Joia Sfântă (Cina Domnului)

Ex 12,1-8.11-14
1Cor 11,23-26
In 13,1-15

Viața în Palestina, de pe timpul lui Cristos, era una foarte dură. Principalul mijloc de transport erau picioarele. Oameni parcurgeau distanțe foarte lungi, pe drumuri dure, pline de praf și neprimitoare, din Galileea până în Ierusalim de exemplu. Călători adesea ajungeau la destinații cu picioare inflamate și nespus de dureroase. Ca semn de ospitalitate, gazda avea grijă ca oaspeți să primească o baie caldă la picioare și un masaj, ca modalitate de a le atenua durerea și inflamațiile. Slujitori casei ori sclavii erau cei care făceau de obicei aceasta.

Această slujire a băii și a liniștirii picioarelor obosite erau realizate și de către casele de odihnă ori hanurile ce se găseau în anumite locuri strategice de-a lungul drumurilor principale ori străzilor mai importante. Călători ce se aflau pe acele drumuri, puteau intra în aceste case de odihnă pentru a cere această baie a picioarelor dar și mâncare. Astfel energia lor era restaurată și deveneau iarăși capabili să își continue și să își termine lunga călătorie. Acesta este modul în care toate aceste case de odihnă, de-a lungul drumurilor, și-au căpătat numele de restaurante, fiindcă reda energia călătorilor obosiți și extenuați ce călătoreau pe drumuri. Acesta este modul în care discipoli lui Isus au înțeles această spălare a picioarelor, în lumina acestui fundal cultural.

În pregătirea noastră pentru celebrarea glorioasei înviere a Domnului nostru Isus Cristos în ziua de Paște, astăzi, celebrăm mai întâi, ultima cină a Domnului Nostru, în această zi de Joia Sfântă. Această sărbătorea comemorează în mod solemn și instituirea sfintei Euharistii și a ordinelor sfinte, dar și spălarea picioarelor apostolilor. Spălarea picioarelor, a fost privită, timp de multe secole tot ca un sacrament, sacrament ce era numit ca Sacramentul Slujirii.

Cina Domnului este numele pe care l-au folosit unii părinți ai Bisericii, nume care este folosit și întâlnit și la unele bisericii protestante, nume dat mesei euharistice instituite de Isus Cristos la ultima sa cină. În cadrul Noului Testament, la un moment dat, în prima scrisoare a sfântului apostol Paul către Corinteni, putem vedea că Cina Domnului includea atât jertfa Euharistică cât și agapa, comuniunea ori masa fraternă ce urma după aceea. Bisericile Catolice din est o mai numesc și ca Cina Mistică care tradus ar însemna să îți amintești de natura ei sacramentală, din moment ce mysterion înseamnă sacrament.

În continuare vă invit să vorbim mai multe despre aceste Sacrament al Slujiri. Episcopul Fulton Sheen a spus la un moment dat că, În noaptea ultimei cine, apostoli se certau asupra cine va ocupa locul dintâi la masă, dintre ei. Domnul nostru binecuvântat atunci s-a aplecat în genunchi, le-a spălat picioarele după care le-a șters cu un prosop. Cât de puțini sunt cei care se luptă pentru prosop.

Aceste cuvinte ale episcopului Fulton Sheen sunt atât de adevărate și în ziua de astăzi, pe cât de adevărate au fost acum 50-60 de ani când au fost scrise. Acest prosop care semnifică slujirea proprie, a celorlalți, este ceva ce ființele umane nu doresc de obicei. Însă Isus le-a spus apostolilor săi dar și nouă, în textul evangheliei de astăzi, că dacă eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceți așa cum v-am făcut eu”, un sfat foarte bun pe care ni-l dă Isus astăzi tuturor, atât un sfat cât și o foarte bună învățătură spirituală.

