Mt 5,20-26
În textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi, vom avea ocazia să îl ascultăm pe Isus cum ne învață să nu ne mâniem. El ne va spune că noi trebuie să iertăm. Dacă ținem ranchiună și nu reușim să iertăm, el ne atrage atenția că vom deveni sclavi păcatului. Însă în momentul în care oameni transformă templul într-o casă de negustorie Isus se mânie pe ei. În momentul în care cărturari și farisei prețuiesc mai mult legea Sabatului decât vindecarea ologului, Isus iar se mânie pe ei. La un moment dat ba chiar i-a și numit cuib de vipere. Mulți dintre noi cred că a te mânia este un păcat. Însă, a simți ceva în sine însuși, nu este niciodată un păcat. Cum așa? Sentimentul se trezește în noi în mod spontan. Nu avem cum să ne ferim de sentimentul mâniei, geloziei, a plictiselii, a mândriei sau a depresiei. Aceste sentimente vin și pleacă, iar noi nu avem cum să le alungăm printr-un simplu act al voinței. Iar Isus a înțeles asta perfect.
Mânia despre care vorbește Domnul în textul evangheliei de astăzi nu este acest sentiment de mânie iar asta fiindcă nu avem control asupra ei. Nu este nici acel tip de mânie pe care el a avut-o pe oameni din templu, pe cărturari și farisei și pe alți. El vorbește despre acea mânie interzisă pe care o avem față de frați și surorile noastre. Iar asta fiindcă această mânie egoistă ne întunecă, ne umple cu ranchiună, ciudă și ne menține aprinsă furia care refuză să moară. O mânie care întunecă, nutrește, și se mărește de-a lungul anilor. Isus interzice folosirea acestei mânii în moduri neadecvate.
Însă, care este antidotul acestui tip de mânie? Antidotul este milostivirea, bunătatea și iertarea care izvorăsc dintr-o inimă plină de iubire și iertare. Trebuie să iertăm și să fim milostivi fiindcă și Dumnezeu ne-a iertat. El ne cheamă pe toți să ne extindem milostivirea și iertarea față de cei care ne fac răul și ne rănesc.
