Luni din săptămâna a 3-a a Paştelui
Ss. Fidel din Sigmaringen, pr. m. *; Maria a lui Cleofa şi Salomea; Egbert, călug.
Culoare: alb
Psaltire: III
Liturghie proprie,
prefaţă pentru Paşti (II, III, IV sau V)
Fap 6,8-15
Ps 118
In 6,22-29
Ant. la intrare
A înviat păstorul cel bun, care şi-a dat viaţa pentru oile sale şi a binevoit să moară pentru turma sa, aleluia!
Rugăciunea Zilei
Te rugăm, atotputernice Dumnezeule, ca, dezbrăcându-ne de omul cel vechi, cu poftele sale, să trăim viaţa cea nouă a aceluia în a cărui împărăţie ne-ai strămutat prin tămăduirea pascală. Prin Domnul nostru Isus Cristos.
LECTURA I
Nu puteau ţine piept înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea.
Citire din Faptele Apostolilor 6,8-15
În zilele acelea, Ştefan, plin de har şi de putere, săvârşea minuni şi semne mari în popor. 9 Dar s-au ridicat unii din sinagoga numită a liberţilor, a cirenenilor, a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi Asia, ca să discute cu Ştefan, 10 însă nu puteau să se opună înţelepciunii şi duhului cu care vorbea. 11 Atunci i-au pus pe nişte bărbaţi să spună: “L-am auzit pe acesta rostind cuvinte de blasfemie împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu”. 12 Au instigat poporul, pe bătrâni şi pe cărturari, s-au năpustit asupra lui, l-au prins şi l-au dus în faţa Sinedriului. 13 Apoi au pus nişte martori falşi care spuneau: “Omul acesta nu încetează de a rosti cuvinte împotriva acestui loc sfânt şi împotriva Legii. 14 Într-adevăr, l-am auzit spunând: «Acest Isus, Nazarineanul, va distruge locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a transmis Moise»”. 15 Atunci, toţi cei care şedeau în Sinedriu l-au privit fix şi au văzut faţa lui ca faţa unui înger.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 118(119),23-24.26-27.29-30 (R.: 1b)
R.: Fericiţi sunt cei care umblă în legea Domnului.
sau:
Aleluia.
23 Chiar dacă cei puternici se pun împotriva mea,
totuşi slujitorul tău meditează la hotărârile tale.
24 Mărturiile tale sunt desfătarea mea,
îndreptările tale sunt sfătuitorii mei. R.
26 Eu îţi fac cunoscute cărările mele şi tu îmi răspunzi:
învaţă-mă hotărârile tale!
27 Fă-mă să înţeleg calea orânduirilor tale
şi voi cugeta la faptele tale minunate! R.
29 Ţine departe de mine calea minciunii
şi dăruieşte-mi legea ta!
30 Am ales calea fidelităţii,
mi-am propus să urmez judecăţile tale. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 4,4b
(Aleluia) Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. (Aleluia)
EVANGHELIA
Lucraţi, nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viaţa veşnică!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 6,22-29
După ce Isus săturase cinci mii de oameni şi discipolii săi îl văzuseră mergând pe mare, mulţimea care stătea pe ţărmul celălalt al mării a văzut că nu era acolo decât o barcă mică şi că Isus nu plecase în barcă cu discipolii săi, ci numai discipolii plecaseră. 23 Alte bărci din Tiberiada au venit aproape de locul unde mâncaseră pâinea pe care o binecuvântase Domnul. 24 Aşadar, când a văzut mulţimea că nici Isus, nici discipolii lui nu sunt acolo, s-au urcat şi ei în bărci şi au venit la Cafarnaum căutându-l pe Isus. 25 Găsindu-l pe ţărmul celălalt al mării, i-au spus: “Rabbi, când ai ajuns aici?” 26 Isus a răspuns şi le-a zis: “Adevăr, adevăr vă spun: mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. 27 Lucraţi nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viaţa veşnică pe care v-o va da Fiul Omului; căci pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl cu sigiliul său”. 28 Atunci i-au zis: “Ce să facem ca să săvârşim faptele lui Dumnezeu?” 29 Isus a răspuns şi le-a zis: “Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în cel pe care l-a trimis el!”
Cuvântul Domnului
Rugăciunea credincioșilor
Fraților preaiubiți, după cum mulțimea la urmat pe Isus după ce a înmulțit pâinile, tot la fel și noi va trebui să continuăm să îl urmăm după ce vom fi hrăniți de Cuvântul și Sacramentul său. Să spunem împreună:
R. Ascultă-ne Doamne!
- Ne rugăm ca noi să putem să urmăm datoria de a lucra pentru Dumnezeu, după cum ne-a învățat Isus astăzi, să credeți în cel pe care l-a trimis El! R.
- Ne rugăm ca fiecare dintre noi să aprecieze darul Euharistiei în care ne facem părtași de Pâinea Vieții: Isus însuși. R.
- Ne rugăm ca cei care sunt persecutați pentru credința lor să rămână fermi asemenea sfântului Ștefan. R.
- Ne rugăm ca teribilele violențe, persecuții etnice, și corupția să ofere cale liberă pentru dialog, cooperare și reîntoarcerea păcii mult dorite. R.
- Ne rugăm ca sfântul Atanasiu, care a predicat divinitatea lui Cristos, și a fost exilat de nenumărate ori, să fie alături de creștini persecutați, mai ales de episcopi închiși pentru credința lor. R.
- Ne rugăm și pentru toți credincioși noștri răposați, ca ei să se odihnească în pace în casa regelui veșnic. R.
