Search
Close this search box.

13 iunie – Sf. Anton de Padova, pr. înv. – 2

Lc 10, 1-9

Astăzi biserica îl comemorează pe unul dintre cei mai cunoscuți sfinți, mai ales aici în țara noastră pe sfântul Anton de Padova. Sfânt, care, după cum bine știm cu toți s-a născut în Lisabona, Portugalia, fiind botezat cu numele de Fernando. Numele de Anton și l-a luat în momentul în care a intrat în ordinul franciscan, datorită dorinței nespuse pe care o avea de a se dedica răspândirii credinței la popoarele din Africa.

În textul evangheliei pe care îl vom auzi la această sfântă Liturghie, cum avea ocazia să auzim despre momentul în care Isus i-a trimis pe cei 72 de discipoli ai săi, înaintea lui, prin toate cetățile prin avea să treacă el dându-le totodată și instrucțiunile, adică ce trebuie să facă când vor ajunge acolo.

Prin urmare, ceea ce dorește să ne transmită astăzi biserica e și faptul că și noi suntem trimiși de către Domnul să vestim mântuirea sa tuturor celor din jurul nostru care nu au auzit de el sau care au încetat să mai audă de Isus. Asemenea sfântului Anton de Padova, care a fost numit de papa Grigore al IX-lea Chivotul Testamentului fiindcă dacă s-ar fi pierdut toate exemplarele Bibliei, Anton ar fi scris-o din nou din memorie. Lucru de care sa și folosit în predicarea cuvântului lui Dumnezeu în Franța și Italia. Asemenea lui și noi va trebui să răspundem afirmativ poruncii Domnului, de al vesti tuturor.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05, 06, 07,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?