Duminica a 33-a de peste an (A) – 1

Prov 31,10-13.19-20.30-31

1Tes 5,1-6;

 Mt 25,14-30

Odată un om s-a supărat foarte tare pe Dumnezeu. Doamne, a spus el, M-am tot rugat zilnic timp de trei ani ca eu să câștig la loto. Tu ne-ai spus să cerem și vom primi. Cum se face că eu niciodată nu am primit în acești trei ani ceea ce am tot cerut? Apoi, omul a auzit vocea lui Dumnezeu, tare și clar: Dragul meu fiu, a spus Dumnezeu, Te rog să îmi faci o favoare, și du-te și cumpără un bilet la loto. Această povestioară nu are menirea de a fi o publicitate la jocurile de noroc, ci mai degrabă, de a ilustra zicala: Dacă dorești să câștigi, trebuie să și joci.

Oameni, în general sunt împărțiți în două mari categorii, prima este formată din cei care sunt gata oricând să își asume riscuri iar a doua de cei care sunt mereu grijulii. Problema cu cei care sunt mereu grijulii este că ei ar putea arăta în fața altora ca niște persoane cu foarte puțin de lucruri de arătat, cu foarte puține lucruri dobândite în timpul vieții pe Imagini pentru three talentscare au trăit-o. Isus ne avertizează în această privință textul parabolei din evanghelia de astăzi, în parabola talanților. Această parabolă este o poveste despre un om de afaceri care pleacă din oraș, motiv pentru care își încredințează bani muncitorilor săi. Negustori bogați sau oameni de afaceri, cum sunt cunoscuți astăzi, adesea sunt nevoiți să călătorească în afară și își lasă afacerile în mâinile altora, pentru a avea grijă de ele în timpul în care ei sunt plecați. De ce oare ne-a spus Isus această poveste? Cel mai important e faptul că Isus vrea să ne vorbească despre modul în care Dumnezeu se va ocupa de noi, servitori săi.

Parabola vorbește în primul rând, despre încrederea stăpânului în servitorii săi. În timp ce el pleacă departe, își încredințează bani lor, pentru a-i folosi așa cum doresc ei, așa cum consideră ei că e mai bine. Din moment ce nu exista nici o obligație în privința folosirii banilor, atunci era destul de evident faptul că acesta nu era nimic altceva decât un test din partea stăpânului, pentru a vedea dacă se poate baza pe servitorii săi, dacă erau de încredere și harnici în folosirea banilor ce le-au fost încredințați lor. Pentru ca la final, stăpânul să îi recompenseze pe cei care sunt harnici și credincioși, pedepsindu-i în schimb pe cei care stau în așteptare și care nu fac nimic cu bani lui.

În al doilea rând, esența parabolei pare să fie în concepția servitorului de responsabilitate. Fiecare servitor, căruia stăpânul i-a încredințat bani a fost credincios până la un anumit punct. Servitorul care a îngropat bani stăpânului a fost cel iresponsabil. Unul poate îngropa semințe în pământ și să se aștepte ca ele să devină productive fiindcă se supune legii naturale a lucrurilor. Monedele, în schimb, nu se supun legilor naturale ale lucrurilor. Ele se supun legilor economice și devin productive atunci când sunt puse în circulație. Stăpânul așteaptă ca servitori săi să fie productivi în ceea ce privea folosirea banilor lui.

Noi suntem acei servitori ai lui Dumnezeu și tot noi suntem responsabili față de el pentru modul în care folosim abilitățile pe care ni le-a oferit el. Cum folosim abilitățile în îmbogățirea și în ajutorul pe care îl dăm altora este modul în care ducem la îndeplinire porunca lui Cristos de a-i iubi pe ceilalți așa cum ne iubim pe noi înșine. În mod natural, Dumnezeu dă fiecăruia dintre noi, ne echipează pe fiecare cu talente, abilități și aptitudini unice. Nici o persoană nu va fi exact la fel cu alta sau să exceleze în toate disciplinele. Toate operațiile estetice, dietele, programele de antrenament, steroizi, machiajele, din lume nu pot să schimbe acest fapt.  Fericirea constă nu în a ne schimba înfățișarea fizică sau în a fi asemenea celuilalt, ci în realizarea talentelor și a darurilor primite de la Dumnezeu printr-o viață virtuoasă și generoasă. Recunoscând și acceptând planul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, este esențial pentru fericirea noastră. C.S. Lewis a scris în cartea sa Problema durerii, că Atunci când dorim să devenim orice altceva decât ceea ce a dorit Dumnezeu să fim, vom fi nevoiți să așteptăm, ceea de nu ne va face fericiți niciodată.

