In 12,24-26
Isus în evanghelia de astăzi ne prezintă o analogie a vieții și a morții. Prin moartea noastră, în special a ființei noastre îngâmfate, egoiste și individualiste, se naște o viață nouă. Fiecare persoană umană este asemenea bobului de grâu ce cade în pământ și moare. Doar prin moarte viața produce mult fruct. de exemplu Isus. El a fost crucificat și a murit, iar moartea sa a produs mult fruct, precum mântuirea sau viața veșnică destinată fiecăruia dintre noi, Sacramentele, Biserica.
Această analogie a vieții și a morții este exemplificată și de către Sfântul Laurențiu, sfântul pe care îl onorăm astăzi. Sfântul Laurențiu a fost arestat în timpul persecuției lui Valerian şi a fost ucis prin ardere, la puține zile după papa Sixt al II-lea și cei patru diaconi romani, colegii săi, în anul 258. Laurențiu, care administra bunurile Bisericii, nu a găsit un mijloc mai bun de a le feri de lăcomia persecutorilor decât împărţindu-le săracilor.
În cazul nostru, nu e necesar să facem în mod literar ceea ce a făcut Sfântul Laurențiu, de a muri ca martir. Însă fiecare dintre noi are capacitatea de a face bine și de a arăta puțină bunătate unul altuia. Faptele noastre de bunătate ar putea fi nesemnificative dar, într-un final am contribuit la crearea lumii în care trăim, ca ea să fie un loc mai bun.
