Joi din săptămâna 1 din Postul Mare

joi, 10 martie 2022

Joi din săptămâna 1 din Postul Mare

Sf. Simpliciu, pp.

Culoare:  violet
Psaltire
:   I

Liturghie proprie,
prefaţa pentru Postul Mare (I, II, III sau IV)

Est 4,17k.17l-m.17r-t
Ps 137
Mt 7,7-12

Ant. la intrare            Cf. Ps 5,2-3

Pleacă-ţi urechea la cuvintele mele, Doamne, înţelege plângerea mea! Ia aminte la glasul rugăciunii mele, Regele meu şi Dumnezeul meu!

Rugăciunea Zilei

Dă-ne, te rugăm, Doamne, gânduri şi hotărâri sfinte şi ajută-ne să le înfăptuim, pentru ca noi, care nu putem să avem viaţă fără tine, să fim în stare să trăim după voinţa ta. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

LECTURA I

Nu am alt ajutor decât pe tine, Doamne.

Citire din cartea Esterei 4,17k.17l-m.17r-t
În zilele acelea, regina Estera şi-a căutat scăparea la Domnul, fiind cuprinsă de agonia morţii. Şi-a scos hainele ei de cinste, şi-a îmbrăcat haine de strâmtorare şi plâns, iar în locul miresmelor de măreţie şi-a presărat cenuşă şi gunoi, trupul şi l-a umilit foarte mult, iar orice loc al bucuriei l-a umplut cu şuviţe din părul ei şi l-a rugat pe Domnul Dumnezeul lui Israel, zicând: 17l “Domnul meu şi regele nostru, tu eşti unic; Ajută-mă pe mine, care sunt singură şi nu am pe nimeni să mă ajute în afară de tine! Căci pericolul meu este lângă mine. 17m Am auzit de când m-am născut în tribul părinţilor mei că tu, Doamne, l-ai luat pe Israel dintre toate popoarele şi pe părinţii noştri, dintre toţi strămoşii lor, spre moştenire veşnică, şi le-ai făcut tot ceea ce le-ai spus. 17r Aminteşte-ţi, Doamne, fă-te cunoscut în timpul suferinţei noastre şi dă-mi curaj, rege al dumnezeilor şi stăpân al tuturor puterilor! 17s Pune cuvânt potrivit în gura mea înaintea acestui leu şi schimbă inima lui spre ură faţă de prigonitorul nostru, spre pieirea lui şi a celor de aceeaşi gândire cu el! 17t Pe noi scapă-ne din mâna lui şi ajută-mă pe mine, care sunt singură şi nu am pe nimeni în afară de tine, Doamne!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 137(138),1-2a.2bc-3.7c-8 (R.: 3a)
R.: În ziua în care te-am chemat, m-ai ascultat, Doamne.

1 Te laud, Doamne, din toată inima,
pentru că ai ascultat cuvintele gurii mele.
Îţi cânt înaintea îngerilor.
2a Mă prostern spre templul tău cel sfânt. R.

2bc Laud numele tău pentru îndurarea şi adevărul tău,
căci ţi s-a mărit faima prin împlinirea cuvintelor tale.
3 În ziua în care te-am chemat, m-ai ascultat,
m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. R.

7c Dreapta ta mă mântuieşte.
8 Domnul va duce la bun sfârşit ceea ce a început pentru mine.
Doamne, bunătatea ta este veşnică.
Nu părăsi, Doamne, lucrarea mâinilor tale! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE                Ps 50(51),12a.14a

Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, dă-mi înapoi bucuria mântuirii tale!

EVANGHELIA

Oricine cere, primeşte.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 7,7-12
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: “Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide! 8 Căci oricine cere primeşte; cine caută găseşte; iar celui care bate i se va deschide. 9 Care om dintre voi, dacă fiul îi va cere pâine, îi va da o piatră? 10 Sau, dacă va cere un peşte, îi va da un şarpe? 11 Aşadar, dacă voi, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor care i le cer? 12 Deci tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei, căci aceasta este Legea şi Profeţii”.

Cuvântul Domnului

Rugăciunea credincioși

Fraților preaiubiți, Isus în textul evangheliei de astăzi ne-a încurajat să ne rugăm cu încredere în toate circumstanțele în care ne aflăm. Să spunem împreună:

R: Ascultă-ne Doamne!

  • Ne rugăm pentru cei care simt că rugăciunea lor e inutilă, ca Duhul Sfânt să stârnească în ei un simț reînnoit al încrederii și credinței în Tatăl ceresc. R.
  • Ne rugăm pentru cei care își găsesc plăcerea în rugăciune, ca ei să fie capabili să îi învețe pe ceilalți frumusețea, bunătatea și bucuria rugăciunii. R.
  • Ne rugăm pentru cei care se află în situații disperate sau imposibile, ca ei să nu dispere, ci să își găsească speranța în rugăciune după cum a făcut și regina Estera cu mult timp în urmă. R.
  • Ne rugăm pentru cei care trăiesc cu experiența abuzurilor în viața lor, ca noi să facem reparație pentru astfel de fapte rele în această pocăință a noastră de Post Mare. R.
  • Ne rugăm ca războiul din Ucraina să ajungă la un sfârșit, răniți să fie vindecați, refugiați să se întoarcă la casele lor, iar cei morți să primească viața veșnică. R.
  • Ne rugăm pentru toți credincioși noștri răposați, ca ei să se odihnească în pace. R.

Dumnezeule atotputernic și sfânt, dă-ne te rugăm un duh de recunoștință și fă-ne să recunoaște și să avem parte de experiența iubiri tale veșnice care niciodată nu ne abandonează. Prin Cristos Domnul nostru. Amin

Asupra Darurilor
Ascultă-i cu bunătate, Doamne, pe cei ce te imploră şi, primind darurile şi rugăciunile poporului tău, întoarce spre tine inimile noastre, ale tuturora. Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtășanie            Mt 7,8

„Oricine cere, primeşte; cine caută, găseşte; iar celui care bate, i se va deschide”.

