Miercuri din săptămâna a 7-a de peste an – 2

Mc 9,38-40

Puterea numelui lui Isus

Thomas Lindberg a spus la un moment dat că un semn al geloziei este atunci când îți este mai ușor să îți arăți empatia și să plângi cu cei care plâng decât să își arăți bucuria și să te bucuri cu cei care se bucură.

Invidia are loc mai ales printre membri familiei, printre colegi de muncă și cei mai buni prieteni, ba chiar și printre membri unui grup de oameni cărora le place să facă bine celorlalți. Conform unui doctor pe nume Gary Collins, există o distincție între gelozie și invidie. Invidia este aceea dorință de a avea ceva ce aparține unei alte persoane. Să nu poftești casa aproapelui tău, soția sau slujitori lui, măgarul sau boul sau orice aparține aproapelui tău. În contrast cu aceasta, gelozia este acea frică că ceva ce ne aparține va fi luat de la noi de o altă persoană. Cu toate că gelozia poate fi aplicată și la locurile noastre de muncă, sau la reputația noastră, cuvântul cel mai adesea se referă la anxietatea care vine atunci când ne este frică că afecțiunea persoanei iubite ar putea fi pierdută în fața unui rival. Ne este frică că colegi noștri sau probabil copii noștri vor fi atrași departe de noi, de o persoană care, atunci când o comparăm cu noi, pare să fie mult mai atrăgătoare, capabilă și plină de succes. Așa că întrebarea e, de câte ori am întâlnit această invidie în viața noastră de zi cu zi? Dar gelozia?

Textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi ne va vorbi despre discipoli care s-au dus la Isus pentru a-i spune să îi împiedice pe restul de la alungarea diavolilor în numele lui pentru faptul că aceștia refuzaseră să îi urmeze pe ei sau pentru faptul că nu aparținea grupului lor. Cu alte cuvinte, acesta era un străin iar ei erau geloși pe el. Însă Isus îi corectează imediat și le spune că cine nu este împotriva lui este cu el fiindcă cu toți suntem copii lui Dumnezeu. Nimeni nu poate săvârși o faptă bună fără a avea harul lui Dumnezeu și nici o faptă bună nu este lipsită de importanță în ochii lui Dumnezeu, chiar de ar fi simplu fapt de a da un pahar cu apă unei persoane însetate. Această faptă este recompensată de el.

Așa că în loc să ne concentrăm asupra modului sau de ce suntem invidioși sau de unde a început invidia, ar trebui să ne concentrăm a ceea ce poate face invidia noastră. Iar asta fiindcă problema nu este cu Domnul, problema e la noi. Prin urmare, va trebui să ne punem credința în practică, și nu doar obiectiv, care e de fapt un element dogmatic al credinței, ci și subiectiv, adică noi trebuie să trăim ceea ce proclamăm în mod personal. Fiindcă este foarte ușor să spunem da, credinței noastre în cap, când nu o vom pune niciodată în practică. De multe ori ne întrebăm de ce nu simțim prezența Duhului Sfânt lucrând la fel de eficient și la fel de efectiv în noi astăzi. În Biserică aveam toate cele șapte sacramente, cuvintele sale în toată plinătatea adevărului, cu Isus prezent în preasfântul Sacrament, și totuși, nu reușim să vedem efectele acestora în viețile noastre. De ce? Simplu. Fiindcă nu îi permitem Domnului să locuiască în noi, cu toate că avem totul în plinătatea lui.

În încheiere vă invit să nu uităm că dacă noi spunem că credem în Isus, ea va trebui spusă din adâncul inimii noastre dar mai ales trăită zi de zi prin tot ceea ce facem și spunem. Amin