Is 60,1-6;
Ef 3,2-3a.5-6;
Mt 2,1-12
Într-o zi de Ianuarie 1975, un astronom amator și în același timp preot misionar, pe nume Leo Boethin, scana cerul cu telescopul său în munți Abra din ținutul Luzon, Filipine. El admira stelele, când, dintr-o dată ochi i s-au oprit asupra unei stele în creștere. Puțin timp mai târziu și-a dat seama că era o cometă pe care nimeni nu o descoperise încă. A raportat descoperirea la centrul american de astronomie și în onoarea descoperirii sale, cometa a fost numită oficial Cometa Boethin. Aceasta stea în creștere, nu numai că a adus onoare universală acestui simplu și umil misionar ci a dat și o nouă dimensiune vieții sale misionare, și anume a descoperirii și vestirii lui Dumnezeu prin minunile creației.
Astăzi, noi celebrăm o mare sărbătoare pe care calendarul bisericii o numește Epifania. În vechime, această sărbătoare era denumită Sărbătoarea celor trei regi având ca dată fixă ziua de 6 Ianuarie. Epifanie în limba greacă înseamnă manifestare. O manifestare a lui Isus Cristos însuși tuturor oamenilor și o manifestarea lui Dumnezeu tuturor oamenilor prin Isus Cristos.
Sărbătoarea de astăzi, Epifania Domnului, este sărbătoarea ce încheie timpul Crăciunului, timp în care invitația pe care am primit-o a fost aceea de a ne bucura de naşterea lui Cristos. Încheierea timpului Crăciunului nu înseamnă însă nicidecum sfârşitul bucuriei. Acest lucru îl dovedeşte ziua de astăzi prin tematica pe care o are, căci bucuria poporului ales trebuie să devină bucuria întregului pământ. Astăzi sunt confirmate cuvintele prin care îngerii le-au vestit păstorilor în noapte sfântă a Crăciunului pace pe pământ, tuturor oamenilor de bunăvoință. Bucuria acestei vestiri o trăim astăzi când sărbătorim adorarea lui Cristos de către toate naţiunile, simbolizate de cei trei magi.
În pericopa evanghelică de astăzi, luată din Evanghelia Sfântului Apostol Matei, Dumnezeu folosește o stea foarte specială și neobișnuită, care strălucea în călătoria ei pe cer, conducându-i pe oamenii înțelepți din est tocmai până la Ierusalim. Ei au lăsat casele și securitatea materială în urmă pentru a experimenta grelele încercări ale drumului. Singura lor speranță este acea că la sfârșitul acestei căutări dificile se vor întâlni cu steaua, cu Lumina lumii care este Isus Cristos însuși.
Tot în textul evanghelic de astăzi aflăm că existau trei magi care l-au găsit pe Domnul în Betleem. Acest lucru îl deducem din faptul că Domnului i s-au prezentat trei daruri. Cu toate acestea, indiferent de numărul de magi care s-au oprit din greșeală în curtea lui Irod și care în cele din urmă au fost conduși la Betleem, de-a lungul secolelor, au existat milioane de oameni care și-au găsit calea către Cristos, urmând luminile pe care Dumnezeu le-a trimis.
De multe ori, luminile care ne conduc la Cristos strălucesc prin părinți noștri iubitori care .jpg)
ni l-au introdus pe Isus pe când eram mici. Eu personal, l-am întâlnit pe Dumnezeul Treime prin părinți mei, în momentul în care m-au învățat Semnul Sfintei Cruci. Stelele altora pot fi profesori care i-au inspirat prin cunoștințele lor de Sfântă Scriptură, prin iubirea lor de Biserică sau prin virtuțile lor eroice. Acești oameni strălucitori ne aduc pe noi mai aproape de Regele Luminii, de Isus însuși.
Noi nu aducem aur, smirnă sau tămâie lui Dumnezeu. Însă putem să ne oferim inimile, mințile, sufletele și trupurile, Lui. Aurul, smirna și tămâia au fost cele mai bune lucruri materiale pe care înțelepți călători le puteau aduce Domnului Vieții. Însă eforturile lor, prin riscarea propriilor lor vieții, prin dorința lor de a părăsi siguranța și confortul au fost cadoul care s-a dovedit a fi adevărata lor virtute și înțelepciune.
