Search
Close this search box.

Duminica a 24-a de peste an (A) – 2

Sir 27,33-28,9

Rom 14,7-9;

 Mt 18,21-35

Thomas Fleming, scrisese odată, într-o carte de a sa, despre tatăl său care, prin anii 1900 pe când se afla în orașul Jersey, a fost nevoit să meargă să lucreze la o școală de gramatică. A lucrat, mai întâi într-o fabrică de ceasuri deținută de o familie înstărită pe nume Blaine, care se afla chiar lângă ușa casei lor. Era plictisitor, o muncă monotonă dar se plătea cu un dolar pe zi, care era o plată foarte bună pe atunci. Tatăl său i-a spus că în fiecare dimineață ei deschid ușile iar noi intrăm înăuntru unu câte unu. În spatele biroului stă un grefier bătrân. Când ajungeai în fața biroului el te întreba: protestant sau catolic? Dacă cineva răspundea catolic, i se spunea că nu este de lucru astăzi. Dacă spuneai protestant, îți era înmânată o foaie de hârtie și ți se spunea să te prezinți la muncă într-o anumită zonă. Asemenea multor altor imigranți catolici aflați la rând, am strâns din dinți și am zis protestant fiindcă aveam neapărat nevoie de acei bani.

Familia Blaine și ceilalți asemenea lor au deținut puterea socială și politică în orașul Jersey, având la bază o politică de răzbunare împotriva catolicilor. În mod treptat, ducând o bătălie lungă și amară la urne, oameni asemenea tatălui lui Fleming și-au unit forțele cu Frank Hauge în ani 1920 pentru ca, în cele din urmă, să îi de-a jos de la putere. Un accident petrecut în anul 1929 a fost momentul cheie de înfrângere a vechilor protestanți iar mulți dintre ei au fost reduși la sărăcie, inclusiv fiul bătrânului domn Blaine.

Într-o zi, scria Fleming, în 1940 un om îmbrăcat cu pelerină înfricoșătoare și zdrențuită a venit la ușa casei lor pentru a-l vedea pe tatăl lui. Tatăl lui a coborât jos, și ținând clanța ușii în mână i-a spus, îmi pare bine să vă văd Domnule Blaine. Cu ce vă pot ajuta? Domnule Fleming, am nevoie de un loc de muncă. Nu știu dacă mă puteți ajuta. Nu știu dacă doriți să mă ajutați. Știu că familia mea nu a fost de partea dumneavoastră din punct de vedere politic.

Fleming scrie că: a fost un moment de liniște timp de câteva secunde în care îmi spuneam mie însumi că acum, ori niciodată, era momentul perfect pentru a se răzbuna. Cât de ușor ar fi putut tatăl meu să se răzbune pentru acele zile de umilință în fabrica de ceasuri prin a-l arunca afară pe acel om din casa noastră. Și chiar în acel moment….am realizat că îmi doream ca el să facă la fel. Îmi doream să savurez gustul răzbunării. Acum întreabă-l, Protestant sau catolic? Voiam să țip. În schimb vocea tatălui meu s-a auzit spunându-mi să stau liniștit și să mă calmez. Ce fel de muncă căutați domnule Blaine? Fleming continuă prin a vorbi despre promisiunea tatălui său de a-l ajuta pe acel om. El își încheie povestea cu aceste cuvinte: Domnul Blaine a dispărut în noapte. Am stat pe scări, gândindu-mă la acele linii de oameni săraci ce intrau în fabrica de ceasuri în fiecare dimineață pentru a le accepta umilința…. ei erau o parte a istoriei noastre acum…cu cinci minute de bunătate efectivă tatăl meu a vindecat vechile răni și mi-a demonstrat imensa putere a credinței sale tăcute.

O minunată poveste despre iertare, care este însăși tema pasajului evanghelic de astăzi. Aș dori să trec dincolo de această temă a nevoii noastre obișnuite de a ierta ceea ce a fost făcut la nevoia de a ierta ceea ce a fost deja făcut. Cu alte cuvinte, de a vorbi în termeni iertării păcatelor de omisiunii. După cum spunem la începutul sfintei liturghii, pentru ceea ce am făcut și pentru ceea ce nu am reușit să fac.

Pentru caritatea amânată, Doamne iartă-mă.

Pentru eroismul negat, Doamne iartă-mă.

Pentru că am văzut și nu am acționat, Doamne iartă-mă.

Omisiunea în special cea pe care o am eu în minte este omisiunea de onoare. În continuare vă voi explica aceasta printr-o altă povestioară. Nu este una clasică, însă are un punct de vedere destul de puternic.

Această povestioară face referință la un incident din timpul celui de-al doilea război mondial, unde un tânăr marinar a avut o relație cu o femeie pe care nu o mai întâlnise niciodată.