Tată ceresc, acum când ne aflăm pe drumul Fiului tău, te rugăm să ne binecuvântezi în cât mai multe moduri pentru ca să putem rămâne fideli lui, care viețuiește și domnește în toți veci vecilor. Amin
Asupra Darurilor
Ant. la Împărtășanie In 14,27
Domnul spune: „Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă; eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea”, aleluia.
După Împărtășanie
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care, prin învierea lui Cristos, ne reînnoieşti pentru viaţa veşnică, te rugăm, înmulţeşte în noi roadele tainei pascale şi revarsă în inimile noastre puterea hranei aducătoare de mântuire. Prin Cristos, Domnul nostru.
Luni din săptămâna a 3-a a Paștelui – 4
In 6,22-29
Discursul despre pâinea vieții
Profetul Isaia adresase următoarea întrebare, De ce cântăriți argint pentru ceea ce nu este pâine? De ce trudiți pentru ceea ce nu satură? (Is 55,2).
Isus, în textul evangheliei de astăzi, va enunța aceiași întrebare pe care a pus-o și profetul, în momentul în care a început să mustre mulțimile care îl căutau și îl urmau din cauza unor motive greșite. Tot ceea ce căutau ei era doar o masă gratuită. Mulțimile îl căutau fiindcă Isus le satisfăcea foamea. Cu alte cuvinte, abordarea lor era una pur materială. Dacă stăm să ne gândim mai bine e de înțeles reacția lor, mai ales că mare parte din populație încă trăiește în sărăcie iar alimentele sunt o nevoie de bază, fără mâncare nu avem cum să supraviețuim. Acesta e și motivul pentru care Isus le-a spus astăzi, Adevăr, adevăr vă spun: mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viaţa veşnică (v.26-27). Isus îi invită pe cei care îl ascultau să tindă spre alte realități mult mai înalte. El le spune să lucreze pentru hrana care va ține foamea la distanță pentru totdeauna, adică trupul și sângele Domnului, Cuvântul său și împlinirea voinței lui Dumnezeu, adică hrănirea celor înfometați, a face dreptate celui asuprit, eliberarea prizonierilor, îngrijirea bolnavilor și a celor bătrâni, salvarea copiilor nenăscuți, educarea celor tineri, adăpostirea celor fără adăpost și multe altele asemenea, însă numai după ce își vor satisface hrana fizică, a trupului. Iar asta fiindcă, după cum spune și proverbul, Nu poți lucra pe stomacul gol.
De fapt, a tinde la realități mult mai înalte, este un aspect prezent în toate religiile din lume. Suntem continuu sfătuiți să dorim și să muncim pentru lucrurile care contează cu adevărat. Până și Platon, își încuraja discipoli să iubească ideile eterne și să respingă mereu umbrele. În creștinism, aceasta o găsim în cadrul predicii de pe Munte, în care Isus le spunea celor care îl ascultau, Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate acestea vi se vor adăuga! Prin aceste cuvinte el se referă și la darurile lui Dumnezeu, în special la darurile sale spirituale. Isus însă îi pregătea pentru unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu, pentru trupul său euharistic și pentru sângele fiului său, pe care Isus deja începuse să îl reveleze lor.
Conform unui autor anume, există două tipuri de foame. Cea fizică și cea spirituală. Exemple de foame spirituală sunt, foamea de adevăr, pentru viață și pentru iubire. Doar Dumnezeu poate satisface foamea spirituală din inima și sufletul nostru. Iar asta fiindcă numai Isus ne oferă o nouă relație cu Dumnezeu, adică, O viață de iubire și slujire, și iertare a celorlalți care corespunde cu milostivirea și bunătatea lui Dumnezeu; o viață de sfințenie și curăție care corespunde cu sfințenia lui Dumnezeu; și o viață de încredere și supunere care corespunde cu înțelepciunea lui Dumnezeu.
Chiar și prepararea și pregătirea unei mese acasă, ea nu e doar pentru a satisface foamea fizică ci chiar pentru a ne hrăni și sufletul. Ori de câte ori pregătim masa și mâncăm bucatele va trebui să avem grijă să o facem într-un mod special. Va trebui să facem din asta un ritual. Desigur, înainte de a începe efectiv să mâncăm, va trebui să ne rugăm împreună pentru a-i face pe toți conștienți de sacralitatea a ceea ce suntem pe punctul să facem. Iar când mâncăm împreună noi suntem adunați ca și prieteni. Cineva spusese că ne spunem unul altuia când ne aflăm la aceiași masă că suntem legați unul de altul printr-un mister ce transcende aparențele. Chiar și când suntem departe noi tot suntem adunați fiindcă suntem o familie ori suntem prieteni.
Așa că întrebarea cu care aș dori să închei este, Ne este foame de pâinea ce vine de sus din ceruri și ne este sete de cuvintele vieții veșnice? Amin
Alte teme de predici sau cateheze
- Denaturarea adevărului.
- Ascunderea adevărului.
- Rostirea adevărului în iubire.
- Cristos ca pâine a vieții.
Luni din săptămâna a 3-a a Paştelui – 4
In 6,22-29 Discursul despre pâinea vieții Profetul Isaia adresase următoarea întrebare, De ce cântăriți argint pentru ceea ce nu este pâine? De ce trudiți pentru ceea ce nu satură? (Is
Luni din săptămâna a 3-a a Paştelui – 3
Toți cerșetori se bazează pe inima milostivă a celor care trec, care se simt mișcați în a le oferi ajutorul lor. Însă acest cerșetor particular așteaptă cu răbdare să treacă cel care îl ajută mereu, zi de zi. În fiecare zi cerșetorul...
Luni din săptămâna a 3-a a Paştelui – 2
Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. Prin acest detaliu Isus....
Luni din săptămâna a 3-a a Paştelui – 1
Isus, în textul evangheliei de astăzi, va enunța aceiași întrebare pe care a pus-o și profetul...