După Împărtășanie

Te rugăm, Doamne, Dumnezeul nostru, care ne-ai dat preasfintele taine pentru a ne întări pe calea convertirii, fă ca ele să ne fie spre tămăduire pentru viaţa aceasta şi pentru cea viitoare. Prin Cristos, Domnul nostru.

Joi din săptămâna 1 din Postul Mare – 3

Mt 7,7-12

Puterea rugăciunii

Un agnostic, în timp ce traversa oceanul Atlantic pe un vas de croazieră a auzit la un moment dat un anunț din partea căpitanului precum că o slujbă religioasă avea să aibă loc în scurt timp. El a văzut foarte mulți pasageri care se îndreptau acolo așa că s-a decis să se ducă și el fiind curios de ce avea de spus pastorul.

Agnosticul a pus două portocale în buzunarul său după care s-a pornit la drum se locul unde avea să aibă loc această slujbă religioasă. Pe drumul său a trecut pe lângă o bătrânică ce stătea pe un scăunel profund adormită. Mâinile ei erau deschise. Cu gândul de a se amuza puțin, agnosticul a scos cele două portocale din buzunarul său și le-a pus în mâinile bătrânei. După slujbă el a văzut-o pe bătrânică extrem de fericită în timp ce mânca una din ele.  Se pare că te bucuri de acea portocală, i-a spus el zâmbind. Da, domnule, i-a răspuns ea. Tatăl meu este foarte bun cu mine. Tatăl tău cu siguranță nu poate fi încă în viață. Mărire ție Doamne,  a răspuns ea. E chiar extrem de viu. Ce vrei să spui prin asta, s-a mirat agnosticul. Și a început să explice, Îți voi spune domnule. Eu aveam rău de mare timp de câteva zile. Și tot îl rugam pe Dumnezeu să îmi trimită o portocală. Cred că am adormit în timp ce mă tot rugam. Când m-am trezit, am descoperit faptul că el nu mi-a trimis doar o singură portocală ci două! Agnosticul rămăsese fără cuvinte. Mai târziu s-a convertit la Cristos. Da, rugați-vă lui Dumnezeu căci voința sa vă va aduce răspunsul mult așteptat.

În textul evangheliei de astăzi, Isus îi învață pe discipoli săi să se roage cu încredere și umilință fiindcă Tatăl ceresc în bunătatea sa întotdeauna va răspunde rugăciunilor. A te ruga cu încredere și umilință e ceea ce ne recomandă Isus astăzi și nouă. Încrezători, fiindcă știm că Dumnezeu ne aude și că dorește tot ce e mai bun pentru noi. Umili fiindcă suntem convinși că totul depinde de harul și acțiunile sale. Cineva a spus la un moment dat că, dorințele noastre de a ne apropia de Dumnezeu, în rugăciune, izvorăsc din harul său ce lucrează în inimile noastre.  Dacă aceasta e adevărat atunci de ce eșuăm în a persevera în rugăciune? Probabil că în adâncul nostru nu suntem convinși de efectivitatea puterii rugăciunii sau probabil că credem că putem realiza orice prin propriile noastre eforturi și acțiuni.

Tatăl nostru iubitor niciodată nu ne refuză rugăciunile. Ba chiar ne dă mai mult decât cerem. Însă Tatăl nostru ceresc ascultă și răspunde tuturor rugăciunilor nu în modul în care credem noi. El răspunde și le ascultă în propriul său mod, cu înțelepciune și iubire, în proprii săi termeni, din moment ce știe ce e mai bine pentru noi. Astfel, provocarea noastră de astăzi e aceea de a cere, de a căuta și de a bate, motivații fiind de credința noastră în bunătatea și atenția Tatălui față de nevoile și dorințele noastre adevărate.

Ne rugăm pentru că suntem atât de conștienți că suntem greșitori, că avem atât de mare nevoie de harul său, atât de împovărați încât adeseori mergem la Dumnezeu pentru a-i cere ajutorul.

Ne rugăm și îi cerem lui Dumnezeu să ne acorde nevoile. Iar asta fiindcă Domnul rugăciunii însuși, a inclus în rugăciunea sa, cererea de a ne da pâinea noastră cea de toate zilele. De aceea, ori de câte ori ne rugăm pentru propriile noastre nevoii, adesea preferăm să dictăm subiectul rugăciunii noastre, din  moment ce suntem persoane unice cu nevoii speciale, de sănătate, curaj, pace în suflet și iertare. Cineva spusese că rugăciunea de cerere are un loc special, mai ales în aceste momente în care ne simțim copleșiți de tot materialismul din jurul nostru. Adesea avem de-a face cu o multitudine de nevoi, atât cele ale noastre cât și cele ale prietenilor și rudelor noastre. Aceste rugăciuni de cerere ar putea fi comune, sau particulare și care reușesc să ne ducă spre un nivel mai profund al creșterii spirituale.

Isus ne încurajează să fim persistenți și să perseverăm în rugăciune zi de zi. E adevărat că majoritatea dintre noi deja au propriile momente din fiecare zi în care se roagă precum rugăciunea de dimineață, de seară, înainte și după mese. Însă suntem chemați să ne rugăm continuu, nu neapărat prin cuvinte ci prin menținerea continuă a unei atmosfere de rugăciune. Amin

Alte teme de predici sau cateheze

  1. Rugăciunea de cerere.
  2. Copii unui Dumnezeu iubitor.
  3. Perseverența în rugăciune.
  4. În momentele dificile: Dumnezeu pe primul loc.
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?