Mt 28, 8-15

Învierea lui Isus: Mărturia paznicului

Jerald Jellison spunea că Fiecare dintre noi spune o minciună de cel puțin 50 de ori pe zi. El spune, că mințim asupra vârstei noastre, asupra venitului și a realizărilor noastre. Ne folosim de minciuni pentru a scăpa de situații jenante. Un motiv foarte des întâlnit pentru aceste micuțe minciuni, e că nu vrem să îl rănim pe celălalt. Și totuși, făcând acestea, de fapt ne protejam pe noi înșine. Cele mai întâlnite minciuni, conform acestui autor sunt: Nu mă simțeam bine, Nu am vrut să te rănesc, doar glumeam, voiam doar să te ajut.

Paștele Domnului Înviat e atât de important pentru Biserică încât Biserica îl celebrează timp de o săptămână. Noi numim această săptămână Octava Pascală. Cuvântul octavă înseamnă o perioadă de opt zile care începe cu Duminica Paștelui și ține până în Duminica următoare. De fapt, fiecare Duminică este o rememorare a Paștelui. Fiindcă Duminica este Ziua Domnului. Este ziua în care Domnul a înviat din mormânt.

Evanghelia din această zi, ne vorbește despre mărturia învierii lui Isus dată de două grupuri diferite: grupul de femei și grupul de paznici. Să ne îndreptăm privirea asupra părții a doua a evangheliei, care ne vorbește despre înșelăciune, dezamăgire și minciună. Paznici sunt mituiți de către Marele Preot să spună o minciună despre învierea lui Isus. Lor li s-a promis că dacă procuratorul va ancheta problema, ei ar fi inventat o poveste prin care să spună că discipoli au fost cei care au furat trupul lui Isus în timp ce ei dormeau. Găsim o contradicție în ceea ce ei trebuia să spună oamenilor și funcționarilor și anume de unde știau ei că discipoli au furat trupul lui Isus dacă ei dormeau în timp ce s-a întâmplat aceasta? Astfel, acest reprezentant oficial al  lui Dumnezeu (Marele Preot) e forțat să spună o minciună și să mituiască paznici pentru a-și putea acoperi fapta, uciderea lui Isus. Si totuși, ei tot se văd ca oameni drepți.

Imagini pentru resurrection of christ guardsMinciuna pare să fie un mod de viață pentru mulți dintre noi. Mințim instantaneu. O statistică spune că oamenii mint în procent de 91% cu privire la probleme pe care ei le consideră banale iar 36% despre lucruri importante; 86% își mint în mod regular părinți, 75% prieteni, 73% veri și 69% parteneri de viață.

Pe de altă parte, prima parte a evangheliei e opusul minciunii și înșelăciunii. Aici putem observa femei simple ale căror inimă tresaltă de bucurie la aflarea veștii că preaiubitul lor Domn este iarăși viu. Ele sunt nerăbdătoare să împărtășească această veste. Aceste femei l-au urmat pe Isus din Galileea până sub cruce, având grijă de nevoile sale și fiind credincioase în a fi cu el până la ultima sa respirație. Brusca lor întâlnire cu Isus înviat este o scenă plină de pace și radiază de bucurie.

Cardinalul Joseph Ratzinger (acum papa emerit Benedict al XVI-lea) în cartea sa Sarea Pământului (p27), spune Credința dăruiește bucurie. Când Dumnezeu nu se află acolo, lumea devine dezolată și totul devine plictisitor și total nesatisfăcător. Este ușor să vedem astăzi cum o lume golită de Dumnezeu se consumă pe sine însăși tot mai mult, din moment ce a devenit o lume cu totul lipsită de bucurie. Marea bucurie vine din faptul că acolo se află această mare iubire și că ea este mesajul esențial al credinței. Tu ești iubit neîncetat.

În săptămâna care urmează să observăm diferitele moduri în care Cristos Înviat ne apare nouă. Să îl căutăm pe Cristos în viața noastră de zi cu zi. Poate îl găsim în toate acele persoane pe care le întâlnim și care se află în nevoie într-o oarecare măsură. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05, 06, 07,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?