Fap 4,32-35
1In 5,1-6
In 20,19-31
Un preot, le-a spus odată credincioșilor săi: să presupunem că vă chem la pupitru și vă leg la ochi. Să presupunem că am să pun o găleată de apă în fața voastră și v-aș ruga să îmi ziceți dacă este plină sau goală. Care sunt cele trei moduri prin care puteți afla răspunsul acestei întrebări fără a vă scoate legătura de la ochi?
Primul mod e de pune mâna în găleată pentru a simți dacă se află apă în ea. Cu alte cuvinte, poți experimenta informațiile direct asupra găleții. Acest mod de a afla se numește a experimenta. Sunt cunoștințe care le obținem direct din experiență. Sunt cunoștințe pe care ni le dă simțurile noastre.
Al doilea mod de a afla dacă conține apă e de a da drumul unui obiect în ea, precum o monedă. Dacă obiectul atinge fundul găleții scoțând un sunet zgomotos, știm că găleata este goală. Pe de altă parte, dacă moneda lovește cu un sunet slab și înfundat și ne stropește, ne dăm seama că găleata conține apă. Acest mod de a obține informații se numește raționament.
Al treilea mod de a afla dacă găleata conține apă este de a întreba pe cineva în care ai încredere. Acea persoană se poate uita în găleată pentru a vedea dacă conține apă pentru ați putea spune. Acest mod de a afla se numește a crede. Sunt informațiile care le dobândim prin credință.
Experimentul, raționamentul și credința, sunt cele trei moduri prin care dobândim cunoștințe în această viață.
Acuma să luăm în considerare o a doua întrebare. Din cele trei moduri de a obține informații, prin care din ele învățăm cel mai mult? Învățăm prin experimentarea lucrurilor cu simțurile noastre, prin raționamentul asupra lor cu mintea noastră sau prin credința în ele cu inimile noastre? Dacă spuneți că prin credință, aveți perfectă dreptate. Noi dobândim cele mai multe informații prin a crede ceea ce alți ne spun. Uni experți estimează că aproximativ 80% din cunoștințele noastre le obținem prin acest mod.
De exemplu, puțini dintre noi au călătorit prin lume. Singurul mod prin care știm despre majoritatea țărilor este prin faptul că alți ne-au spus. Cu alte cuvinte, ne încredem în oameni care au fost acolo. Dacă ei ne spun că acolo e o țară care se numește Timorul de est și că oameni ei fac asta sau fac aia, îi credem.
Ceea ce e adevărat asupra modului în care obținem informațiile obișnuite este mult mai adevărată decât modul în care obținem cunoștințele religioase. Majoritatea cunoștințelor noastre religioase vin la noi prin a crede ceea ce ne spune Scriptura. Cu alte cuvinte, majoritatea cunoștințelor noastre religioase vin prin credință.
Cea de-a doua Duminică din Timpul Pascal se numește și Duminica Tomei fiindcă evanghelia pe care o folosim în fiecare an, în această Duminică, vorbește despre apostolul Toma care a avut dubii asupra învierii lui Isus, în momentul în care ceilalți discipoli i-au spus despre acest eveniment.
Sfântul apostol Toma este unul din cei 12 discipoli aleși de Isus pentru a fi apostoli săi. De-a lungul vieții sale mereu a crezut în Isus. Nu a lipsit de la învățăturile lui Isus. El și-a pierdut speranța când sursa inspirației sale, lumina vieții sale a fost pironită pe cruce și a murit. De aceea, când tovarăși săi i-au spus că inspirația sa a înviat din morți, la început, nu crezut. Mai degrabă, a spus el: Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede (v25). Cu alte cuvinte, o experiență directă sau a vedea înseamnă a crede.
