In 6, 30-35
Discursul despre pâinea vieții
Napoleon Bonaparte era un artist al războiului iar lunga sa succesiune de victorii avea să uimească lumea întreagă. Într-o zi uni din generali săi discutau și comparau marile bătălii ale maestrului lor, iar unul dintre ei a îndrăznit să îl întrebe care a fost cea mai fericită zi a vieții sale. Ei se întrebau dacă se gândea la podul de la Lodi sau probabil la scena triumfului său anterior cu armata Italiei, un general tânăr de 26 de ani smulgând Lombardia de la Austrieci. Sau mult mai probabil la gloriosul soare al Austerlitz-ului, zguduitoarea victorie care l-a făcut stăpânul Europei.
Napoleon s-a uitat gânditor: Ah, cea mai fericită zi din viața mea? A fost ziua primei mele împărtășanii. Fiindcă eram aproape de Dumnezeu, atunci.
Evreii mereu au considerat mana din deșert ca fiind pâinea lui Dumnezeu. Exista, de asemenea și o puternică concepție rabinică precum că atunci când va veni Mesia, acesta va da mană din cer. Isus spune că el este Mesia iar lideri evreilor, în pasajul evangheliei de astăzi, cer ca Isus să le de-a mană din cer ca dovadă a revendicării sale ca fiind Mesia. Isus răspunde prin a le spune că nu Moise a fost cel care a dat mană din cer, ci Dumnezeu. Iar mana dată lui Moise și poporului nu a fost adevărata pâine din cer, ci doar un simbol al pâinii ce va veni. Isus se introduce pe el însuși ca pâinea vieții. Că oricine vine la el nu-i va fi foame niciodată și oricine crede în el nu va înseta niciodată. El este cel care poate satisface pe deplin adânca noastră dorință pentru mai mult, pentru mai mult decât ne poate oferi nouă lumea. Pâinea pe care Isus o oferă este nimeni alta decât însăși viața lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata pâine care poate satisface cu adevărat foamea din inimile noastre.
Un preot misionar mărturisea odată că, Într-o zi când se afla într-un oraș de pe teritoriul misiunii, a fost invitat să țină o liturghie, pe la orele 7 dimineața, într-o zi de Duminică, cu ocazia încheieri anului școlar, într-o sală de gimnastică. A fost surprins să vadă un lung șir de oameni în spatele sălii. Se gândea că participau și ei la Liturghie. La un moment dat devenise un pic emoționat văzând toți acei oameni care participă la Liturghie atât de dimineață. A început să îi mulțumească lui Dumnezeu fiindcă cu toate că era un pic prea devreme, atât de mulți oameni erau dornici să participe. Doar ca să afle, după Liturghie, că acei oameni care erau în linie în spatele sălii, erau doar pentru a cumpăra un tichet la loto, fiindcă în acea zi se extrăgea un premiu foarte mare.
S-a simțit un pic trist, mărturisește preotul, fiindcă nu erau acolo pentru pâinea vieții care este Isus ci doar pentru pâine.
Cu ce fel de pâine îi hrănim pe copii noștri? În multe case, cea mai accesibilă pâine este cea care vine de la televizor. Iată o traducere modernă a psalmului 23, spunea că: Televizorul este păstorul meu, nu-l voi avea. Mă face să stau pe canapea; mă îndepărtează de credință, îmi distruge sufletul. Mă conduce pe cărarea sexului și violenței de dragul sponsorilor. Da, chiar dacă ar fi să umblu prin umbrele responsabilităților creștine, nu va fi nici o întrerupere, fiindcă Televizorul este cu mine. Îmi pregătește o publicitate pentru mine în prezența nevredniciei mele; îmi unge capul cu umanism și consumism. Lăcomia va domni, siguranța, lenevia și ignoranța vor domni în casă iar eu voi privi la Televizor pentru totdeauna.
Suntem înfometați după Dumnezeu și pentru hrana care ne dă viața veșnică? Amin.
