Sâmbătă din octava Paștelui

sâmbătă,10 aprilie 2021

Sâmbătă din octava Paștelui

Ss. Apoloniu, pr. m.; Macarie

Culoare:   alb
Psaltire
:    I

Liturghie proprie, Gloria,
prefaţă pentru Paşti I,

Fap 4,13-21
Ps 117
Mc 16,9-15

LECTURA I

Nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit.

Citire din Faptele Apostolilor 4,13-21
În zilele acelea, văzând comandanţii, bătrânii şi cărturarii îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără învăţătură şi necunoscători, au rămas uimiţi. Îi recunoşteau că fuseseră cu Isus. 14 Dar privindu-l pe omul vindecat, care stătea în picioare împreună cu ei, nu puteau spune nimic împotrivă. 15 Atunci, poruncindu-le să iasă afară din Sinedriu, s-au sfătuit între ei, 16 spunând: “Ce să facem cu aceşti oameni? Căci le este cunoscut tuturor celor care locuiesc în Ierusalim că prin ei s-a săvârşit un semn evident şi nu-l putem nega. 17 Dar ca aceasta să nu se răspândească şi mai mult în popor, să-i ameninţăm să nu mai vorbească nimănui în numele acesta!” 18 Şi, chemându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească absolut deloc şi să nu mai înveţe în numele lui Isus. 19 Dar Petru şi Ioan, răspunzând, le-au zis: “Judecaţi voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu! 20 Căci noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit”. 21 Dar ei, ameninţându-i din nou, i-au lăsat să plece – negăsind nimic pentru ce să-i pedepsească – din cauza poporului, pentru că toţi îl glorificau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 117(118),1 şi 14-15.16ab-18.19-21 (R.: 21a)
R.: Te laud, Doamne, pentru că tu m-ai ascultat.
sau:
Aleluia.

1 Lăudaţi-l pe Domnul, pentru că este bun:
veşnică este îndurarea lui!
14 Domnul este tăria şi lauda mea:
el este mântuirea mea.
15 Strigăte de bucurie şi de biruinţă
se aud în corturile celor drepţi. R.

16ab Dreapta Domnului a făcut lucruri minunate,
dreapta Domnului m-a înălţat.
17 Nu voi muri, ci voi trăi
şi voi istorisi faptele Domnului. R.

18 Domnul m-a pedepsit, da, m-a pedepsit,
dar nu m-a lăsat pradă morţii.
19 Deschideţi-mi porţile dreptăţii,
ca să intru şi să-l laud pe Domnul! R.

20 Aceasta este poarta Domnului:
cei drepţi vor intra prin ea.
21 Te laud pentru că mi-ai răspuns
şi ai fost mântuirea mea. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE                Ps 117(118),24

(Aleluia) Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim în ea! (Aleluia)

EVANGHELIA

Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 16,9-15
După ce a înviat, în dimineaţa primei zile a săptămânii, Isus i-a apărut mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte diavoli. 10 Ea a plecat şi a povestit celor care fuseseră cu el, care acum se jeleau şi plângeau. 11 Dar ei, auzind că trăieşte şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o. 12 După acestea, a apărut altor doi dintre ei sub o altă înfăţişare, în timp ce mergeau la câmp, 13 iar ei s-au întors şi au povestit celorlalţi, însă nu i-au crezut nici pe aceştia. 14 În sfârşit, le-a apărut şi celor unsprezece pe când stăteau la masă şi i-a dojenit pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu i-au crezut pe cei care l-au văzut înviat din morţi. 15 Apoi le-a spus: “Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura!”

Cuvântul Domnului

Sâmbătă din octava Paștelui – 1

Mc 16, 9-15

Isus apare discipolilor

Un mare predicator a spus odată că O persoană poate citi întreaga Biblie, îi poate studia pe cei mai buni teologi, și poate asculta cei mai convingători predicatori fără să vină la credință.

Textul evangheliei de astăzi conține doar șapte versete însă menționează cuvântul credință de patru ori. Isus îi ceartă pe discipoli săi din cauza necredinței și inimii lor împietrite.

 Isus ne dă darul credinței de al cunoaște pe el în mod mai personal și să înțelegem misterul morții și învierii sale. Însă se numește credință ceva ce ai sau ceva ce faci? Mulți dintre noi credem că avem credință fiindcă ne-am născut din părinți catolici care au avut grijă să fim botezați când eram mici. Credința nu pare a fi dificilă fiindcă o folosim atât de des și atât de fluent. Însă încercați să vă uitați la ea și să îmi spuneți ce înseamnă. Dacă eu nu pun întrebări asupra unui răspuns de-al vostru, am putea crede că problema e clară însă dacă pun a doua sau a treia întrebare ne aflăm amândoi în dificultate. Aceasta fiindcă credința noastră este de nepătruns. Este o realitate faptul că Dumnezeu nu poate fi posesia noastră cum posedăm alte lucruri. De fapt este invers, Dumnezeu ne posedă pe noi.

Astăzi este Sâmbătă și suntem pe cale să încheiem prima săptămână a Paștelui. Vă voi cere, în continuare, să vă concentrați atenția pe misiunea pe care Cristos ne-a dat-o nouă, Bisericii sale. Isus a spus: Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura! (v15). Mai întâi ne trimite când suntem botezați, iar mai apoi când primim sacramentul mirului dar și în alte momente, de a fi cei care mearg în întreaga lume.  Ne trimite fiindcă noi nu suntem paraziți ce absorb harului ce vine de la Dumnezeu fără a avea vreun zel apostolic. Munca noastră apostolică este plata noastră pentru locul pe care îl ocupăm în lumea lui. Noi existăm pentru a evangheliza. Cineva a spus că noi ne rugăm astfel încât să putem dărui tot harul primit înapoi, sufletelor sub forma iubirii: familiei și prietenilor noștri și tuturor acelor persoane pe care Dumnezeu ni le pune în cale. Papa Benedict al XVI-lea ne oferă o direcție referitor la trimiterea în lume și la vestirea evangheliei. În omilia sa cu ocazia Încheierii anului Sfintei Euharistii a spus că Spiritualitatea euharistică trebuie să fie motorul interior al tuturor activităților noastre și nici o dihotomie nu poate fi acceptată între credință și viață în misiunea de a răspândi spiritul creștinismului în lume.

Dar mai întâi trebuie să credem pentru a putea fi martori și a transmite evanghelia altora. Există obstacole în propria noastră trăire a credinței. Una din ele poate fi mândria noastră. Asemenea apostolilor, care au acordat puțină importanță cuvintelor Mariei precum că îl văzuse pe Isus viu după moartea sa, fiindcă era doar o femeie cunoscută pentru viața ei în păcat și pe deasupra din cauza mândriei lor. Alt obstacol poate fi propria compătimire care ne închide mereu de la deschiderea credinței și prin urmare puțini ne pot atinge. În acest sens doar câteva sufletele pot ajunge la noi. Iar celălalt e faptul că caritatea noastră a slăbit gradual, fiindcă atunci când iubirea eșuează, noi devenim mai atașați de noi înșine, de propriile noastre dorințe și suntem mai puțini dispuși în a avea încredere. Inventăm scuze sau limităm ceea ce facem pentru al vesti pe Cristos celorlalți?

În încheiere, vă invit să reflectăm asupra acestor cuvinte ale Sfântului Augustin care spune că Credința înseamnă să credem ceea ce noi nu vedem și răsplata credinței este de a vedea ceea ce noi credem. Amin

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?