Ez 17,22-24
2Cor 5,6-10
Mc 4,26-34
Am auzit zilele acestea că un băiat a visat că a intrat într-un magazin în care un înger stătea după tejghea. Când l-a văzut, băiatul l-a întrebat pe înger, Ce vinzi în acest magazin? Orice dorești tu! I-a răspuns îngerul.
Așa că băiatul, plin de entuziasm a început să comande, spunând, Aș dori să cumpăr un guvern cu adevărat democratic pentru țara mea, și un sfârșit al tuturor războaielor din lume, dreptate și progres pentru națiunile sărace, locuință pentru cei care nu au și multe altele.
Când a ajuns la acest moment, îngerul l-a întrerupt și i-a spus, Iartă-mă băiete. Dar tu nu mai înțeles cum trebuie. Noi nu vindem fructe și produse în acest magazin. Noi vindem doar semințe.
Textul evangheliei de astăzi conține două parabole, ce fac parte din grupul celor trei parabole ce vorbesc despre semințe, din cel de-al patrulea capitol al evangheliei după sfântul Marcu. Aceste trei parabole despre semințe ne dau o idee asupra împărăției lui Dumnezeu, despre cum arată ea. Prima parabolă vorbește despre un fermier ce a plantat semințe, unele în pământ bun altele în pământ rău. Însă numai semințele ce au căzut în pământ bun au adus rod. Aceasta parabolă ne revelează faptul că împărăția va putea crește numai în inimile bune, inimi care sunt deschise împărăției.
Cea de-a doua parabolă pe care tocmai am auzit-o ne aduce la cunoștință modul în care cresc semințele sub sol fără ca fermierul să știe cum. Este un mister pentru el. Această parabolă ne revelează faptul că împărăția lui Dumnezeu crește în inimile noastre într-un mod extrem de minunat, într-un mod misterios, fără ca noi să știm cum. Cea de-a treia parabolă, pe care am citi-o astăzi, ilustrează contrastul dintre micuța sămânță din care iese o plantă mare și minunată. Aceasta ne revelează faptul că micuța sămânță a împărăției lui Dumnezeu din inimile noastre, va crește într-un final în ceva mare și frumos.
Însă întrebarea este, ce anume dorește să ne transmită nouă aceste trei parabole? Iar răspunsul este că, dorește să ne transmită trei lucruri:
În primul rând că Isus ne spune să sperăm. Sunt momente în care credința noastră este pusă la încercare. În care simțim că credința noastră este complet nefolositoare, fiindcă, 
de exemplu, cuvintele noastre par să nu aibă nici un efect asupra copiilor noștri fapt ce nu face nimic altceva decât să adâncească prăpastia dintre noi. Ca profesori, nu reușim să observăm nici o schimbare în atitudinea elevilor noștri, în ciuda tuturor eforturilor și a exemplului personal. Totul pare să meargă rău la locul de muncă și nimănui nu-i pare să îi pese. Aceste parabole ne vorbesc despre speranță. Cuvintele blânde pe care le rostim astăzi și care nu reușesc să penetreze ființa, persoana celui de lângă noi, va ajunge să aducă roade abia mâine. Eforturile care par că le facem în zadar asupra copiilor noștri sau a elevilor noștri vor ajunge să devină, într-o bună zi, o adevărată sursă de inspirație pentru ei ca și adulți. Așa că, va trebui să nu ne pierdem speranța. Să sperăm în continuare.
În al doilea rând, Isus ne spune să fim răbdători. Probabil, înainte de toate, va trebui să fim răbdători cu noi înșine, fiindcă noi suntem primi care ajung să sufere din cauza neajunsurilor noastre precum propria noastre sensibilitate, grijă excesivă sau perfecțiune. Poate vom fi nevoiți să plantăm sămânța înțelegerii de a ne convinge pe noi înșine că puțin oameni vor să fie răi, însă toți oameni fac greșeli. Trebuie să credem că mărindu-ne iubirea față de persoana căruia îi lipsește iubirea față de noi este cel mai convingător mod de a ajunge la o înțelegere, concluzie.
Am auzit zilele acestea o poveste despre răbdare. Aceasta este și o poveste adevărată ce a avut loc în Statele Unite. Un om a ieșit afară din casă pentru a-și admira noua mașină de teren. Spre uimirea lui, fiul lui în vârstă de trei anișori lovea, plin de bucurie, vopseaua strălucitoare a mașinii. Omul când a văzut, s-a dus în fugă la fiul său și l-a dat deoparte iar ca pedeapsă i-a băgat mâinile băiatului într-o pastă tare de lemn. Când tatăl s-a calmat, l-a dus în fugă la spital pe băiețelul.
Cu toate că doctori au încercat din răsputeri să îi salveze oasele fărâmate ale mâinii, au fost nevoiți să îi amputeze degetele de la mânuța fiului lui. Când băiatul s-a trezit din operație și și-a văzut mâna bandajată, i-a spun cu o voce nevinovată, Tăticule, îmi pare rău pentru mașină. Apoi la întrebat, Când vor crește iar degetele mele? Când a auzit aceasta, tatăl s-a dus acasă și s-a sinucis.
Gândiți-vă la această povestioară data viitoare când cineva vă calcă peste picior sau când doriți să vă răzbunați. Gândiți înainte să vă pierdeți răbdarea față de cineva pe care îl iubiți, față de cineva drag. Mașina poate fi reparată. Oasele rupte și sentimentele rănite cel mai adesea nu pot fi reparate. Adesea nu reușim să recunoaștem diferența dintre o persoană și performanța. Uităm că iertarea este cea mai mare răzbunare pe care o putem face.
Oameni fac greșeli. Avem voie să facem greșeli. Însă acțiunile pe care le facem în timpul furiei ne vor bântui pentru totdeauna.
În al treilea rând, Isus ne spune să avem încredere în Dumnezeu. Dumnezeu a plantat sămânța împărăției sale în interiorul nostru. El înțelege ceea ce se întâmplă în inima noastră chiar dacă noi nu putem vedea, de aceea va trebui să avem încredere. Încrederea este și cel mai important factor în cadrul tuturor relațiilor noastre. Lipsa încrederii duce la suspiciune, suspiciunea duce la furie, furia duce la dușmănie, iar dușmănia duce la separare.
E nevoie de foarte multă încredere. De exemplu, părinți nu pot întotdeauna să fie cu copilul lor, 24 de ore din 24, așa că vor trebui să învețe să aibă încredere. Iar uneori, acea încredere ajunge să fie trădată. Ce vor face părinți în acele momente? Simplu, îl iartă pe copil și continuă să se încreadă în el.
Întotdeauna trebuie să sperăm, să fim răbdători și să ne încredem în Dumnezeu. Dacă îndeplinim, dacă facem aceste lucruri, acestea vor ajunge să se desfășoare în timpul lui Dumnezeu și în propriul său fel. Dumnezeu a plantat sămânța împărăției sale în inimile noastre în momentul în care am fost botezați. Datoria noastră este să o îngrijim plini de speranță, să ne încredem și să fim răbdători, prin a ne ruga Cuvântul lui Dumnezeu și prin a ne ruga și primi sacramentele. Amin
