Duminica a 2-a a Paștelui (A) – 4

Fap 2,42-47

1Pt 1,3-9

In 20,19-31

Fiecare evanghelie duminicală diferă în fiecare din cei trei ani liturgici. Însă cea de-a doua duminică de după Paște e singura duminică în care textul evanghelic rămâne același în fiecare din cei trei ani. Motivul este acela că această evanghelie ne vorbește despre acel incident ce a avut loc între Toma și apostoli, incidentul dintre Toma și Domnul. Cea de-a doua Duminică de după Paște mai este numită și Duminica lui Toma necredinciosul. Iar asta fiindcă evanghelia ne vorbește despre Toma care s-a îndoit că Domnul înviase cu adevărat din morți.

Important de notat e motivul pentru care Isus și-a revelat gloria învierii sale discipolilor săi în mod treptat și de-a lungul unei perioade de timp. Chiar și după ce apostoli au văzut mormântul gol și au auzit vești despre aparițiile lui Isus femeilor, ei tot au rămas slabi în credință și fricoși de a nu fi arestați și ei de către autoritățile evreiești. Când Isus le-a apărut și lor, el le-a oferit dovezi clare a învierii sale prin a le arăta rănile pătimirii sale, mâinile și coasta sa străpunsă. Isus a calmat fricile lor și le-a adus pacea, pacea care îi împacă pe păcătoși și îi face din nou prieteni ai lui Dumnezeu.

Evanghelia începe cu motivul pentru care apostolilor le era frică. Sfântul Ioan a spus că ei stăteau închiși de frica iudeilor. Natura noastră umană ne spune să ne ascundem dacă am făcut vreo greșeală. Însă nimic nu poate fi ascuns de Domnul. Isus a trecut prin ușă.

Le era frică de autoritățile evreiești fiindcă ei au fost identificați cu Isus așa că stăteau cu ușile închise. Cu alte cuvinte, le era frică de moarte. Însă le era frică și de Isus Cristos fiindcă îl abandonase și îl renegase în cea mai neagră oră a sa. L-au părăsit și iată, el era acum viu în mijlocul lor.

Tot la fel și cu apostolul Toma, el era un pesimist înnăscut. În timp ce îl iubea din toată inima pe Domnul, îi lipsea și curajul de a sta cu Isus în patima și crucificarea sa. După moartea lui Isus, Toma a făcut greșeala de a se sustrage din grupul apostolilor. A căutat singurătatea în loc să caute compania celorlalți, în acel moment de grea încercare. S-a îndoit de femeile care l-au văzut pe Isus înviat și s-a îndoit și de ceilalți apostoli. Când în sfârșit Toma avut curajul de a se alătura celorlalți apostoli, Domnul și-a făcut simțită prezența pentru a i se face cunoscut și lui și pentru a-l reasigura, că a învins moartea și că a înviat. Când Toma la recunoscut pe învățător, a crezut și a exclamat că Isus este cu adevărat Domn și Dumnezeu! Prin darul credinței, și noi putem exclama că Isus este Domnul și Dumnezeul nostru.

Însă când Isus le-a apărut, ceea ce a putut spune, e acel minunat salut pe care îl folosim la fiecare sfântă Liturghie, când ne dăm pacea unul cu altul, adică Pacea să fie cu voi. Acest salut de pace poate fi asemenea tradiționalului nostru salut Bună sau Bună dimineața sau Mă bucur să te văd. Însă un lucru e clar, că în momentul în care Isus ne urează pacea, el ne transmite mult mai multe. Iar asta fiindcă acest salut la folosit și în cadrul ultimei sale cine, când a spus Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau așa cum o dă lumea. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă! (In 14,27). Această pace nu e alta decât opusul războiului, pacea cu Dumnezeu și astfel unul cu altul, pace care înseamnă și iertarea păcatelor.

După ce a transmis acest minunat salut a suflat asupra lor și a spus, Primiți pe Duhul Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele le vor fi iertate și cărora le veți ține vor fi ținute. Cu alte cuvinte, Cristos a dat puterea discipolilor săi de a ierta păcatele. Tot ceea ce stă între Dumnezeu și noi e înlăturat de sacramentul iertării. Iar rezultatul e o minunată pace între Dumnezeu și noi și o profundă pace a minții.

Am auzit o poveste despre un băiețel mic care vorbea despre iertarea lui Dumnezeu și in același timp și de uitare.

Un copil a făcut ceva rău în timpul unei ore așa că profesorul l-a trimis la director. După ce a auzit partea sa de poveste, Directorul a scos un mic carnețel pe care a scris numele băiatului. În timp ce încă scria, i-a spus băiatului, Tu nu ai mai fost trimis la mine. De fapt nici nu te cunosc. Ai putea fi chiar un băiat bun din câte știu eu. Băieți buni uneori mai fac și greșeli. Acum, aici pe prima pagină, voi face un semn cu creionul în timp ce tu îmi vei promite că nu vei mai fi trimis la mine anul acesta. Voi șterge episodul de astăzi și nimeni nu va știi vreodată de această întâmplare.

Aceasta este o lecție de iertare, a căilor lui Dumnezeu și a uitării a ceea ce băiatul nu va uita niciodată și care a făcut adevărate minuni pentru el.  Am putea noi oare să facem la fel? Aceasta este iertarea lui Dumnezeu. Este un mod foarte minunat de iertare. Dumnezeu ne iartă încă înainte ca noi să o cerem fiindcă știe dinainte ceea ce dorim de la el. Amin.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}