Profetul Isaia, în prima lectură a Liturghiei, descrie o uriaşă procesiune de regi, care, înconjurați de popoarele lor, se îndreaptă spre cetatea sfântă a Ierusalimului, învăluită de lumina Domnului. Or, în limbaj biblic, Ierusalimul este imaginea Bisericii. O imagine care îl făcea pe sfântul Augustin să exclame plin de entuziasm: „O, fericită Biserică! Ridică-ţi așadar ochii şi deschide-i asupra lumii, vezi acum moștenirea ta, care se întinde până la marginile lumii; vezi cum se împlinește acum ceea ce s-a spus: «I se vor închina lui toate popoarele pământului, toate popoarele îi vor sluji lui»” (En. Ps. 47,
Ghidați de lumina celor din jurul nostru, noi înșine devenim lumină pentru alții. Ne oferim mințile noastre lui Dumnezeu când susținem valoarea vieții, făcând cunoscută valoarea umanității pentru a putea distinge corectul binele de rău. Ne dăruim inimile lui Dumnezeu când iubim cu răbdare, cu profunzime și cu fermitate. Ne oferim sufletele lui Dumnezeu când ne rugăm cu intensitate, când acționam cu caritate, când ne împotrivim nedreptății, când rămânem bucuroși atât în momentele bune cât și în cele mai puțin bune. Ne oferim trupurile lui Dumnezeu când respectăm trupurile altora, prin a lega rănile celor răniți, prin a-i hrăni pe cei flămânzi, prin a-i îmbrăca pe cei goi, prin a oferi adăpost celor fără casă și prin a ne oferi propriile vieți pentru binele celorlalți.
Iubiți Credincioși, dar atitudinea noastră care este? Şi noi ştim despre venirea lui Cristos pe care am sărbătorit-o în tot acest timp al Crăciunului? Am căutat noi să-l întâlnim cu adevărat pe Cristos? A-l căuta şi a-l primi pe Cristos este un lucru care cere eforturi, renunţări; am arătat noi o astfel de disponibilitate care implică şi renunțarea la ceea ce ne împiedică să-l primim pe Cristos? Sau nu cumva am preferat comoditatea vieții noastre păcătoase? Nu cumva am preferat ignoranța, în locul invitației pe care Crăciunul ne-a adresat-o de a primi şi mărturisi bucuria venirii lui Cristos?
Am auzit odată o poveste adevărată despre un tânăr care lucra într-o fabrică de piele. Colegii lui de muncă nu erau catolici, iar într-o vineri el a adus ouă, pește și sandwich-uri la prânz. Ei l-au poreclit mâncătorul de pește și l-au tachinat prin a-și afișa în față propriile sandwich-uri cu carne. Desigur, totul era doar o glumă nevinovată, însă exita un om ale cărui remarci erau serioase.
.jpg)
Câțiva ani mai târziu, muncitorul de piele și-a întâlnit vechea cunoștiință în timp ce aceasta părăsea o Biserică Catolică îmbrăcat fiind ca un preot catolic. Cei doi s-au recunoscut unul pe celălalt și au început să își depăneze vechile amintiri de pe când lucrau împreună.
Într-un final preotul a spus: a fost exemplul tău bun, cel care mi-a stârnit interesul în privința Catolicismului. Am crezut că dacă un om poate primi batjocurile unei mulțimi și încă să rămână mândru de crendința sa, înseamnă că trebuie să fie ceva minunat la acea credință. Aceasta ma provocat să cercetez mai multe despre această biserică. Astăzi, mi-am celebrat prima mea sfântă Liturghie.
Aceasta este provocarea noastră de astăzi. Epifania înseamnă că noi trebuie să îl manifestăm pe Cristos oamenilor, să evanghelizăm prin propriul nostru bun exemplu și să trăim valorile creștine chiar și într-un mediu foarte ostil. Amin