Un preot pe nume Raymond Suriani a spus la un moment dat într-o omilie de-a sa că acum, ceea ce e extrem de important pentru noi e de a ținem minte despre ce anume de fapt e această celebrare a acestei Joii Sfânte, a ultimei cine a Domnului, că acest act de slujire pe care l-a făcut Isus, că această spălare a picioarelor apostolilor săi, a avut loc imediat după masă, după momentul în care Cristos a instituit sfânta Euharistie. Acest fapt ne dă tiparul, modelul pe care Cristos dorește ca și noi să îl urmăm în cadrul vieților noastre de fiecare zi adică Euharistia, apoi slujirea, aspecte care cel mai adesea sunt rupte una de cealaltă în biserica din zilele noastre, contemporană.

Din păcate, încă există unii creștini, catolici care săvârșesc fapte de caritate la un nivel normal, dar care nu vin mai niciodată la sfintele Liturghii. Unii creștini care sunt extrem de fideli în a fi prezenți la sfintele Liturghii dar care săvârșesc extrem de rar fapte de caritate. Conform acestui model pe care ni l-a trasat Cristos pentru noi în această Joie Sfântă, aceste abordări sunt complet greșite. De exemplu, creștinii catolici care săvârșesc lucruri bune, fapte bune dar care eșuează în a veni la sfânta Liturghie au, cel mult, să spunem o caritate trucată. Ca această caritate să devină una așa cum trebuie, ea va trebui să fie împreună, să fie împuternicită și energizată de primirea cu vrednicie a preasfintei Împărtășanii, a sfintei Euharistii. Iar acei creștini catolici care vin la sfintele Liturghii dar care nu au deloc timp pentru cei din jurul lor, din parohia lor, ori frați și surorile din comunitatea lor nu fac nimic altceva decât de irosească harul pe care îl primesc în preasfântul Sacrament.

Sfânta Maică Tereza de Calcuta, din câte ne amintim, participa la sfânta Liturghie, se ruga înaintea preasfântului Sacrament în fiecare dimineață iar abia după acea ieșea afară pentru a-i sluji pe frați și surorile ei de pe străzile Calcutei. Caritatea ei era una puternică și extrem de eficientă fiindcă era înrădăcinată în acest tipar, model pe care Cristos ni l-a trasat în noaptea dinaintea morții sale, adică Euharistia și apoi slujirea. Niciodată una fără cealaltă.

Referitor la acest lucru, spunea sfântul Toma de Aquino la un moment dat, referitor la acest episod al spălării picioarelor despre care am auzit în textul evangheliei de astăzi, că Spălarea credinței semnifică spălarea de orice pată. Când speli picioarele fratelui tău, în acel moment, speli, pe cât îți stă cu putință, speli cât de multe pete e cu putință. Iar acest lucru îl poți face prin trei moduri: prin iertarea rănilor, ofenselor pe care ți le-a provocat. Prin a te ruga pentru iertarea păcatului său, după cum ne spune și apostolul Iacob în scrisoarea sa. Ultimul prin a-i ierta păcatele prin autoritatea cheilor.  Ultimul dintre ele, desigur, se aplică în cazul preoților și episcopilor, fiindcă doar ei pot acorda această dezlegare în cadrul sacramentului Spovezii. Însă celelalte două, iertarea la nivel personal și rugăciunea pentru iertarea celorlalți, pot fi practicate de fiecare dintre noi, indiferent de vârstă ori de calitatea sănătății fizice.

Isus stabilește o legătură strânsă, apropiată între spălarea de către el a picioarelor discipolilor săi și discipoli spălând picioarele altora. Dacă euharistia este locul în care Domnul ne spală picioarele, atunci viața de zi cu zi este locul în care noi trebuie să spălăm picioarele altora, a celor din jurul nostru. Euharistia duce la viață după cum viața duce la Euharistie. Adevărata pietate, umilință a euharistiei duce la slujirea altora, celor din jurul nostru. Isus care a frânt pâinea Euharistică, tot el spală picioarele discipolilor săi. Tot ceea ce va trebui noi să facem e să urmăm exemplul său atât la altarul euharistic cât și la altarul vieții. Amin