnezeu. Frizerul a spus, Dumnezeu nu există fiindcă dacă ar exista Dumnezeu atunci nu ar mai fi existat suferința. Omul nu a răspuns ci a evitat argumentul. Apoi a părăsit frizeria.
Afară a văzut un cerșetor cu un păr lung și murdar. Omul s-a dus înapoi în frizerie și i-a spus frizerului, Știi, nici frizeri nu există. Frizerul a răspuns, Păi nu vezi că sunt un frizer? Omul i-a răspuns înapoi, Dacă ar exista un frizer atunci nici un om nu ar mai avea păr lung și murdar.
Frizerul a răspuns din nou, Problema e că nu vin la mine. Atunci omul a spus, Tot așa și cu Dumnezeu, dacă oameni ar veni la el, atunci nu ar mai exista suferință.
Textul evangheliei de astăzi ne prezintă două apariții ale Domnului înviat discipolilor și apostolilor săi. Prima, are loc fără prezența lui Toma iar după o altă săptămână cu Toma de față. Isus le arată rănile sale pentru ca să nu mai existe nici un dubiu asupra a cine e el sau ceea ce s-a întâmplat cu el. Îi salută în același mod în care un preot ne salută pe toți în cadrul sfintei Liturghii, Pacea să fie cu voi. Isus suflă asupra discipolilor săi și le spune, Primiți pe Duhul Sfânt. În cadrul confirmațiuni, sau al mirului, episcopul sau preotul delegat de către episcop face semnul sfintei cruci pe fruntea unei persoane cu sfânta crismă și spune, Primește darul Duhului Sfânt. Pentru ca astfel, cei care au fost miruiți să primească exact ceea e au primit discipoli de la Isus Cristos în cadrul acelei apariții a sale de după înviere.
O săptămână mai târziu are loc cea de-a doua sa apariție, care acum se axează pe necredinciosul Toma care nu a fost prezent ca și restul apostolilor în primul moment al apariției lui Isus. El avea propriile sale ideii preconcepute asupra a cum ar trebui să arate Dumnezeu: o persoană complexă cu curaj, ignoranță, dubiu și credință. Acesta este motivul pentru care această duminică secundă de după Paște mai este numită și Duminica Tomei fiindcă evanghelia pe care o folosim în fiecare an în timpul acestei duminici este despre Toma care s-a îndoit de învierea lui Isus când prieteni lui îi spusese de eveniment.
Sfântul apostol Toma este unul dintre cei doisprezece discipoli aleși de Isus să fie apostoli săi. De-a lungul vieții sale, el mereu a crezut în Isus. Nu a lipsit la nici una din învățăturile lui Isus. Și-a pierdut speranța în momentul în care sursa inspirației sale, lumina vieții sale a fost pironită pe cruce și a murit. Așa că, în momentul în care ceilalți i-au spus că inspirația sa a înviat din morți, prima sa reacție a fost aceea de a nu crede. Ci a spus, Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede” (v. 25). Cu alte cuvinte, o experiență proprie, sau nu cred până nu văd.
În orice caz, după învierea lui Isus, sfântul Toma a deprins o alte caracteristici din care ar trebui să învățăm cu toți, conform unui mare predicator. Primul e acela că a părăsit grupul. Ceilalți zece, cu toate că erau triști de moartea lui Isus, tot au rămas împreună, cu excepția lui Toma. El se detașase de grup. Acesta este și motivul pentru care în momentul în care Isus a apărut grupului, sfântul Toma nu a fost capabil să se bucure și el de bucuria prezenței lui Cristos. Ori de câte ori suntem triști sau descurajați de conducători bisericii sau de alte grupuri sau persoane, ceea ce trebuie să facem în acele momente e să nu ne detașăm de comunitatea creștină, biserica. Prezența lui Cristos mereu vine în interiorul comunității creștine. Iar asta fiindcă Isus însuși a spus, Unde doi sau trei se adună în numele meu acolo sunt și eu în mijlocul lor.
