Marţi din săptămâna a 29-a de peste an – 1

Lc 12,35-38

Parabola servitorului fidel și vigilent

Asociația Scout, care se află și la noi în țară au un moto a lor propriu, Fi pregătit! Isus în textul evangheliei de astăzi îi îndeamnă pe proprii săi discipoli să fie vigilenți și alerți asemenea servitorului cel bun care se pregătește pentru sosirea Domnului. El compară sosirea Domnului cu un stăpân care vine târziu acasă. El așteaptă ca servitorul său cel bun să fie gata și să îi deschidă ușa la timpul potrivit.

Cu alte cuvinte, această parabolă despre stăpân și servitor ne îndeamnă la virtutea pregătirii. Adică la a fi gata să îl întâmpinăm pe Domnul nostru oricând. Această întâlnire va avea loc în momentul morții noastre, de aceea va trebui să ne gândim la propria noastră moarte mai des și să ne pregătim pentru ea în orice clipă fiindcă nu știm când va veni la noi. Martin Luther, spusese că Chiar și foarte sănătoși, noi tot ar trebui să avem în permanență moartea în fața ochilor noștri, pentru ca să nu trăim cu impresia că vom trăi veșnic pe acest pământ, ci am putea spune că noi avem un picior în aer.

În cadrul unei emisiuni televizate din altă țară, prezentatoarea emisiunii, care avea alături mai multe persoane cunoscute, vedete după le numim noi, le-a pus acestora următoarea întrebare, Ce părere au ei despre moarte și ce vor face dacă ar știi că aceasta ar fi ultima lor zi pe pământ?. Ei bine, eu unul personal nu am fost deloc mulțumit și încântat de răspunsurile pe care le-au dat ei.  Iar asta fiindcă de ce trebuie să ne pregătim doar în ultima zi a vieții noastre și de ce să nu ne pregătim mereu? Unul dintre aceste vedete spusese, Moartea este cea mai mare frică a mea. În ultima mea zi, voi conduce mașina, și o voi conduce alături de cei dragi mie. O altă vedetă a spus că Înainte să mor, mi-ar plăcea să încerc să mă îmbăt foarte tare. Nu știm niciodată când moartea va avea loc sau credem că nu va veni niciodată. Niciodată nu ar trebui să ne gândim la ea fiindcă nu vom mai reuși să apreciem și să ne trăim viața la maxim. Unii din cei întrebați au spus că ei și-ar oferi toate bunurile celor dragi și celor aflați în nevoie, să meargă la sărituri cu coarda, să călătorească în jurul lumii, să joace golf, să meargă la sky, să mănânce mâncarea pe care de obicei nu o mănâncă, să își ceartă iertare oamenilor pe care i-au ofensat și multe, multe altele.

Pentru mine, fidelitatea de care a dat dovadă slujitorul față de stăpânul din parabolă, este cea mai bună cale prin care putem fi mereu pregătiți până în ora morții noastre. De ce este fidelitatea atât de importantă? Iar asta fiindcă fidelitatea este trăsătura principală de caracter al lui Dumnezeu. El este mereu fidel față de noi. Fidelitatea este baza pentru orice relație din urmă și plină de înțeles. Ne permite să perseverăm în trăirea angajamentului nostru. Fidelitatea înseamnă, să păstrezi cuvântul dat, promisiunea și angajamentul dat indiferent de cât de greu și dificil ar deveni, asta e și ceea ce înseamnă alianță. Asta e ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi. El ne oferă harul și puterea pentru a fi fideli. El de asemenea răsplătește fidelitatea. Însă de ce fidelitatea și angajamentul sunt atât de dificile astăzi? Societatea noastră modernă pune accentul asupra libertăți în locul fidelității, o inconveniență sau o povară dusă până la urmărirea interesului propriu. Avem nevoie foarte tare de această virtute, nu doar de dragul nostru, ci și de dragul generațiilor care vor veni. Fidelitatea cere consistență, o determinare de a sta pe cale oricât de greu ar fi.

Așa că întrebarea cu care voi încheia este, Suntem noi fideli lui Dumnezeu și pregătiți pentru a-i da socoteală de ucenicia noastră? Amin