Într-o zi, tânărul era în bibliotecă și își lua o carte când a observat că erau niște notițe scrise cu pixul pe marginile ei. Aceste notițe erau atât de adânci și plăcute încât a decis atunci și acolo că va trebui să se întâlnească cu persoana care a scris acele gânduri atât de frumoase. S-a dus la bibliotecar și a luat numele femeii care scrisese acele cuvinte minunate. A doua zi după ce a scris scrisoarea sa prin care să se introducă ei, ca prieten de scris acesta a fost trimis peste mări. Însă în anul care a urmat cei doi au corespondat în mod regulat plăcându-le enorm de mult să își destăinuie cele mai profunde gânduri unul altuia. În diferite momente marinarul ceruse o poza cu corespondentul său însă niciodată nu a primit una.

În sfârșit venise momentul ca el să se întoarcă în Statele Unite. El și prietenul său de corespondență au decis să se întâlnească la ora șapte fix, iar întâlnirea a fost fixată în stația Grand Central. Cum o va recunoaște el? ea a scris înapoi că o va recunoaște după trandafirul roz pe care îl va purta la piept. Ei bine, la scurt timp după ce a intrat în stație, o frumoasă fată blondă înaltă, îmbrăcată într-o haină verde se plimba pe acolo. Aproape în mod magnetic, tânărul om singuratic s-a dus către această femeie fiind atras de vitalitatea și senzualitatea ei. Ea i-a zâmbit după care a murmurat: Mergeți în aceiași direcție ca mine, marinare? în timp ce trecea pe lângă ea. Însă vraja ei asupra lui a fost ruptă când din spatele ei o femeie purta un trandafir roz superb pe piept. Inima lui s-a scufundat fiindcă o vedea atât de clar pe cat de frumoasă era blonda. Aceasta era cam de 40 de ani, un pic rotunjoară, însă cu doi ochi strălucitori așezați pe fața ei gingașă. În timp ce blonda se îndepărta, tânărul marinar a ezitat timp de o clipă, însă și-a întors spatele la acea frumusețe și s-a îndreptat spre femeia simplă care purta trandafirul roz în piept.

Uitând-se la ea, el a realizat dezamăgirea că relația lor nu va deveni niciodată una romantică. Și totuși, pe de altă parte, el era îmbuibat de amintirea scrisorilor lor și de prospectiva de a avea cel puțin o prietenie pe viață, una a cărei inteligență, spiritualitate și spirit deșa erau cunoscute din corespondențele lor. Și astfel, tânărul marinar s-a introdus pe sine și i-a sugerat să meargă împreună la cină.  Însă femeia doar i-a zâmbit cu mult amuzament și i-a spus, Nu știu despre ce este vorba aici, însă femeia blondă îmbrăcată în haină verde care tocmai a trecut pe lângă tine m-a implorat să port acest trandafir roz pe haina mea. Ea mi-a spus că dacă urmează să mă inviți la cină, să îți spun că ea te așteaptă în restaurantul de peste drum. Ea a zis ca era un fel de test.

Pentru onoarea pe care nu am ținut-o, Iartă-mă Doamne.

Pentru distracțiile înrădăcinate în egoism, Iartă-mă Doamne.

Pentru îmbrățișarea strălucirii în locul substanței, Iartă-mă Doamne.

Și un ultim lucru asupra metodei de a ierta ne este arătată de următoarea poveste.

Poate vă amintiți, uni dintre voi de povestea bunicii care la celebrarea aniversării nunții ei de aur și-a dezvăluit secretul căsnicii lungi și fericite. În ziua nunții mele, am decis să fac o listă cu 10 greșeli ale soțului meu, spunea bunica, pe care de dragul căsniciei le voi trece cu vedere. Un oaspete a întrebat-o pe femeie care sunt acele greșeli pe care le-a ales pentru a le trece cu vederea? Bunica a spus, sincer să vă spun niciodată nu am reușit să întocmesc acea listă. Însă ori de câte ori soțul meu făcea ceva ce mă scotea din minți, îmi spuneam mie-mi însămi, norocul lui ca este una din cele zece.

Sunt unele din aceste lucruri pe care suntem nevoiți să le iertăm din cele zece?

Când a fost ultima dată când ai fost nevoit să ierți? Ai fost capabil să ierți și să uiți? Sau ai iertat, și ți-ai spus ție însuți, Nu voi uita niciodată. Dacă acesta este cazul, înseamnă că nu ai iertat cu adevărat în inima ta.

Buddy Hackett a spus odată: nu purta ranchiună. În timp ce tu porți ranchiuna, cealaltă persoană se află acolo afară, dansează și se distrează.

Iertați și uitați. Eliberați-vă. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05, 06,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?