Duminica aceasta mai este numită și Duminica Divinei Îndurări. Iar asta fiindcă în timpul canonizării sfintei Faustina din 30 aprilie 2000, în predica sa, Papa Ioan Paul al II-lea a declarat că, Important este ca noi să acceptăm întregul mesaj ce vine la noi de la cuvântul lui Dumnezeu în această a doua Duminică din timpul Pascal, care de acum și în toată Biserica va fi numită ca Duminica Divinei Îndurări. Prin urmare, în ziua de 23 mai 2000, Congregația pentru cultul divin a decretat că, în întreaga lume, cea de-a doua Duminică din timpul Pascal va fi numită Duminica Divinei îndurări, o invitație perenă adresată lumii creștine de a abandona, cu încredere milostivirii divine, dificultățile și încercările pe care oameni și omenirea vor avea de-a face în ani ce vor urma. Devoțiunea în cinstea divinei îndurări a fost promovată de către sfânta Faustina Kowalska, sfântă care a fost canonizată de către sfântul Papă Ioan Paul al II-lea în 30 aprilie 2000.
Însă sfântul apostol Toma, a făcut un lucru pe care noi nu trebuie să îl facem. Da, cei 11 apostoli care au rămas erau întristați de moartea lui Isus, inclusiv apostolul Toma. Însă în momentul în care apostoli s-au adunat pentru a se ruga în ziua de Duminică, ca persoane care cred în Cristos, am putut observa un lucru, că Toma nu era printre ei. Unde era Toma? El nu era de găsit. Nicăieri. Diferența se află în faptul că cu toate că ceilalți zece erau triști, ei tot s-au adunat, tot au rămas împreună. Pe de altă parte, Toma se detașase pe sine însuși de grup. Acesta este și motivul pentru care în momentul în care Domnul a apărut apostolilor pentru a-i putea întări în acea oră plină de frică și pentru a putea fi cu ei, Toma nu era cu ei. Toma nu a avut parte de bucuria prezenței Domnului înviat, el se îndepărtase de comunitatea discipolilor.
Un preot african a spus odată că Toma este asemenea creștinilor din ziua de astăzi care nu se duc la Biserică în mod regulat în zilele de Duminică. Aceste persoane nu se află în Biserică când Isus vine să își întâlnească poporul pentru a-i putea întări în credință. Oameni de astăzi, asemenea oamenilor din toate timpurile, au o foame de Dumnezeu. Ei sunt continuu în căutarea semnificației vieții. Însă se îndoiesc indiferent de răspunsul pe care îl primesc la aceste întrebări existențiale în acești patru pereți ai Bisericii. Pentru acest motiv, ei sunt gata să petreacă mult mai mult timp în acțiuni sociale, în muncă, și în curse intelectuale decât participând la Liturghia Duminicală. Ca rezultat, dubiile lor rămân mereu prezente și active. Inițial, toți discipoli au avut dubiile lor. Însă datorită întâlnirii lor cu Domnul înviat în acea Duminică în care s-au adunat pentru a se ruga împreună, dubiile lor s-au transformat în credință, într-o credință foarte puternică. Însă apostolul Toma a pierdut această experiență.
În ciuda dubiilor sale, Toma nu a rămas închis acestei revelații, acestei întâlniri. Opt zile mai târziu el a fost nevoit să se confrunte cu dovada vie. Este destul de liniștitor faptul că există printre rândurile apostolilor și un om precum apostolul Toma care să nu fie nici vicios și nici rigid.
Uni dintre noi au venit astăzi cu dubii și cu întrebări asupra credinței noastre catolice în Cristos. Însă să nu uitați că noi nu suntem niciodată singuri. Sfântul Toma a avut ezitările sale. Isus nu ne cere să abandonăm, să lăsăm în urmă experiența noastră, motivele și raționamentul nostru. Însă înainte să luam dovezile și să le examinăm, va trebui să ne eliberăm pe noi înșine de toate aceste dureri, de toate aceste furii, mânii, resentimente care ne-ar putea întuneca mintea. Va trebui să uităm și să cerem iertare. Apoi să venim la Isus pentru a găsi un loc în rănile sale deschise și să credem în El. Amin