Prin urmare, parabola de astăzi trezește la realitate sensul nostru de responsabilitate. Responsabilitatea înseamnă a răspunde cu abilitate. Să descoperim darul abilităților cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Să nu ne fie frică să răspundem chemării la slujirea la care ne invită să  o facem. Suntem înzestrați cu haruri speciale, pentru a acționa în conformitate și plini de credință cu datoriile noastre din această lume. Întrebarea este: folosim noi, oare, cum trebuie darurile pe care ni le-a încredințat Dumnezeu, precum sănătatea, inteligența, credința, abilitățile, timpul, talentul și comoara? Când ne plângem că nimic nu sa întâmplat sau că nimic nu s-a schimbat, este foarte posibil ca noi să fim cauza, că noi nu am folosit mijloacele ce ne stau la dispoziție? Însă mari teologi ne reamintesc că talentele noastre cele mai prețioase  sunt virtuțile supranaturale a credinței, speranței și iubirii pe care Dumnezeu ni le-a pus în sufletul nostru la botez. Adevărat e faptul că parabola se aplică la fel de bine și la talentelor noastre naturale care vin și ele tot de la Dumnezeu, precum: dacă știi cum să cânți, acesta este un talent natural. Însă după cum a spus cineva, Bunurile care nu sunt împărtășite nu sunt bunuri. Așa că dacă știți cum să cântați, și nu împărtășiți, atunci nu sunteți un cântăreț bun.

Conform unui autor, noi suntem cei mai mari inventatori de scuze din lume. De ce ne este frică să ne asumăm, să ne luăm diferite responsabilități? Ne este frică din trei motive: în primul rând, ne este frică de ceea ce ar spune ceilalți, de vorbele oamenilor, de bârfe. Un alt motiv ar putea fi că suntem ocupați, sau mai bine zis preocupați că nu vom avea destul timp. Suntem extrem de ocupați, însă întrebarea este pentru ce? Iar al treilea motiv este din cauza mândriei.

Roger Bacon, un vestit teolog, filosof și om de știință din evul mediu a subliniat patru întrebări critice prin care să ne stabilim talentele și abilitățile. Prima întrebare este, care este lucrul sau faptul pe care îl iubești?  Un lucru e clar, că nu avem cum să facem un lucru bun atâta timp cât urăm să facem acel lucru. Cu toate că, există un anumit lucru, o anumită activitate, sarcină pe care nu vom obosi niciodată în a o face.

A doua întrebare este, ce anume suntem dispuși să facem pe gratis? Dacă lucrăm la ceva fără a ne gândi la vreo recompensă financiară, atunci lucrăm după cum ne place. Uni oameni identifică aceasta ca un sens de împlinire, alți numesc acesta sensul misiunii în viață. Noi am putea-o descrie ca o responsabilitate și un serviciu social, ca moneda cu care plătim pentru spațiul pe care îl ocupăm în această lume.

A treia întrebare, ce ne vine nouă ușor să facem, dar le vine dificil altora? Cu siguranță nu vom fi asemenea marilor campioni, sportivi la nivel mondial, însă cu siguranță avem alte calități pe care le putem dezvolta sau mări, la care să începem să lucrăm.

A patra întrebare, întreabă-i pe oameni care te cunosc cel mai bine: ce cred ei, sau care sunt lucrurile la care ei cred că ne-am descurca cel mai bine? Oameni apropiați nouă și bine intenționați, ne pot da răspunsuri adevărate, oneste al adevăratului nostru potențial.

Ce anume se află într-un nume? Un mare predicator verbit a spus că fiecare dintre noi are trei nume: numele pe care l-am moștenit de la familia noastră, numele care ne-a fost dat de către părinți și numele pe care ni l-am dobândit noi înșine. Primele două sunt dobândite, date în timp ce ultimul ni-l facem. De asemenea, noi toți avem talentele date de Dumnezeu, cu care ne naștem. Însă, asemenea numelui primit și moștenit, noi ori am putea mări, crește, la maxim sau ne putem irosi talentele. Alegerea ține de noi. Alegerea este și a noastră dacă vom începe să ne folosim talentele pentru a face bine sau pentru a face răul. Ce fel de nume ne face pentru noi înșine? Trăim noi la nivelul numelui nostru? Trăim noi la nivelul talentelor noastre? Ce vom face cu talentele noastre?

În încheiere, să ne reamintim aceasta, că parabola de astăzi ne învață și despre responsabilitate. Vom fi nevoiți ca la sfârșitul vieții noastre să dăm socoteală asupra folosirii darurilor noastre. Despre modul în care le-am folosit în timpul în care am trăit pe pământ. Căutăm noi cu adevărat să îl slujim pe Dumnezeu cu darurile, talentele și harurile pe care ni le-a dăruit? Suntem noi responsabili? Le folosim pentru binele altora sau pentru propriile noastre interese egoiste? Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}