Am dat zilele acestea de o poveste adevărată, într-o carte intitulată Căutând ceea ce e sfânt în toate lucrurile, de Melannie Svoboda, SND, o călugăriță care a fost director adjunct și în același timp consilier la o școală primară. A lucrat în mare parte printre copii mici din școală. Zi de zi mergea și vizita sala de mese și locul de joacă, spunând adesea, Cred cu tărie în puterea prezenței informale printre copii.
A spus că putea să împartă copii în două grupuri, cei care voiau îmbrățișare și cei rușinoși. Când intra în sala de mese, de exemplu, cei care voiau îmbrățișări săreau imediat și fugeau spre ea înconjurând-o cu micuțele brațe. Mâinile lor adesea erau adesea acoperite cu mâncare, motiv și pentru care rochia ei mereu se murdărea.
Apoi erau acei copii rușinoși, cei care plecau din calea ei și o evitau. Când ea mergea la locul de joacă, de exemplu, aceștia fugeau repede de ea. Fuga lor adesea e provocată de o conștiință vinovată. Șansele ca acești copii rușinoși să fie cei care au furat mingea cuiva, sau au zis vreun cuvânt rău, sau au dat un picior în alt copil. Calmă și răbdătoare, căuta acești copii spunându-le, Doresc ca acești copii să mă vadă ca pe cineva căruia îi pasă de ei, și nu doar ca pe cineva care îi caută doar când au probleme.
Dar când vine vorba de relația noastră cu Dumnezeu, suntem noi rușinoși sau cei care îmbrățișează? În unele zile suntem cei care îmbrățișează, care fug imediat în brațele lui Dumnezeu. Însă sunt alte zile în care suntem rușinoși și plini de frică, zile în care fugim de Dumnezeu. Însă Dumnezeu mereu ne caută cu răbdare și cu iubire. Sfântul Ioan al Crucii spunea, Dacă îl căutăm pe Dumnezeu, atunci preaiubitul nostru Dumnezeu ne va caută cu atât mai mult.
Al doilea lucru pe care ar trebui să îl învățăm de la sfântul apostol Toma e faptul că a fost sincer cu ceea ce simțea, că se îndoia de învierea lui Isus. Dubiul este o parte a vieții noastre și e bună. Care dintre noi poate spune că nu are absolut nici un dubiu? Cu toți avem dubii. Însă va trebui să folosim aceste dubii pentru a ne informa pe noi înșine în privința a ceea ce ne deranjează. Sfântul Toma nu a înțeles ceea ce se întâmpla, așa că a presupus că cunoștea totul. El nu reușea să înțeleagă pe deplin cum poate o persoană care a murit să revină la viață. El era un om care avea probleme în a înțelege ceea ce îi spuneau toți ceilalți, că Isus a înviat din morți și că e un motiv imens de bucurie. Toma ne învață astăzi o lecție că dacă nu înțelegem, atunci cu sinceritate, umilință și onestitate va trebui să acceptăm faptul că nu cunoaștem și nu înțelegem, motiv pentru care să căutăm să le cerem celorlalți să ne explice. La final Toma a spus, Domnul meu și Dumnezeul meu!
Ultimul lucru pe care îl putem învăța de la sfântul Toma e faptul că după ce a cunoscut și a înțeles acel mare eveniment el s-a dus pe acel drum până la moarte, până la a-și da viața pentru Isus. S-a dăruit cu totul Domnului, fără a mai avea vreodată vreun dubiu sau dezamăgire. S-a oferit pe sine lui Dumnezeu nu doar 10% ci 100%. Sper ca atunci când va deveni clar și pentru noi, să ne putem oferi și noi Domnului 100%, complet și total. Iar dacă nu există nici un Dumnezeu iar noi vom muri, atunci nu va exista nici o schimbare. Însă dacă există un Dumnezeu iar noi murim, tot ceea ce sper e ca noi să fi trăit ca și cum ar fi existat un Dumnezeu.
În încheiere vă invit să repetați după mine și să rostim din nou cuvintele sfântului Toma, Domnul meu și Dumnezeul meu. Iar după ce o spuneți, vă rog, practicați-le și în viața voastră. Amin
